30 de amuțiri ale imaginației

Ajunsă la a patra ediție, Antologia KIWI are, în sfîrșit, un cuprins echilibrat în ceea ce privește povestirile autohtone și traducerile (din șapte limbi: ebraică, engleză, italiană, maghiară, neerlandeză, portugheză și spaniolă). În plus, continuă să publice și proze ale unor autori dispăruți, deopotrivă români și străini.

Aceasta este formula ideală spre care a tins în ultimii ani, timp în care o mînă de povestiri s-au desprins deja de antologie și au căpătat alte vieți, traduse în alte limbi, dar și în alte limbaje, cîteva fiind dramatizate: povestirea Anei Alexandrescu a fost tradusă în neerlandeză și a apărut în revista belgiană Kluger Hans (43/2022), prozele scrise de Cristina Chira, Livia Popescu și Ioana Morpurgo au fost traduse în slovenă și vor apărea anul acesta în antologia Drobci Romunske Knijizevnosti, povestirile lui Tudor Ganea și Ruxandra Burcescu au fost dramatizate de Radu Afrim în spectacolele Seaside Stories (Teatrul de Stat din Constanța, 2022), respectiv Antologia dispariției (Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, 2023), povestirea lui David Vann a fost dramatizată de Florin Caracala în spectacolul De dinaintea amintirii (Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, 2024), iar proza scrisă la două mîini de Maria Manolescu & Teodor Borșa, „O talie subțire“, se află în curs de dramatizare sonoră, în regia lui Vlaicu Golcea, la Interfonic.

Mă bucură interesul traducătorilor străini și al regizorilor de teatru pentru povestirile apărute aici, indiferent de cît de începători sînt autorii și autoarele lor. Cu atît mai mult cu cît, ca și în cazul celorlalte ediții, antologia de față oferă cîteva nume aflate la debutul literar absolut: Raluca Hatmanu, Teodora Poptean și Diana Tudoran. Alții, nedebutați încă în volum, au publicat în mediul online, în reviste sau chiar în această antologie și își pregătesc, unii mai curînd decît alții, intrarea în literatura română cu propriile cărți: Ada Aitonean, Ana Alexandrescu, Cristian Boricean, Florentina Ionescu, Liuba Rusnac și Cornel Samara. În fine, debutată cu volum individual chiar în această primăvară, Iulia Gherasim se alătură Adrianei Neagoe și lui Ion Pleșa pe drumul celor aflați în cursul consacrării de care Florin Lăzărescu se bucură deja.

Așa cum cititorii fideli ai antologiei s-au obișnuit să afle, majoritatea prozelor celor enumerați mai sus au fost inițiate, lucrate sau definitivate în taberele de vară din Slătioara Olteniei de sub munte.

În ceea ce privește autorii străini, în afara Lydiei Davis și a lui György Dragomán, de la care avem cărți de proză scurtă traduse în română, restul scriitorilor sînt traduși pentru prima dată la noi cu povestiri: de la José Eduardo Agualusa, Paolo Giordano, Eshkol Nevo, Sally Rooney, Colm Tóibín, Annelies Verbeke, Manuel Vilas și C Pam Zhang pînă acum aveam în română doar romanele lor, iar de la Neil LaBute și Tobias Wolff, doar cîteva piese de teatru, respectiv o carte de memorialistică.

I-am lăsat la urmă, în chip de omagiu, pe cei doi scriitori care nu mai sînt în viață: Raymond Carver și Ovidiu Verdeș. Considerat, ca și congenerii și prietenii săi Tobias Wolff și Richard Ford, un maestru al prozei scurte americane, din opera relativ redusă a lui Raymond Carver nu s-a tradus la noi încă tot, iar de la Ovidiu Verdeș a rămas nepublicat un manuscris cu mai multe proze în chip de continuare a faimosului și unicului său roman, premiat și reeditat, Muzici și faze. Dedicată artei prozei scurte, Antologia KIWI își va asuma, pe cît posibil, și misiunea de recuperare a unor autori și a unor texte importante din istoria genului scurt.

Ca și în cazul edițiilor precedente, titlul antologiei, Relații, a fost ales după ce am făcut selecția povestirilor, în măsura în care am realizat că spectrul larg a ceea ce ar putea fi numită „relație” acoperă în bună măsură subiectele și semnificațiile prozelor. Există, în cele 30 de povestiri ale antologiei, o suită amplă de relații: de iubire, căsnicie, prietenie, familie, rudenie, colegialitate sau vecinătate, relații sexuale, politice sau profesionale, relații de joacă și de serviciu, de putere sau de abuz, relații cu propriul corp sau cu natura, cu satul, orașul și mediul în sens larg, relații cu lucruri și obiecte, cu animale domestice sau sălbatice, relații împlinite, secrete, defectuoase sau de-a dreptul trădate, relații prezente, trecute sau imaginare, relații cu granițele, trecuturile, identitatea și memoria, relații cu sexul, boala, trauma și moartea. Fiecare povestire este, de fapt, o punere în conflict a unor forme distincte de relație și relaționare.

Locurile reclamă, de asemenea, relaționări distincte. Cei 27 de scriitori și scriitoare ne poartă în prozele lor prin Hîrlăul, Bucureștiul și Budapesta interbelice, prin Cairo, Dublin, Luanda, Tel Aviv și, iarăși, Bucureștiul anilor ’70-’80, prin 2 Mai, Brazi și Cluj, dar și prin Boston, New York, Tokyo și Viena zilelor noastre, precum și prin alte locuri liminale, doar conturate sau abia ghicite: un drum prin Grecia, o gară din Oltenia, un sat din Moldova, suburbii americane, sate braziliene.

Galeria de personaje este, de asemenea, amplă și spectaculoasă: avocați și corporatiști, asistente și medici, profesori și bibliotecari, pensionari și șomeri, preoți de mai multe confesiuni, veterani de război și dictatori, scriitori și jurnaliști, vînători, nevăzători, cîini. Cu toții sînt angrenați în relații complexe pe care statutul și identitatea lor își pun amprenta.

Centenar Truman Capote

Într-un interviu timpuriu din The Paris Review, tînărul Truman Capote (1924-1984) – al cărui centenar îl sărbătorim anul acesta – povestea cum a început să scrie povestiri de la vîrsta de 10 ani: „Am început să scriu povestiri de mic și cea mai fermă ambiție a mea se învîrte în continuare în jurul formei scurte. Cînd o explorezi cum se cuvine, povestirea mi se pare cea mai dificilă și mai disciplinată formă de proză existentă. Controlul și tehnica, atîta cît am, le datorez în întregime faptului că am exersat proza scurtă”.

Intervievatoarea lui Capote era scriitoarea congeneră Pati Hill, care a insistat, întrebîndu-l ce vrea să spună prin control: „Adică menținerea avantajului stilistic și emoțional în fața subiectului. Poate suna prețios, dar cred că povestirea poate fi compromisă de un ritm șchiop al frazei – mai ales dacă intervine spre final – sau de o greșeală de paragraf, chiar de punctuație. Henry James străpînește ca nimeni altcineva punctul și virgula. Hemingway este maestrul paragrafului. Din perspectiva auzului, Virginia Woolf n-a scris nici o frază proastă...”.

Dar cum ajunge cineva să stăpînească tehnica prozei scurte, îl întreabă Pati Hill, iar tînărul Capote, care la momentul interviului nu scrisese încă Mic dejun la Tiffany sau Cu sînge rece, dezvoltă: „De vreme ce fiecare povestire ridică propriile probleme tehnice, nu poți generaliza. Dar, ca să găsești forma potrivită pentru povestea ta, pur și simplu trebuie să descoperi cel mai natural mod de a o spune. Testul dacă un scriitor a descoperit sau nu forma naturală a propriei povești este acesta: după lectură, îți poți imagina povestea respectivă spusă altfel sau îți amuțește imaginația (silence your imagination) și ți se pare absolută, finală? Finală ca o portocală. De vreme ce natura a făcut portocala perfectă”.

Și ce-ar trebui să faci ca să-ți îmbunătățești tehnica? mai întreabă Hill.

„Munca este singura cale pe care o cunosc. Scrisul deține legile perspectivei, ale luminii și umbrei, la fel ca pictura sau muzica. Dacă te naști cunoscîndu-le, perfect. Dacă nu, învață-le. Apoi rearanjează-le ca să ți se potrivească. Chiar și Joyce, scriitorul care nesocotește regulile la modul extrem (our most extreme disregarder), a fost un meșteșugar (craftsman) superb: a putut scrie Ulise tocmai pentru că a putut scrie mai întîi Oameni din Dublin. Prea mulți prozatori par să considere scrisul prozei scurte ca pe un fel de exercițiu al degetelor (a kind of finger exercise). În astfel de cazuri, doar degetele lor fac exerciții.”

De-a lungul întregii sale vieți, Truman Capote a scris și a publicat zeci de povestiri – în paralel cu romanele, scenariile, reportajele și însemnările de călătorie – și, din fericire, la centenar avem disponibilă în limba română, pe lîngă romanele sale, și integrala prozei scurte, inclusiv povestirile adolescenței, redescoperite tîrziu în arhivă.

În cheia vorbelor lui Truman Capote, antologia de față oferă 30 de povestiri și tot atîtea forme naturale de a fi povestite, proze a căror lectură îți amuțește imaginația.

Prefața antologiei de proză scurtă KIWI. Relații, aflată în curs de apariție la Editura Polirom. Autorii: Iulia Gherasim, Raymond Carver, Liuba Rusnac, Sally Rooney, Florin Lăzărescu, C Pam Zhang, Raluca Hatmanu, Manuel Vilas, Ana Alexandrescu, Eshkol Nevo, Ovidiu Verdeș, Lydia Davis, Ion Pleșa, Neil LaBute, Teodora Poptean, José Eduardo Agualusa, Adriana Neagoe, Paolo Giordano, Ada Aitonean, György Dragomán, Diana Tudoran, Annelies Verbeke, Cornel Samara, Tobias Wolff, Florentina Ionescu, Colm Tóibín & Cristian Boricean. Lansarea antologiei va avea loc la Tîrgul de Carte Bookfest sîmbătă, 1 iunie, de la ora 17, la Scena Matca, în prezența autorilor români.