Teatru de vară

În plină vară caniculară, teatrul poate fi prezent în viața noastră în afara unei scene clasice. Deși părea că interesul pentru vizionarea unor creații teatrale ca produse video a dispărut, s-a păstrat totuși, în varii formule și spații, ideea de a oferi publicului larg spectacole înregistrate sau transmise în direct. Una dintre cele mai cunoscute instituții care prezintă regulat spectacole prin livestream, de multe ori jucate special pentru publicul virtual, este Internationaal Theater Amsterdam / ITA, ale cărei transmisii sînt opere de artă (spectacolul este filmat cu șapte camere și montat în direct, rezultatul fiind un produs filmic, cu subtitrare în limba engleză și accesibil cu plată de oriunde). O altă variantă de spectacol accesibil prin filmare este cea oferită de National Theatre din Londra în două formate, fie prin cinematografe unde se transmite spectacolul în direct (prin National Theatre Live – a existat un cinematograf partener și în București, dar proiectul a fost abandonat), fie prin acces online la înregistrarea acestuia (National Theatre at Home). Printre spectacolele prezentate sînt cel puțin două care au fost în atenția Europei în ultimii ani, Prima facie, un one-woman show cu Jodie Comer (antieroina din Killing Eve) și Vanya, o rescriere după Unchiul Vanea de Cehov pentru un singur actor, Andrew Scott. O altă platformă cu înregistrări ale unor spectacole recente este Prospero, unde mai multe teatre europene dau acces gratuit la unele dintre producțiile lor. Printre acestea, The Silence, creat de compania irlandeză Dead Centre la Göteborgs Stadsteater din Suedia după filmul cu același titlu al lui Ingmar Bergman, o alegorie despre război, granițe, limbă și libertate la nivel personal și colectiv, într-o imaginară Europă Centrală văzută prin ochii unui copil, al cărui rol este preluat de camera de filmat. Spectacolul a fost în turneu european în stagiunea trecută. Apoi este Fraternity, a Fantastic Tale, un spectacol de Caroline Guiela Nguyen despre pierdere și doliu, creat în stilul caracteristic al artistei – o arhitectură dramaturgică amplă, cu numeroase povești puse într-un cadru SF. În timpul unei eclipse de soare pe care mai mulți oameni se adună să o privească, unii dintre ei dispar. Cei rămași în urmă îi așteaptă pe cei dispăruți. Platforma cuprinde și alte spectacole cu subtitrări în mai multe limbi europene.

Este o tradiție ca ZDF/3sat să preia trei spectacole din Theatertreffen, festivalul berlinez care prezintă în fiecare an o selecție de fix zece spectacole, considerate de către un juriu de șapte critici ca fiind cele mai bune din spațiul de limbă germană (Germania, Austria, Elveția). Anul acesta, televiziunea germană prezintă pe site-ul ei Macbeth, creat la Schauspielhaus Bochum de regizorul Johan Simons cu trei actori care joacă toate rolurile; Laios, a doua parte dintr-o trilogie în care dramaturgul Roland Schimmelpfennig reinterpretează miturile grecești, produsă la Deutsches Schauspielhaus Hamburg de regizoarea Karin Beier (ambele spectacole sînt accesibile gratuit pînă la 30 august); Bucket List, creat la Schaubühne Berlin de Yael Ronen (accesibil pînă la 1 mai 2027 și coprodus de Prospero unde, probabil, va fi accesibil la un moment dat). Primele două producții sînt vorbite în germană, fără subtitrare, cea de-a treia este vorbită în mare parte în limba engleză și despre ea ar fi cîte ceva de spus. Spectacolul este creat după 7 octombrie 2023, cînd Hamas a atacat Israelul, și Yael Ronen l-a văzut ca pe un musical despre stresul post-traumatic. Spre deosebire de creațiile sale anterioare, în care abordează teme sociale sensibile din perspective inedite și cu mult umor, Ronen are un ton serios în Bucket List, chiar dacă tușele comice nu dispar complet. Aici, personajul Robert este tratat într-o clinică imaginară numită Zeitgeist, unde i se promite că își va putea controla amintirile, astfel încît ceea ce provoacă suferință să dispară. Yael Ronen vine din Israel (este fiica fostului director al Teatrului Habima din Tel Aviv, Ilan Ronen), dar și-a creat o carieră strălucită în teatrul german. Unul dintre spectacolele ei anterioare, The Situation, creat la Teatrul „Maxim Gorki” din Berlin și selectat în Theatertreffen 2016, scana Berlinul prin ochii imigranților, printre aceștia și doi palestinieni, ceea ce oferea ocazia unei analize a conflictului nesfîrșit israeliano-palestinian. Căsătorită atunci cu actorul arab Yousef Sweid, care juca în spectacol și de care s-a despărțit ulterior, Ronen nu avea o poziție tocmai măgulitoare față de acțiunile Israelului în Gaza și Cisiordania. Spectacolul a fost oprit pe termen nelimitat după 7 octombrie 2023, Ronen declarînd că ideile din The Situation erau valabile în 2015, dar acum „realitatea ei a fost zguduită”. Bucket List nu indică explicit atacul din 7 octombrie, dar conexiunea este vizibilă. La premiera spectacolului din decembrie 2023, la intrarea în teatru oamenii protestau împotriva violenței răspunsului israelian la atacul Hamas. Nu știu dacă între timp spectacolul poate fi citit ca o investigație generală a traumei sau, dimpotrivă, una dintre părți acaparează dreptul la suferință, accentuînd fractura față de cealaltă. Oricum, Bucket List merită vizionat.

Pentru zona audio, semnalez dezvoltarea impetuoasă a Teatrului Postnațional Interfonic, o platformă cu producții sonore, care promovează noi tipuri de scriitură pe care le valorifică în creații audio în care cuvîntul, sunetele, muzica au importanță egală. Sînt creații sonore care vorbesc despre probleme personale și sociale, despre abuzuri în plan familial și profesional etc. și care dezvoltă imaginația ascultătorului. Una dintre producțiile recente, Urși (text de Cătălina Bălălău, interpretarea personajelor Ilinca Manolache, data set curator Alex Halka, sound design și regie Vlaicu Golcea, artwork de Mihai Păcurar), este creată cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Deși nu o să pretind că am înțeles tehnic întreg procesul de lucru, aș vrea să remarc două elemente importante în acest spectacol. Unul ține de text, de perspectiva lui demitizantă asupra satului (mi-a amintit de Trilogia minelor a lui Csaba Székely) în care amestecă o fetiță crescută de bunici, o ursoaică ai cărei pui au fost uciși și niște săteni bine alcoolizați. Un alt aspect se referă la AI, utilizată aici inteligent în procesul de creație ca element de construcție, nu decorativ. Platforma conține însă multe alte producții, ascultabile de oriunde.

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: Andrew Scott în Vanya (© Marc Brenner) – sus; Bucket List (© Ivan Kravtsov) – jos.