Dilema vă recomandă

# În București, toamna înseamnă mai ales festivaluri de film. DokStation, ediția a opta (18-22 septembrie), vine cu documentare despre muzică – artiști, trupe, regizori ori festivaluri –, de la Freddie Mercury sau ABBA la Michel Gondry și de la Festivalul de Jazz din Montreux la Bruce Springsteen ori Cyndi Lauper. Bucharest International Film Festival (19-29 septembrie) sărbătorește a douăzecea ediție și proiectează în gala de deschidere Anul Nou care n-a fost, regizat de Bogdan Mureșanu, film recent premiat la Veneția. Pe lîngă competiție, secțiunea „Panorama” cuprinde filme premiate la cele mai importante festivaluri din lume, în premieră în București, „Autori Români” e dedicată cinematografiei românești, iar secțiunea „Istorie și Cinema”, mai recentă, aduce filme istorice. Regizorul și scenaristul canadian Philippe Lesage va fi președintele juriului BIFF din acest an. BIEFF, Bucharest International Experimental Film Festival (24-29 septembrie), are trei secțiuni competiționale și este destinat creațiilor inovatoare, explorării limitelor limbajului cinematografic, dar și ilustrării modului în care cinema-ul se transformă și interacționează cu alte medii vizuale. În deschiderea BIEFF va fi proiectat, în premieră națională, cel mai nou film al lui Andrei Ujică, TWST / Things We Said Today, o reconstituire cu filmări de epocă a week-end-ului în care The Beatles au avut primul concert în New York, în august 1965, narat din perspectiva unor adolescenți. A paisprezecea ediție BIEFF se încheie cu cel mai recent film al lui Leos Carax, It’s Not Me, proiectat la Cannes, un fel de autoportret în 41 de minute al regizorului francez și al filmografiei sale. (Anda Docea)

# Voi povesti despre un alt local, de data asta ceva mai greu accesibil, nu atît din pricina prețurilor, cît a locului foarte îndepărtat. Dar, cine știe, poate vreodată aveți drum pe acolo. E un restaurant cu mîncare cajun,  sau creolă, din New Orleans, orașul jazzului. Se numește Two Sisters. La brunch sau la lunch e cu autoservire și îți poți reumple farfuria de cîte ori vrei și cu ce vrei, ca la all-inclusive. Dar bineînțeles că nu asta e cel mai important, ci felurile și gusturile mîncărurilor, pe care ar fi greu să le descriu în cuvinte. Spun doar că la desert am ales struguri cu smîntînă. Localul e, în mod curios, tapetat cu faianță albă, iar pe tavan sînt ventilatoare, tradiționale în acea regiune, aș putea spune. Localul are și o terasă superbă. Undeva la mijlocul sălii lungi cîntă o formație de jazz. Cînd am fost eu erau trei albi (saxofon, pian și chitară), iar la o altă masă era o mare familie de negri, toți îmbrăcați în alb (de la rochii, cămăși și pantaloni pînă la pantofi și buchetele de flori din mîinile doamnelor), care sărbătoreau ceva. Cei trei albi cîntau de mama focului, iar negrii se distrau de mama focului. (Andrei Manolescu)

# Cea de-a treia ediţie a festivalului BukFeszt va avea loc la Bucureşti, în perioada 30 septembrie – 6 octombrie, la Teatrul Odeon şi Teatrul Metropolis. Festivalul include şapte spectacole, producţii ale celor cinci teatre membre MASZIN – Uniunea Teatrelor Maghiare din România. Spectacolele selectate în program sînt variate tematic, de la proză la dans contemporan, de la texte contemporane maghiare şi americane la clasici ai literaturii universale. Deschiderea festivalului va avea loc la Teatrul Odeon luni, 30 septembrie, ora 19, cu drama 10 de Székely Csaba, în regia lui Rusznyák Gábor, producţie a Teatrului „Tomcsa Sándor” din Odorheiu Secuiesc. Următoarele spectacole din cadrul festivalului sînt Mizantropul de Molière, în regia lui Sardar Tagirovsky, Schilodul din Inishaam, de Martin McDonagh, Strigăte şi şoapte, regia Györfi Csaba, Opera de trei parale, în regia lui Szöcs Artur, „Silvia” de Kálmán Imre. Festivalul se va încheia cu spectacolul Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara, Doctorul, în regia lui Andrei Şerban. Piesa lui Robert Icke beneficiază de prima montare în România şi se va juca pe data de 6 octombrie, de la ora 19, în sala mare a Teatrului Odeon. (Stela Giurgeanu)

# Am revăzut de curînd Aventura lui Antonioni pe Max. Am avut mereu o slăbiciune pentru Monica Vitti, iar aici face unul dintre cele mai bune roluri ale carierei sale. Peste unele filme timpul trece ca peste vinuri, le face, parcă, și mai valoroase. Și asta, desigur, pentru că atunci cînd le vezi la maturitate înțelegi mai multe. Vii cu propriul bagaj informațional și sentimental, iar dramatismul unei povești de felul ăsta nu mai are doar valoare estetică, ci una profund umană. E, în fond, o radiografie amoroasă, în care sînt implicate mai multe personaje. Fiecare cu partitura, cu speranțele și cu dezamăgirea ei. O croazieră pe mare, o femeie care dispare, un cuplu care se recompune, în ciuda situației dramatice. Vinovăția pălește în fața atracției. Oamenii nu se schimbă, pare să ți se spună în fiecare cadru, dar vrei să crezi de fiecare dată contrariul. Și speri, alături de protagonistă, că tot ce trăiește e adevărat. Și, mai ales, ce simte. Pictural, profund, de neuitat. (Ana Maria Sandu)