Dilema vă recomandă

● Pentru răcorire la vreme de zăduf și de năduf, recomand cartea unui vechi amic al Dilemei, Ion Barbu, We Are the Beatles: Ionică, Paulică, Georgică & Ringică (experimentul Zaica à la Petrila), Editura Zugzwang, 2024, din care veți afla cum răspunde mintea copiilor la întrebări esențiale. Spre luare la cunoștință, iată cîteva extrase:

Ce înseamnă să fii onest? „Să fii onest înseamnă să rîzi la gluma altuia.“ „Să fii glumeț.“

Ce talente au românii? „Tăiatul porcului și datul din gură.“ „Majoritatea românilor au talentul de a lenevi.“ „Românii au talentul de a face cele mai multe gropi în asfalt.“ „Românii au talentul de a crea dramă.“

Cum se face o revoluție? „Cu băutură și țigări.“

Ce este libertatea? „Libertatea este ceva ce poți obține doar prin somn.“ „Libertatea este să fii mort.“

Cît durează copilăria? „Pînă cînd trebuie să facem copii.“ „Copilăria durează pînă devii stupid.“

Ce înseamnă „viața în roz“? „Viața în roz înseamnă viață de fată.“

Ce reprezintă culorile drapelului național? „Reprezintă: cerul, sîngele vărsat și lenea.“

Cînd este Dumnezeu român? „Cînd mai are și el niște scăpări.“ „Cînd învie.“ „Dumnezeu e român cînd mănîncă semințe prăjite.“

Cum va fi sfîrșitul lumii? „Sfîrșitul lumii va fi frumos și foarte colorat.“

…și așa mai departe, cu submarinul galben din Petrila, într-o călătorie plină de neprevăzut, nemaivăzut și nemaiauzit. (Dan Stanciu)

# În cartea de debut a lui Alice Munro, Tînăra cerșetoare (traducere de Mariana Piroteală, Editura Litera, 2022), există o povestire, „Lebede sălbatice”, în care o adolescentă are parte de prima ei experiență erotică prin intermediul unui abuz: fata este pipăită în zona genitală de un bărbat matur în timpul unei călătorii cu trenul, în timp ce acesta se preface că doarme lîngă ea pe banchetă. Fata este cuprinsă de sentimente contradictorii – jenă, teamă, curiozitate, plăcere – în timp ce desface ușor picioarele înlesnind, în cele din urmă, pipăiala bărbatului. „Era o rușine, era cerșetorie. Dar ce e rău în asta, ne spunem în asemenea momente, ce e rău în orice, cu cît mai rău, cu atît mai bine, cît ne lăsăm purtați de vălul rece al lăcomiei, al acceptării lacome. Mîna unui străin, rădăcinoasele sau modestele unelte de bucătărie, pe seama cărora se fac atîtea glume; lumea abundă în obiecte cu aspect nevinovat, gata să se ofere, lunecoase și serviabile. Fata își controla respirația. Nu-i venea să creadă. Victimă și complice...”

Alice Munro (1931-2023) scria povestirea asta cîndva în anul 1976, chiar în timp ce propria fiică dintr-o primă căsnicie era pipăită în zona genitală de proaspătul ei al doilea soț. Știm asta acum, după ce fiica Andrea Robin Skinner a făcut dezvăluirea abuzului în publicația Toronto Star pe 7 iulie. Cineva ar putea considera că povestirea a devenit, în lumina dezvăluirii, de necitit. Altcineva ar putea pretinde că, dimpotrivă, povestirea abia acum poate fi citită cu adevărat. (Marius Chivu)

● Pînă și germanii se plîng de caniculă: publicația WELT a început să recomande diferite remedii pentru a ne feri de căldură. Unul dintre acestea este mîncarea fără foc, pentru a nu mai încălzi bucătăria.

Cea mai bună rețetă pentru zilele toride de vară este salata Smorrebrod, susțin jurnaliști germani. Salata Smorrebrod are ca vedetă salata iceberg, o salată destul de ignorată, în pofida calităților: deși este fadă, este foarte crocantă și ține mult în frigider. Se adaugă și frunze de salată romană sau inimi de salată verde, ridichi, castraveți și pește afumat. Pentru vinegretă: un ou, o legătură mare de mărar, o lingură de muștar de Dijon și o linguriță de muștar granulat, două linguri și jumătate de șampanie, ulei vegetal și ulei de măsline, sare și piper negru proaspăt măcinat, după gust. Pe deasupra se presară crutoane. Deși redundant, cel mai important sfat al jurnaliștilor: după preparare, salata se mănîncă imediat. (Stela Giurgeanu)

● Centrul cultural Rezidența9 vă așteaptă în fiecare joi seară, pînă pe 3 octombrie, cu programul de filme în aer liber Cinevara, aflat la a șasea ediție. Tema, Corp socialism, explorează felul în care apare corpul uman în cinematografia din perioada socialistă, în Europa Centrală și de Est. Programul își propune să prezinte capodopere puțin sau deloc cunoscute ale cinematografiei mondiale.

Între alții, îi regăsim pe Kira Muratova, cu Getting to Know the Big Wide World (URSS/Ucraina, 1980), și pe György Kovásznai, cu Bubble Bath (Ungaria, 1980). Eroii și eroinele excentrice din filmele care compun acest program întrupează și contrazic reprezentările convenționale ale socialismului est-european – sînt corpuri mai mult sau mai puțin tinere, mai mult sau mai puțin adaptate etosului socialist, încordate, muncind, trîndăvind, absorbind substanțe și experiențe, sînt microexpresii surprinse în rutinele vieții de zi cu zi.

La fel cum, în cinema-ul socialist, filmele de lungmetraj erau precedate de știri și scurtmetraje, curatorii Cinevara au pregătit o colecție de reclame la produse casnice, reportaje sportive, anunțuri de educație sanitară care vor fi proiectate înaintea fiecărui film din program – în relație directă cu tematica acestuia. (Anda Docea)

● Tot în Thassos, despre care am mai scris de curînd, în localitatea Panagia (deasupra Mării Egee și sub crestele muntelui Ipsarion), binecunoscută deja multor români, există o tavernă care se numește Elena. Are un fel de vitrină în care se învîrt la nesfîrșit diverse orătănii și animale puse la proțap. Turiștii cască gura fascinați și mulți se așază și la mese. E greu să se abțină. Chiar dacă nu e cea din Troia, ci din Thassos, Elena știe să gătească foarte bine. Poți mînca acolo și feluri extraordinare de carne gătită, specific grecești, cum ar fi stifado sau kleftico. Nu mai vorbesc de musaca. Și nici nu costă prea scump.

Alături e o fabrică unde se face ulei de măsline. Lumea se înghesuie sperînd la ulei bun cu prețuri de producție. Adevărul e că poți găsi același fel de ulei și cam la aceleași prețuri, dimpreună și cu alte tipuri, la magazinele din împrejurimi. Tot de prin magazinele acelea, dar și de la supermarket-urile mai mari din insulă se poate cumpăra și șerbet cu mastic și fistic, alb cu verde. Nebunie curată! (Andrei Manolescu)

● Dacă le-ați ratat la cinema, puteți recupera sau revedea pe HBO Max două dintre filmele care au marcat anul acesta cinematografic: Anatomia unei prăbușiri (regia Justine Triet) și Zona de interes (regia Jonathan Glazer), după un roman de Martin Amis. 

Anatomia unei prăbușiri este un thriller psihologic care te ține cu sufletul la gură. Sandra Hüller în rolul soției scriitoare, care devine suspecta principală în cazul morții soțului său, este memorabilă. Povestea e fără fisuri, cînd crezi că ai prins un fir, ți se trage preșul de sub picioare.

Zona de interes pune iadul și raiul la o distanță de un gard de sîrmă ghimpată. Filmul vorbește despre violență și cruzimea istoriei fără să arate nimic. Dar, prin ce sugerează, devine greu de dus. Familia lui Rudolf Höss, comandantul de la Auschwitz, își construiește o viață și o grădină de vis lîngă lagăr. Cu cît e mai inventiv și mai zelos la datorie, cu atît își consolidează poziția de privilegiat. Paradisul lor nu pare tulburat de nimic. Vecinătatea ororii nu pare să-i tulbure cu nimic. (Ana Maria Sandu)

● De văzut prin Salonic. John „Jackie” Abbott, de religie grecească și naționalitate britanică, numit și „Regele lipitorilor”, a făcut bani crescînd și vînzînd lipitori, dar, mai ales, din cămătărie. Jackie a fost unul dintre zarafii legendari ai Salonicului otoman, la care erau îndatorați cei mai importanți bei, membrii consiliului orășenesc și chiar mitropolitul grec. Și-a menținut puterea mituindu-i pe pașii și pe secretarii lor cu bani peșin, cu tabachere și pipe bătute cu nestemate. A devenit astfel cel mai bogat și influent locuitor al provinciei.

Cînd sultanul Abdul-Medjid a vizitat Salonicul, Jackie a ținut să-l invite la vasta lui moșie, pe care construise cea mai fastuoasă vilă din oraș, cu capelă și hamam. A așternut drumul de zece kilometri pînă la conacul său cu covoare și i-a oferit padișahului cafea făcută pe o sobă de aur, la foc de bancnote. În 1864, la cîțiva ani după vizita sultanului, palatul lui Abbott a fost preluat de Banca Imperială Otomană, semn că, sub influența tanzimat-ului, capitalismul internațional lua locul vechii cămătării.

Vizitatorul curios mai poate vedea și astăzi, dacă privește printre ferigile și salcîmii care au năpădit grădina vechii bănci de pe strada Francilor (odòs frángon), o statuie neoclasică monumentală aflată în paragină, reprezentînd o femeie șezînd: e ultima rămășiță a moșiei Abbott. (Matei Pleșu)

● Am citit de curînd unul dintre cele mai reușite romane autobiografice, un gen pe care de obicei îl ocolesc din principiu. Romanul Inside story de Martin Amis e povestea devenirii ca scriitor a lui Amis și se ramifică pe mai multe planuri: de la relații intime și familiale pînă la întîlnirea cu marii scriitori. E copleșitor modul în care Amis surprinde faptul că ideile și lucrurile importante se nasc din mici întîmplări cotidiene. Demontează pe undeva mitul „netrăirii suficiente”, dar toate poveștile mărunte de viață ale lui Martin Amis au fost sinuoase și complicate, căci oricum numai astfel meritau să fie trăite și citite. (Ioana Moroșan)