De la cooperativele comuniste, la reinventarea asocierii profitabile în agricultură – o poveste de succes spusă de trei specialiști

Romanian-American Foundation aniversează 15 ani de cînd susține inițiativele care pot avea un impact substanţial în comunităţi, pot crește și pot fi replicate. Dincolo de finanțare, RAF se implică alături de organizații ca partener activ, oferind expertiză și asistență tehnică. Seria de materiale Collective Action – Learning from 15 Years of RAF Programs dă voce proiectelor și ONG-urilor sprijinite de RAF de-a lungul timpului, celebrează dezvoltarea lor și a rezultatelor generate cu și pentru România și documentează lecțiile învățate în primii 15 ani de programe, accentuînd puterea acțiunii colective de a accelera schimbarea sistemică.

„Veșnicia s-a născut la sat”, scria Lucian Blaga, în poezia Sufletul satului. Însă, dincolo de versurile de o profundă sensibilitate, pășim în lumea satului românesc și constatăm, aproape indiferent de epocă, o altă fațetă a veșniciei, mult mai puțin idilică, plină de nuanțe de subdezvoltare și cu eterna promisiune din partea unui potențial imens.

În mijlocul unor astfel de culori contrastante își fac loc, tot mai mult în ultimii ani, unele dintre soluțiile pentru un trai mai bun. Vorbim despre cooperativele agricole, care nu sînt de ieri, de azi și nici măcar din vremea comunismului cu care majoritatea românilor (încă) au tendința să le asocieze, ci au o istorie îndelungată și o eficiență de mult timp probată în vestul Europei.

O astfel de asociere voluntară a producătorilor oferă o serie de avantaje care transformă cooperativele în entități competitive și profitabile. În timp ce cooperativele agricole din comunism erau create și controlate de stat, dovedind o profundă disfuncționalitate și o productivitate ce lăsa de dorit, cooperativele agricole despre care vom vorbi în rîndurile de mai jos sînt organizații autonome, conduse de către membrii lor. Ele se bazează pe principiile unei piețe libere, pe egalitatea și solidaritatea membrilor și le oferă tuturor producătorilor o voce activă în luarea deciziilor.

Între 2012–2016, trei ONG-uri cu experiență în dezvoltare comunitară (Civitas, FDSC și CMSC) au pilotat dezvoltarea agro-cooperativelor în patru comunități rurale, iar actori relevanți, precum MADR și Federația Grupurilor de Acțiune Locală (GAL), s-au implicat în sprijinirea asocierii rurale și în menținerea subiectului pe agenda publică. Calea către asocierea fermierilor testată de acest grup este scalabilă cu finanțarea UE, în principal cu fonduri canalizate prin GAL-uri pentru strategiile regionale. În plus, Centrul Roman de Politici Europene (CRPE), prin cercetare și networking, a menținut o comunicare strînsă cu reprezentanții forurilor interesate și pledează constant pentru politici publice care să susțină formarea și dezvoltarea cooperativelor în beneficiul micilor fermieri.

Toate aceste eforturi poartă acum un nume: CoopNet, o rețea de creștere a cooperativelor, care a apărut în 2017, ca o continuare firească a demersurilor începute de Fundația Civitas încă din 2012, cu sprijin financiar din partea Romanian-American Foundation (RAF).

Programul a avut, în total, cinci faze. În prima fază a programului (2012–2015), inițiatorii și-au propus să crească gradul de acceptare a formei de organizare în cooperative, au pilotat diverse modele de facilitare a creării de cooperative și au sprijinit înființarea a patru cooperative agricole, care continuă să funcționeze și după 10 ani. În a doua etapă (2014–2016), au instruit 45 de facilitatori comunitari în domeniul înființării de cooperative și au creat prima rețea formată din șase ONG-uri și nouă Grupuri de Acțiune Locală, care a sprijinit asocierea fermierilor din zona lor. Au urmat a treia etapă și primul proiect CoopNet propriu-zis (2017–2019), în care au sprijinit 32 de GAL-uri să introducă măsuri de asociere și de replicare a modelului, au pregătit peste 50 de organizații să ofere consultanță fermierilor și au fost înființate alte 25 de cooperative. A urmat CoopNet 2.0, gîndit ca un mini-MBA, care a inclus cursuri de management și marketing, dar și mentorat. În prezent, CoopNet 3.0 (a cincea fază a programului) este în plină desfășurare, tot cu sprijinul RAF, prin care inițiatorii și-au propus să consolideze sectorul cooperativelor agricole.

Ca să aflăm ce înseamnă, cu adevărat, programul CoopNet, am vorbit cu directorul Fundației Civitas pentru Societatea Civilă Cluj, Márton Balogh, cu directorul executiv al CRPE, Alexandra Popa, dar și cu președintele Cooperativei Vidra, Sorin Popa, cel care conduce una dintre cooperativele-pilot dezvoltate începînd cu 2012.

Și fiecare dintre ei are povestea sa.

Trei perspective ale aceluiași început de proiect. Așa arată succesul, varianta 3.0

Între 2012 și 2016, alături de alte două ONG-uri cu experiență în dezvoltare comunitară, Civitas a pilotat dezvoltarea agrocooperativelor în patru comunități rurale. Cum a început totul și cum au fost alese cele patru comunități?

Márton Balogh: Noi am început să lucrăm în 2011, cînd am propus acest model. Fundația Româno-Americană (RAF) a venit la noi cu o provocare: dacă putem să gîndim împreună un model prin care să ajutăm micii fermieri. Trebuie știut că România este una dintre țările din Uniunea Europeană care a avut și are printre cei mai mulți mici fermieri. Și atunci, pe lîngă noi au fost, la început, mai multe organizații neguvernamentale și toți am primit provocarea să găsim un grup de fermieri cu care să lucrăm și să încercăm să dezvoltăm pentru ei o asociere cu scop economic, o cooperativă. Și am început lucrul cu patru comunități, patru organizații neguvernamentale, oarecum cu procese diferite. Și la finalul primelor șase luni, din cele patru organizații, trei organizații – Fundația Centrul de Mediere și Securitate Comunitară Iași la Prisăcari, FDSC la Vidra și noi în județul Cluj – am reușit să identificăm cîte un grup de inițiativă cu care să începem discuțiile pentru a forma cîte o cooperativă. Și au fost șase luni de zile în care am dezvoltat cîte un plan de afaceri pentru aceste viitoare cooperative.

Cum a început povestea CRPE în cadrul CoopNet și ce rol a avut CRPE în cadrul consorțiului care a gestionat programul?

Alexandra Popa: Povestea CRPE în cadrul CoopNet datează din 2012, dat fiind că publicasem niște rapoarte de politici publice pe tema consolidării unei agriculturi de mijloc în România și militam pentru consolidarea unei agriculturi mai profitabile, de mijloc. Probabil, în acest context, au existat unele discuții cu managerul programului de dezvoltare rurală de la momentul respectiv de la RAF. Iar în 2012, chiar eu am co-autorat acest studiu care se cheamă De ce nu funcționează politicile de asociere a fermierilor în România. Era din titlu foarte clar că nu funcționau. În acest studiu ne-am uitat doar la măsurile din PNDR-ul de atunci. Din punctul acela, studiul a validat acest mesaj care a pornit de la tema cooperativelor. Știam cu toții că ele funcționează foarte bine în statele din vestul Europei, unde 50% din producție sau mai mult se vinde prin intermediul cooperativelor agricole. Astfel, RAF a propus formarea acestui consorțiu în care mai multe organizații să experimenteze, fiecare cu metodologie proprie, niște măsuri de facilitare a coagulării unui grup de fermieri care să se ocupe de cooperative.

În primii ani, noi, la CRPE, am susținut proiectul prin cercetări de teren, adică efectiv ne-am dus și-am vorbit cu sute de fermieri din comunele unde s-au „pilotat” aceste cooperative, interviuri cu  membrii cooperativelor, ne-am uitat la politicile publice, ne-am implicat în pregătirea PNDR 2014–2020, am documentat ce se întîmpla pe teren. Vedeam că acele cooperative care s-au înființat, printre care și Vidra, au început să vîndă. Luam legătura cu managerii de vînzări sau cu președinții. În plus, noi, la CRPE, am publicat și cercetări pe teme foarte relevante cooperativelor, dar cumva conexe: fiscalizarea agriculturii mici în România, accesul la marile lanțuri de retail, micro-creditarea. Cumva, ne-am ales niște teme pentru a creiona un tablou mai amplu despre ce înseamnă să fii un fermier mic care vrea să se dezvolte comercial în România.

Cum s-a născut Cooperativa Vidra?

Sorin Popa: La timpul respectiv, eram consilier local, împreună cu alți colegi de-ai mei. Și, la primărie, FDSC a venit cu cineva din sat și căuta producători care să se asocieze și să formeze o cooperativă. Atunci, eu și doi colegi de-ai mei am auzit de acest lucru și am fost interesați direct. Noi, ca producători, îmi place să spun că sîntem născuți în grădină. Bunicii, părinții au fost producători. Ziua munceam, noaptea stăteam prin tîrguri și vă dați seama că ne-a picat mănușă. Și-am îmbrățișat ideea. Am mai spus și la prieteni și la neamuri și la frați. Și atunci, cei care au vrut să vină lîngă noi au venit. Și au venit și alții, unii s-au retras și am rămas 12 producători (...). Cred că am avut și un pic de noroc. Imediat după ce ne-am înființat în 2013, un lanț de supermarketuri căuta producători locali pentru a demara un proiect și a venit și la Vidra (...). În final, neavînd producători mulți, a acceptat și cooperativa. Deci pot să spun că am avut noroc, am fost căutați.

200 –55–15. Un rezumat în trei cifre

Márton Balogh: Noi, de exemplu, în Cluj, am mers în trei comunități rurale unde știam că este un bazin legumicol foarte important, pe Valea Someșului Mic. Am mers la primărie, am cerut registrul agricol, am aflat care sînt acei fermieri care se ocupă de creșterea legumelor și am încercat să-i contactăm pe fiecare dintre aceștia. Am vorbit cu fermieri din 200 de familii. Am reușit  să convingem 55 de persoane să vină la prima întîlnire. După șase luni de zile cît am lucrat cu ei, timp în care au făcut tot felul de exerciții, cursuri, schimburi de experiență, au fost 15 care au format cooperativa. Eu zic că aceste cifre spun foarte mult despre procesul de inițiere de cooperativă. Adică trebuie să pornești de la un număr mai mare și pînă ajunge entitatea juridică să prindă contur, s-ar putea ca unii dintre ei să dispară pe parcurs. 200–55–15. Am înregistrat cu aceste 15 persoane personalitate juridică, am făcut împreună un plan de afaceri, adică ce vor face ei împreună, în ce domeniu o să colaboreze? Și în baza acestor elemente, a planului de afaceri și a statutului cooperativei înregistrate, am primit un sprijin financiar de la RAF pentru a asista această cooperativă timp de trei ani. Și am stat cu ei trei ani să-i ajutăm să implementeze planul de afaceri dezvoltat împreună.

Am reușit să-i ajutăm să facă un prim contract de colaborare cu niște hipermarketuri. Și după cîteva luni de zile au început cu activitatea economică propriu-zisă, să livreze marfa către supermarketuri și de acolo s-a schimbat foarte mult paradigma, în sensul în care paradigma nu mai era că unde vindem, ci paradigma era dacă reușim să producem suficient de mult pentru cîte comenzi avem. Și cam despre asta a fost vorba la Lunca Someșului Mic, așa se numește cooperativa din Apahida care a fost înființată atunci, în prima parte. Rolul nostru a fost mai ales acela de a ajuta la crearea unei culturi organizaționale, adică să ne asigurăm că înțeleg care sînt regulile sănătoase, necesare pentru o bună colaborare între ei și să le aplice. Să îi ajutăm un pic pe planificarea afacerilor, adică să le creăm niște contexte de networking, să le creăm niște contexte de dezvoltare a abilităților profesionale, să mergem cu ei spre piață, adică să încercăm să-i ajutăm să deschidă noi canale de desfacere. Și ei, din 2015, au rămas, cum să zic eu, pe cont propriu și se descurcă foarte bine și astăzi și a fost o construcție sănătoasă și fericită, să zicem așa.

După aceea, paralel cu asta, a venit o provocare din partea colegilor de la RAF: foarte frumos, dar cu două-trei cooperative nu se face primăvară. Cum am putea să scalăm acest lucru? Și atunci ei au zis: ce-ar fi să facem un proiect în care organizăm niște cursuri prin care îi învățăm și pe alții să faciliteze crearea cooperativelor, cum am făcut noi? Asta a fost în perioada 2014-2016. Au fost 45 de persoane instruite care au reprezentat șase organizații neguvernamentale și nouă grupuri de acțiune locală

Dacă ne uităm la statistici, iar Alexandra Popa poate să vă ajute mai mult în zona aceasta, dacă ne uităm la cîte cooperative au fost active în 2012 și cîte sînt astăzi în 2024, vedem o multiplicare a numărului de cooperative active.

Cifre, cifre. Dar ce facem cu ele?

Cum se transpun studiile făcute de CRPE în practică? OK, avem niște cifre, facem un studiu, înțelegem un fenomen. Dar mai departe, ce se întîmplă cu aceste cifre?

Alexandra Popa: Mai departe, toate studiile acestea se finalizau cu niște mese rotunde, întîlniri în formate nu foarte ample, cu Ministerul Agriculturii, cu diverse departamente relevante și, practic, erau baza acestor demersuri de „advocacy”. În anii aceia, doream ca PNDR 2014–2020 să includă cel puțin o măsură sau mai multe măsuri care să stimuleze formarea de noi cooperative agricole, ideal pe această metodologie testată prin proiectul RAF.

Aceste studii și prezentarea lor publică au fost primii pași. Apoi, CRPE a fost inclus în comitetul național de pregătire, de consultare privind pregătirea noului PNDR. Dar am avut foarte multe întîlniri la Ministerul Agriculturii cu directorii, cu secretarii de stat, chiar și cu ministrul de atunci. Prezentam ce se întîmplă în proiectul RAF, rezultatele bune, ne uitam în regulamentele politicilor agricole comune și le spuneam „uitați, există posibilitatea să finanțați lanțuri scurte, care ar putea să conducă inclusiv la formarea de cooperative”. Un dialog destul de tehnic, în care noi, la CRPE, înțelegeam ce se întîmplă și veneam cu cifrele din proiectul RAF, dar le ancoram în lucrurile pe care ministerul trebuia să le pregătească, precum PNDR 2014–2020. Și am militat către includerea unor măsuri pentru cooperative.

Au mai fost lucruri pe care le-am făcut la nivel de politici publice foarte relevante. În 2016, noi, la CRPE, am făcut parte din grupul de lucru de revizuire a legislației pentru cooperative agricole și am susținut acordarea unor facilități fiscale care au produs efecte majore în anii următori. După 2018, sectorul s-a triplat. În 2021 s-au relansat foarte multe măsuri pe fonduri europene. Și pe fondurile europene clasice, cooperativele primeau punctaj suplimentar. Practic, după 2016, au existat facilități pe foarte multe planuri pentru cooperative, pentru înființarea lor, vizavi de ANAF și tot ce înseamnă taxe, dar și pentru fermierii care voiau să atragă fonduri europene.

Iar CoopNet, în ultimii trei ani, se focusează pe profesionalizarea sectorului cooperativelor, profesionalizarea membrilor, a managerilor de vînzări, a președinților de cooperativă, chiar și a instituțiilor care trebuie să ajute fermierii să se asocieze, sprijină cooperativele pe zona de accesare de microcredite, acreditări, comunicare publică, asocieri ale cooperativelor de gradul trei care au apărut pe piață în ultimii trei ani. Sectorul, încet-încet, se așază pe niște parametri de dezvoltare firești, aliniați cu ce se întîmplă în Vest.

Cum s-a dezvoltat programul CoopNet, pînă a ajuns la faza 3.0

Márton Balogh: Am avut acest program de instruire, după care tot RAF zicea: OK, avem pilotarea făcută, avem instruiți niște oameni care ar putea să facă ce faceți voi. Și dacă fiecare face o cooperativă, deja nu vorbim de trei-patru cooperative, vorbim acolo de încă 15-20 de cooperative. Hai să facem un model și să vedem cum am putea să obținem finanțare pentru a face asemenea cooperative. Și așa am dezvoltat o „fișă de măsură”,  adică o intervenție care poate să fie finanțată din fonduri europene, care a fost introdusă în programul național de dezvoltare rurală pentru a putea fi finanțată. La final, doar din această perioadă s-au înființat peste 30 de cooperative ca urmare a acestei inițiative. Asta a fost faza trei.

După care, în faza următoare, am zis că, OK, ce am făcut pînă acum? Am creat un model de creare a cooperativelor, am creat condițiile să existe finanțare în piață pentru a înființa cooperative, am instruit organizații, oameni cum să facă o cooperativă. Următoarea fază este să ne focusăm un pic de capacitatea internă a cooperativelor și am făcut un program de instruire a managerilor de cooperative. Am zis că e o profesie pentru care, dacă ne uităm și în programele universităților, nu există o specializare foarte bine focusată. Cine ajunge manager de cooperativă? Oricine care e mai descurcăreț, care e un pic mai priceput. Și am făcut un program prin care am instruit managerii a 20 de cooperative pe diferite topicuri: ce înseamnă să faci management financiar la cooperativă, ce înseamnă branding, ce înseamnă PR, ce înseamnă procese de comunicare.

Deci am creat niște materiale educaționale și am ajutat cei 20 de manageri să se specializeze și așa ajungem la faza în care sîntem în momentul de față, faza CoopNet 3, faza a 5-a o numim noi, în care încercăm să coagulăm mai bine mișcarea asta a cooperativelor, să se asocieze între ele, să facă împreună lobby, advocacy, pentru a exista un cadru fiscal, un cadru legal, un cadru de finanțare mai potrivit pentru ele. Și încercăm în continuare să ajutăm în zona asta de profesionalizare, adică crearea a tot felul de instrumente de învățare pentru managerii, președinții cooperativelor, simpozioane, evenimente prin care ei să devină mai specializați.

„Am învățat acolo toate aceste lucruri”

Sorin Popa: Eu am avut un schimb de experiență în care am fost în Spania, cred că în 2017, nu mai știu exact, și am văzut multe din ceea ce înseamnă organizare acolo, de la input-uri de la membrii cooperatori la ce drepturi ai ca membru cooperator. Am învățat acolo toate aceste lucruri, într-un schimb de experiență de o săptămînă.

CoopNet ne-a ajutat și ne ajută foarte mult. Tot timpul vor veni lucruri noi, de care noi, ca o cooperativă, avem nevoie și despre care trebuie să fim înștiințați. Noi sîntem producători, nu prea avem acces. Chiar dacă avem internetul la îndemînă, nu avem timp să aflăm toate informațiile.

„Angajatul să nu fie cineva dintre membri” versus „Nu avem încredere decît în tine”

Márton Balogh: O altă lecție învățată: cei care sînt implicați în cooperativă ca membri să fie separați de cei care fac cooperativa să fie funcțională. Adică angajatul să nu fie cineva dintre membri, să nu existe suspiciune, să nu se spună că, domnule, se favorizează pe el însuși sau pe familia lui. Dar dacă eu sînt angajat, dacă eu nu vînd nimic prin cooperativă și dacă alții sînt producătorii, atunci nu mai apare această problemă. Noi așa am făcut la Cluj.

Sorin Popa este unul dintre fermierii care s-au asociat și oarecum el a fost și liderul fermierilor, și managerul întregii structuri și la ei a funcționat și așa, adică nu există în domeniul acesta niște rețete universal valabile, depinde foarte mult de oameni, dar noi vă spuneam că noi am optat ca managerul să fie separat de producători.

Sorin Popa: În primul rînd, am văzut că nu are cine să se ocupe. În al doilea rînd, am văzut următorul lucru: colegii mei nu aveau încredere să angajăm pe cineva. În al treilea rînd, eu am o suprafață destul de măricică, sînt printre producătorii cu cea mai mare suprafață de solar, și ăsta a fost și interesul meu de a intra în cooperativă, să-mi vînd marfa în cadrul cooperativei, să scap de cantități mai repede. Văzînd că nu are cine, m-am oferit voluntar un an de zile să fac eu tot ceea ce înseamnă asta, de la preluare comenzi, de la contabilitate primară, la emitere avize, la declarații de conformitate, la plățile către membri. Și am făcut-o benevol, nici măcar nu am cerut hîrtie sau tuș. Am zis că vin eu un an de zile și după aceea vedem ce hotărîm. Am avut și un pariu cu mine, am vrut să demonstrez că și noi putem. Apoi am zis: „stop, haideți să angajăm pe altcineva” și nu au fost de acord. „Nu avem încredere în nimeni, decît în tine”. Au hotărît să mă angajeze și să mergem mai departe.

De la cooperativele comuniste la reinventarea asocierii profitabile pentru fermieri și comunitățile locale

Cînd se gîndesc la cooperative, mulți oameni le asociază cu o practică pur comunistă. Evident, lucrurile sînt diferite în realitate, însă cooperativele și asocierea între fermieri sînt mai degrabă o practică românească sau găsim exemple de succes și în Europa?

Márton Balogh: Trebuie să înțelegeți că exista prejudecata, foarte importantă în momentul respectiv, la începuturile programului, vizavi de ce este cooperativa. Au fost făcuți comuniști, în toate felurile. Oamenii aveau temeri legate de faptul că li se confiscă terenurile, că se confiscă animalele, că trebuie să renunțe la proprietatea lor. Deci era o percepție extrem de negativă a cooperativelor în momentul respectiv.

Și în România au existat cooperative și înainte de perioada comunismului. Cooperativele sînt un mijloc de dezvoltare economică și socială și sînt de găsit nu doar în România. Oricine dintre noi care a fost în Italia a observat diversitatea de produse agroalimentare pe care le găsim acolo. Foarte multe dintre aceste lucruri se datorează și faptului că acolo există o mișcare cooperatistă foarte puternică.

Și nu doar în Italia. Oriunde mergem, în multe țări din Europa sau din Uniunea Europeană, există o mișcare cooperatistă foarte puternică și foarte activă. Deci nu e invenție comunistă și nici măcar în România nu e o invenție care a venit doar în perioada comunistă. Asocierea sub forma cooperativelor a existat și în perioada interbelică și a avut rezultate foarte bune, iar rațiunea care există în spatele acestei forme de organizare este că singuri sîntem prea mici ca să rezistăm în piață. Cu siguranță, cooperativele nu sînt invenția comunismului. Există în foarte multe țări europene.

Alexandra Popa: La început, am avut o discuție halucinantă chiar cu niște oficiali care se ocupau cu agricultura în România, care au spus că românii nu au „gena asocierii”. Adică, în afara amintirilor comunismului, exista această abordare fatalistă, că în Vest există „gena asocierii” și în România nu există. Pe cînd realitatea este că fermierii nici nu înțelegeau cum funcționează o cooperativă modernă la început, pentru că nu exista know-how, nu exista informația pe piață, nu existau modele de succes, nu se vorbea despre asta, nu existau produse de creditare, nu existau fonduri publice. În anii ’90–2000, au fost și niște proiecte pe diverse fonduri, cu preaderare sau fonduri externe, care au eșuat pe zona de cooperative sau nu au avut o finalitate. Aș spune că acum există o schimbare generațională în agricultură, lentă, dar se simte, iar cei mai tineri s-au mai distanțat de amintirile colectivizării.

În Europa, cooperativele au început să accelereze începînd cu 1900, practic, și sînt țări în care toți fermierii sînt asociați. O astfel de țară e Danemarca. Iarăși, Italia, Spania, Franța, dar și lumea germană este extrem de asociată. În vest, cooperativele funcționează ca niște corporații. Sînt niște entități extraordinar de sofisticate, puternice, care rivalizează cu orice corporație de pe piață, prin capitalizare, venituri, mod de operare.

Sorin Popa: Și la noi încă mai gîndesc producătorii așa. Și vă spun și de ce. N-au înțeles ideea că nu e decît un nume. Putea să se intituleze altfel. Practic, e o societate, din punctul meu de vedere, reprezentată de un director pus de toți membrii care sînt înscriși în cadrul cooperativei, și acei membri au drepturi egale. Poate să fie în conducerea cooperativei și unul dintre ei. Și noi ne lovim de acest aspect în care omul nu crede. Drept dovadă, noi avem porțile deschise pentru a primi noi membri și nu prea bate la poartă nimeni.

Ce le lipsește cooperativelor care nu rezistă pe piață

Cooperativele rămîn destul de fragile financiar și doar o parte supraviețuiesc stadiului de start-up. Jumătate dintre ele depun și bilanțul. Ce le lipsește celorlalte, care sînt dificultățile lor?

Márton Balogh: Unora le lipsește o oportunitate. Mă gîndesc că lipsește și un management bun, de cele mai multe ori. Și aici intervine programul CoopNet. De aceea am și continuat cu zona de resurse umane. Pe de o parte, fermierii nu știu să lucreze împreună. Pe de altă parte, nu există perspectivă strategică și nu există cunoștințele. Evident, sînt riscuri, riscul de a fi secetă, și atunci trebuie să găsesc eu o modalitate de a gestiona acest risc.

Alexandra Popa: Principalul factor ar fi lipsa unui sistem coerent și eficient de acces la cunoaștere, inovare și know-how în România, consultanță agricolă. Acum doi ani, am făcut o cercetare foarte amplă pe tema aceasta și am scris un raport de politici publice. Cooperativele, la început de drum, au nevoie de sprijin. E foarte greu, chiar dacă ai cunoștințele tehnice de agricultură, să faci o afacere, mai ales în stil colectiv, cum este cooperativa. Este ceva dificil. De aceea, RAF a investit și după zece ani în acest program CoopNet de profesionalizare a cooperativelor și de susținere a vocilor publice în ceea ce încă mai au nevoie, capitalizare, fonduri publice. Au nevoie de un mix destul de larg de factori favorizanți ca să reziste pe piață. Oricum, este greu să îți faci un plan de business, să te corelezi cu mai mulți fermieri în ceea ce privește producția, viziunea. Dacă e greu de unul singur, împreună e mult mai ușor din multe puncte de vedere, dar ca viziune, pînă se coagulează și se pune pe șine, este foarte greu. Și as spune că acest acces la cunoaștere și la consultanță de business, fiscală, legală, marketing lipsește în România.

Există și soluții, iar unele dintre ele arată așa

Sorin Popa: Eu am fost producător de salată înainte să fiu în cooperativă. Colegii mei din cooperativă au produs și salată și verdețuri, dar cantități mai mici vizavi de ceea ce fac acum. Din punctul nostru de vedere, consumul de verdeață, față de acum 10, 15, 20 de ani, poate s-a triplat, dacă nu mai mult. Prețul, chiar dacă este un pic mai mic, se livrează zilnic, și la salată, și la verdeață. E un lucru care se folosește zi de zi în consumul nostru.

Și mai e un aspect. De exemplu, ardeii, tomata, vînăta, castravetele nu poți să-i ai o perioadă îndelungată, cum avem verdeața. Noi începem cu verdeața în martie, cu salata în februarie și ne ducem pînă în decembrie, inclusiv. La tomată, la ardei, la celelalte sînt cîteva luni din vară, cinci-șase maximum, în care putem avea producție. Și mai e ceva. Dacă este exces de marfă, de tomată, de ardei, s-ar putea să vindem sub prețul de producție. Se duce o jumătate de an, dacă nu mai bine, în care noi nu cîștigăm nimic, în care nu ne recuperăm banii. E greu ca în anul respectiv să înființăm o altă cultură, măcar să ne recuperăm banii. În schimb, la cultura de salată, eu pot înființa, pe aceeași suprafață, șase loturi, adică pot să recoltez în februarie, pot în aprilie, în mai, în iunie și așa mai departe. Dacă dau greș cu unul-două, cîștig la celelalte.

Cine mai dorește, cine mai poftește?

Cooperativele continuă să aibă un număr redus de membri per cooperativă. Ce i-ar convinge pe alți fermieri să se asocieze?

Márton Balogh: Eu cred că fermierii, din experiența și din cunoștințele mele, din România, sînt foarte atenți la poveștile de succes. Adică dacă văd pe cineva că a reușit să facă ceva, foarte mulți încearcă să facă la fel. Trebuie cît de multe exemple de succes diseminate, să vadă oamenii că, uite, se poate. Și după aceea, trebuie să înțelegem că rezultatele nu vin peste noapte.

Eu cred că poveștile astea de succes ajută, ajută foarte mult. Dar poveștile de succes spuse, cum să zic, transparent și corect, adică întotdeauna în spatele oricărei povești de succes există și elemente mai puțin de succes. Și la cooperativele unde am lucrat noi, unele au funcționat și funcționează și unele nu au funcționat. Important e să înțelegi de ce nu funcționează la finalul zilei și poți să înveți și din asta.

Alexandra Popa: A fost un boom numeric. În 2023, cooperativele aveau peste 22.934 de membri, iar în 2020 aveau doar 15.500 de membri. Deocamdată, boom-ul a fost numeric. Fiindcă legea îți permite să înființezi o cooperativă cu minimum cinci membri, au făcut-o. Dar, într-adevăr, nu asta e calea. Acei cinci membri poate ar fi fost mai profitabil să intre în altă cooperativă din zonă care deja e puternică pe sectorul lor și să-i poată acomoda. Cooperativele vor continua să moară, cele care nu reușesc să bifeze acel mix de factori de succes, dar sperăm că cele care au „decolat” vor putea să crească în regiune, pe plan local, și să atragă fermierii comerciali care au nevoie de sprijin prin cooperativă. Dar este un alt nivel de dezvoltare pe care inclusiv CoopNet îl pregătește acum.

Sorin Popa: Omul, dacă nu este constrîns, nu merge către pasul următor. Încă mai au piață liberă, nefiscalizată, în care să-și valorifice marfa. În momentul cînd nu vor mai putea, atunci vor bate la porțile cooperativelor, să fie primiți, sau se vor gîndi ei să se unească și să-și facă o altă cooperativă. Dar, din punctul meu de vedere, o cooperativă care este funcțională într-un bazin legumicol ar trebui să-și mărească numărul de membri. Bineînțeles, cînd se poate, să înființeze și o altă cooperativă. Dar eu nu sînt adeptul, de exemplu, ca un bazin ca Vidra să aibă 30 de cooperative și cîte 10-12 membri fiecare.

Cum ar putea ajuta statul român?

Márton Balogh: Cifrele care arată astăzi cîte cooperative sînt se datorează și faptului că statul român a prioritizat investițiile realizate de către cooperative sau faptului că a acordat un punctaj suplimentar cooperativelor cînd accesau fonduri europene. Eu nu zic că a făcut tot ce era posibil, dar și statul a avut, în anumite momente, un anumit impact pozitiv și a ajutat dezvoltarea acestor structuri.

În primul și în primul rînd, este nevoie de un cadru juridic și fiscal actual și predictibil. Trebuie actualizat un pic și cadrul juridic care reglementează activitatea cooperativelor. Sînt anumite elemente din legislație care ar necesita îmbunătățiri. Din nou, la nivel fiscal, trebuie să existe o predictibilitate pe termen un pic mai lung care, dacă există, atunci se încetățenește la nivelul societății și devine mai clar. Și aici, din păcate, nu doar la nivelul cooperativelor, există o doză de impredictibilitate în societatea românească. Adică se schimbă legi, poate nu de pe o zi pe alta, dar de la o lună la alta sau de la un an la altul.

Al doilea aspect: ce ar putea să facă statul? Ar putea să facă un sistem de consultanță adresat fermierilor. În ziua de astăzi, agricultura nu se mai face cu animale, cu coasă, cu seceră, cu tîrnăcop. Se face agricultură de precizie. Pentru asta trebuie pregătiți oamenii ca să facă acest lucru. Aici poate că ar avea și statul un anumit rol, să pună un sistem de consultanță. Există nevoia aceasta la nivelul statului să creeze, din perspectiva mea, un sistem de consiliere, de informare pentru fermier. Și există universități de specialitate, centre de cercetare.

Și ar mai putea să facă statul român un sistem de sprijinire. Există peste tot în lumea start-up-urilor diferite tipuri de sprijin. Cooperativele nu sînt toate la fel. Dacă faci un program de scale-up pentru aceste cooperative prin care introduci trei, patru trepte sau faze și clasifici cooperativele în funcție de stadiul în care se află, le ajuți să crească, să ajungă la nivelul următor, la un moment dat să devină actori relevanți. Adică să poți să exporți alimente, nu doar să acoperi piața internă, ceea ce din păcate nu facem, dar să poți să fii și un jucător redutabil pe plan internațional.

Ce au învățat...

În concluzie, ce lecții importante ați învățat din experiența cu programul CoopNet și cum pot fi aceste lecții aplicate în viitoare inițiative de dezvoltare a cooperativelor?

Alexandra Popa: Prima idee ar fi că este nevoie de timp și de aceea RAF va rămîne un finanțator unic pe piața din România, pentru că își ia timp să investească în anumite idei care se dovedesc fiabile suficient de mult timp încît să se așeze. Noi, la CRPE, dacă nu am fi avut sprijinul acesta constant, 12 ani fără oprire, în care am scris peste 30 de rapoarte, am bătut țara și am gîndit, am avut întîlniri cu ministerul, n-am fi putut să susținem procesul acesta.

Nu ne arogăm merite pe care nu le avem, dar, ca fir roșu, am fost coerenți și constanți în mesaje și în tot ce am făcut pe tema cooperativelor. Cumva, asta ar fi mai mult o concluzie: lucrurile dificile, cum a fost și dezvoltarea cooperativelor, necesită foarte mult timp și răbdare. RAF, prin abordarea foarte colegială și prin oamenii de acolo, a înțeles ce se întîmplă, nu doar verificau niște rapoarte și virau niște bani. Erau cot la cot cu noi în momente cheie, gîndeam împreună lucrurile și efectiv au ajutat și ei foarte mult în tot procesul.

Sorin Popa: Sînt multe aspecte. În primul rînd, eu recomand să se înființeze o cooperativă cu membri puțini, pentru că, fiind foarte mulți, părerile sînt împărțite, se formează grupuri și fiecare va trage în direcția lui. Așa, între cinci și zece membri ar fi ideal. În al doilea rînd, să se cunoască foarte bine, să aibă încredere unul în altul, să nu se vorbească pe la spate niciodată, ceea ce gîndesc să spună la masă, cu toții, cînd se întîlnesc. O idee pe care unul o are poate fi dezvoltată de către toți și va ajunge o idee de succes pentru toți. Pe urmă, dacă s-au așezat la masă și au hotărît că pot merge în continuare cu toții, lucrurile merg pe o cale bună.

... și ce vor face mai departe

Márton Balogh: Cred că este încă o etapă din viața cooperativelor, care încă n-a fost adresată nici de noi, nici de alții, adică reprezentarea de interese. Dacă noi ne retragem, există prea puțini actori care să poată să le reprezinte interesul în zona fiscalității, în zona de dezvoltare de legi, în zona de asigurare a suportului public. Și credem că acesta este un alt nivel pe care cooperativele ar trebui să îl atingă. De asemenea, credem că ar fi important și pe zona asta de pregătire profesională. Noi am făcut un program pilotat pentru managerii cooperativelor, dar e nevoie de pilotare și în zona fiscalității. Încă sînt niște operațiuni destul de complicate, cum să faci contabilitate, managementul financiar al unei cooperative, deci pe zona asta de expertiză credem că e nevoie de dezvoltare și mai e nevoie de ajutor.

Cooperativele cu care lucrăm noi sînt unele care au avut o ascensiune frumoasă, dar n-au ajuns încă la nivelul maxim pe care pot să-l atingă, ca cifră de afaceri, ca impact economic în comunitățile pe care le reprezintă. Pe zonele astea, probabil, ne gîndim noi să continuăm și după proiectul acesta actual CoopNet 3.0.

Alexandra Popa: Food Hub este un model complementar cooperativei de asociere pentru micii fermieri și urmează să lansăm un raport de documentare a intervenției pilot a RAF din 2018 pînă acum pe Food Hub, care vine să completeze viziunea pe care am format-o în toți acești ani pe cooperative. Clar CRPE și Fundația Civitas vor continua să pedaleze, sperăm că și împreună cu RAF, în a promova politici publice care să sprijine lanțurile scurte și asocierea fermierilor, consolidarea țesutului social al satului românesc, pentru că fără fermieri care să poată să-și întrețină familiile totul se destramă rural.

Sîntem conectați la dezbaterile publice pe agricultură, nu doar pe plan național, ci și pe cel european și încercăm să ducem mai departe bucăți pe care vrem să le dezvoltăm mai mult. Luăm diverse lucruri pe care le-am înțeles și încercăm să le ducem mai departe, poate mai nișat.

Agricultura și dezvoltarea rurală sînt un pilon important în CRPE. Chiar eu personal gestionez proiectele în domeniul acesta și continuăm să dezvoltăm proiecte.

Sorin Popa: Ce ne doare pe noi cel mai mult este faptul că nu prea-i vedem pe copiii noștri să facă ceea ce am făcut noi. Și nu este din cauza noastră. E din cauza sistemului. Din cauză că agricultura nu este susținută, din cauză că se cîștigă din ce în ce mai puțini bani din munca depusă. Iar în cazul Vidra, fiind la o distanță foarte mică de București, copiii noștri își găsesc foarte ușor de muncă în București și cu salarii decente.

Vă dați seama că îmi doresc și mai mulți membri, dar nu foarte mulți, pentru că e greu. Dacă primești un număr mare de membri odată, e foarte greu să-i obișnuiești. Trebuie să primești doi-trei maximum pe an, să se integreze perfect. Să respecte aceleași legi pe care le respectăm și noi, care nu sînt impuse de mine, sînt votate de către toți. În momentul în care primești un număr mare de membri, atunci vin cu ideile lor și există riscul să se voteze ceea ce vor ei și atunci se strică tot ce ai construit pînă atunci. Întrebarea era cum văd eu cooperativa, nu? Eu sper să se dezvolte mai mult decît s-a dezvoltat pînă acum. Sper să se extindă mai mult.

Foto (de sus în jos): CRPE; Alexandra Popa; Márton Balogh; legume de Vidra