Dilema vă recomandă

● Festivalul Scrisorilor, organizat de patru ani de Asociația Hearth, are loc în București între 24 august și 30 septembrie și își propune să readucă în atenția publicului valoarea scrisorilor și a jurnalelor. Acestea sînt văzute nu doar ca arhive ale memoriei culturale, ci și drept instrumente de introspecție, comunicare și autodescoperire. Festivalul, o inițiativă culturală multidisciplinară, are ca temă imaginarul teatral în cotidian și încearcă să orchestreze un dialog între trecut și prezent. Tradiția epistolară este reînviată prin abordări contemporane ce recuperează sentimentul de apartenență la o comunitate, scrisoarea rămînînd atît o modalitate de comunicare, cît și o reflecție personală.

Evenimentele, găzduite de Casa Kerim, Palatul Suțu, Teatrul Metropolis ori Parcul Titan invită publicul de toate vîrstele la spectacole, ateliere creative, prelegeri însoțite de proiecții video și dialoguri, accesul fiind liber, cu o rezervare prealabilă la unele întîlniri. Festivalul Scrisorilor implică chiar și un atelier de corespondențe între liceeni și este menit să stimuleze exprimarea creativă, să sublinieze rolul terapeutic al scrierii și să le ofere participanților o ocazie de a explora, în mod interactiv, patrimoniul imaterial al teatrului. (Anda Docea)

● Dacă mai aveți un strop de timp liber și e prea cald ca să ieșiți afară, vă recomand să „răsfoiți” YouTube-ul în căutarea umorului lui Mircea Crișan. Nu de alta, dar recent s-au împlinit 100 de ani de la nașterea sa. Pînă în 1966, cînd a părăsit România pentru a se stabili definitiv în Germania, Mircea Crișan a fost, indiscutabil, cel mai popular comic al României. Înzestrat cu o fizionomie făcută, parcă, pentru comedie, cu un temperament în permanentă vervă și un haz nebun, Mircea Crișan era un adevărat „star” în România aceea. Boem, dotat cu o inteligență ascuțită și spontană, mereu înclinat spre replica „de rîs”, Mircea Crișan exprima perfect modul glumeț de a fi al românilor acelor vremuri. Am crezut mereu că, dacă vrei să cunoști o epocă, trebuie să asculți atent glumele ei de succes. Ca să știi ceva important despre sufletul românesc al anilor ’60-’70, un timp petrecut cu Mircea Crișan este extrem de util. În plus, Mircea Crișan face parte dintre cei care dovedesc că poți fi un comic excelent fără să fii pornograf, fără să faci gesturi vulgare, fără să spui cuvinte pe care nu le-ai spune în fața copiilor. Cu atît mai interesant de urmărit cu cît genul acesta de comici nu mai există, poate pentru că nici lumea aceea nu mai există. Există, totuși, ceva ce transcende morții oricărei lumi și oricărei mode: rîsul. Cu Mircea Crișan. (Sever Voinescu)

● În fiecare an recitesc, vara, Nouă povestiri ale lui Salinger. E un fel de cadou pe care mi-l fac. Îmi amintesc situații și personaje, dar redescopăr nuanțe pe care fie le uitasem, fie nu le sesizasem. Volumul acesta e școală de proză, nu doar de proză scurtă. Felul în care începe și curge, de exemplu, „O zi perfectă pentru peștii banană” mă emoționează. O văd pe Muriel cu telefonul la ureche, în timp ce vorbește cu mama ei și-și face unghiile. Se simte tensiunea în aerul camerei de hotel și nu mai contează dacă știi sau nu ce urmează. Zilele de plajă pot fi uneori neașteptate. Finețea aceea a observației mă face să nu mă plictisesc niciodată de Salinger. (Ana Maria Sandu)

● Odată cu toamna, reîncepe stagiunea teatrală. Cîteva spectacole în avanpremieră sau în premieră, programate de teatrele bucureştene în debutul stagiunii 2024-2025.

Teatrul Bulandra deschide stagiunea pe 7 septembrie, cu spectacolul Portugalia, de Zoltán Egressy, în regia lui Attila Béres, la Sala „Liviu Ciulei“. Premiera oficială este programată pe 28 şi 29 septembrie. Tot la Teatrul Bulandra, pe 14 şi 15 septembrie, este programată avanpremiera spectacolului Romeo şi Julieta, regia Eugen Gyemant, la Sala „Toma Caragiu“.

Teatrul de Comedie începe noua stagiune cu spectacolul Hello, Ceauşescu, în regia lui Matei Lucaci-Grünberg.

Teatrul Evreiesc de Stat deschide noua stagiune cu o premieră: Mesia de Martin Sherman, în regia lui Andrei Măjeri. Spectacolul va avea premiera pe 27 şi 28 septembrie.

Stagiunea Teatrului Excelsior debutează cu o serie de avanpremiere şi premiere: spectacolul Emaus, regia Edda Coza şi Dan Coza, are programată avanpremiera pe 3 septembrie, de la ora 19, şi pe 4 septembrie, de la orele 17 şi 20, la Sala „Ion Lucian“. Premiera oficială este programată pentru 27 şi 28 septembrie. Teatrul Exclesior anunţă şi spectacolul Apropo, o să mor, după Greg Freier, traducerea, adaptarea şi regia Ionuţ Anghel. Datele anunţate pentru avanpremieră şi premieră: 6, 7 şi 8 septembrie. (Stela Giurgeanu)

● Continui cu seria restaurantelor. Nu unul vă recomand, ci chiar două. Primul este mai obișnuit, cu specific italienesc, și cînd e multă lume se întîmplă ca servirea să fie mai lentă. Totuși, prețurile sînt bune și peisajul e nemaipomenit de frumos și de blînd. Restaurantul se află pe platoul Cîmpiniței, în nordul orașului Cîmpina, acolo unde pe vremuri a fost un aerodrom și apoi un cîmp pe care pășteau vacile. În ultimii ani, locul a fost amenajat de o firmă într-un mod foarte reușit. Poate că nici n-ar trebui să-l recomand public, din pricină că nu mi-l doresc mai aglomerat decît este.

Dar ziceam de două localuri. Ei bine, cel de-al doilea e frate cu primul, într-un fel de asociere arhitectonică, la doar vreo sută de metri distanță, pe același platou înverzit, dar este mai scump și mai de nișă, cum s-ar zice. E destinat celor cărora le place friptura de vită. Nu vita aia tare cu care ne-am obișnuit de decenii prin România, ci vită argentiniană, australiană sau din Kansas. E adusă sfîrîind pe o plită de fontă încinsă și continuă să se rumenească pe masă, în fața clienților, pînă cînd aceștia decid că e pe gustul lor (mai în sînge sau mai bine făcută) și o pot trage de pe plită în farfurie. Salatele, de mai multe feluri, sînt și ele cît se poate de bine potrivite cu incredibila friptură. Dacă nu vă așteptați să vă fie stîrnit apetitul, vă rog să mă scuzați. (Andrei Manolescu)   

● Mai mult curiozitate decît recomandare: Însemnări despre români de Karl Marx (Editura Academiei RPR, 1964). Din dorința de a arăta că autori europeni de seamă, precum „K. Marx și Fr. Engels au arătat un interes deosebit pentru poporul român, fiindcă lupta sa pentru unitate și independență se încadra în mișcarea europeană de emancipare a popoarelor oprimate” (în cuvintele editorilor), acad. prof. Andrei Oțetea și prof. Stanislaw Schwann (Polonia) au recuperat din Arhiva Marx-Engels a Institutului Internațional de Istorie Socială din Amsterdam cîteva manuscrise autografe ale lui Marx (scrise în perioada 1850-1860), cu note și observații despre istoria românilor. Cităm cîteva pasaje. „Limba română e un fel de italiană orientală. Băștinașii din Moldo-Vlahia se numesc ei înșiși români; vecinii lor îi denumesc vlahi sau valahi.” [...] „Țăranii. Rasă puternică, primitivă, în special în munți și în Banatul Craiovei. La fel țăranii din Transilvania. Ironici. Fizionomie meridională. Zeflemiști. Mare putere de similare. Traian e un fel de zeu național. Superstiții (strigoi, de ex.). Au prejudecăți împotriva industriei fierului etc., fiindcă toate uneltele de fier și de aramă erau făcute exclusiv de țigani, care sînt de altfel singurii potcovari din țară. Românii din Transilvania sînt mai puțin înapoiați. Boierii, care de drept posedă monopolul tuturor băuturilor alcoolice de pe moșiile lor, țin cîrciume și propagă beția. Țăranul își petrece toate numeroasele sărbători ale ritului ortodox la cîrciumă. Unica hrană a familiei e mămăliga (mălai fiert cu apă). La zile mari, mămăliga se mănîncă cu lapte, cu brînză proaspătă sau cu pește sărat. Pînă acum cîțiva ani, locuințele lor nu erau decît niște vizuine întunecoase, gropi săpate în pămînt (numite bordee, locuite astăzi mai ales de țigani). Acum, aproape pretutindeni sînt colibe acoperite cu stuf. Acesta e meritul lui Kiselev. Costumul țăranului român de la Dunăre e același ca pe timpul lui Traian.” [...] „Cler, mănăstiri. Preotul de sat în Moldo-Vlahia împărtășește viața și havalelile țăranilor. El nu știe să citească decît cărți bisericești tipărite, să facă slujba religioasă și să recite evangheliile în limba națională. În 1848, el a luptat cot la cot cu țăranul. Țăranul nu cunoaște altă lectură decît evanghelia, nu știe decît de vrăji, blesteme, superstiții. Preoții de la orașe sînt intriganți; tot atît de ticăloși ca și boierii. La fel și mitropoliții.” [...] „Țiganii: robie. În ambele principate țiganii formează o populație totală de 300.000 de suflete, fiind mai numeroși în Moldova decît în Țara Românească; în Transilvania, Bucovina, Banatul Timișoarei, ei se ridică la 140.000. (În englezește sînt numiți Gypsies; ei înșiși se numesc romi). În 1848 guvernul provizoriu proclamă dezrobirea lor.” (Matei Pleșu)