Tocmai s-a încheiat a șaptesprezecea ediție a Tîrgului de Carte Internațional Bookfest unde ne-am putut cumpăra fără cenzură (cu excepția celei impuse de prețuri) orice carte am dorit. Este un privilegiu care are din ce în ce mai mulți contestatari chiar și în țările pe care le considerăm far al democrației precum Statele Unite ale Americii, unde cenzurarea cărților în numele valorilor creștine este parte a strategiei anti-woke. În ultimii ani, acțiunile grupărilor conservatoare precum Moms for Liberty au reușit să determine schimbări legislative care au dus la interzicerea prezenței a sute de cărți în bibliotecile școlare și publice, ba chiar la predarea cenzurată a unor clasici precum Shakespeare. Sînt supuse cenzurii cărți pe teme LGBTQ+, rasiale sau cu conținut considerat licențios. Se invocă motive precum stoparea așa-numitei propagande LGBTQ+ în școli, păstrarea inocenței copiilor, protejarea copiilor albi de sentimentul de culpabilizare produs de discriminarea rasială etc. Majoritatea celor care s-au implicat în mișcarea de cenzurare a cărților sînt conservatori creștini militanți afiliați cu diverse ramuri ale protestantismului evanghelic. Mulți dintre ei sînt membri vocali ai curentului politic MAGA, susținători ai lui Donald Trump, pe care îl văd ca pe posibilul eliberator din iadul woke al liberalilor. Desigur, chiar dacă nu e greu să găsești online imagini cu simpatizanți MAGA care ard cărți, think tank-ul responsabil cu ideologia mișcării Trump, The Heritage Foundation, neagă că ar exista în America o criză legată de cenzura cărților, pe care o consideră o făcătură a stîngii liberale.
Cenzurarea cărților
Conform datelor furnizate de organizația PEN America, între 2021 și 2023 au fost cenzurate mai mult de 10.000 de cărți în biblioteci sau școli de pe teritoriul Statelor Unite. Statele care au impus cenzurarea cărților sînt în majoritate creștin-conservatoare, unde cei angajați în lupta cu liberalismul secular sînt mai ales membri ai unor congregații afiliate cu protestantismul evanghelic. Harta interactivă publicată de PEN America arată că statele cu cel mai mare număr de titluri interzise sînt: Texas (438), Florida (357), Missouri (315), Utah (150), Carolina de Sud (109), Dakota de Nord și Pennsylvania (cu cîte 27 de titluri fiecare).
Una dintre cărțile care le cade cel mai des victimă cenzorilor este The Handmaid’s Tale (Povestea slujitoarei), a mult-premiatei autoare canadiene Margaret Atwood. Publicată prima dată în 1985 și popularizată prin ecranizare, cartea abordează una dintre temele preferate ale lui Atwood, teocrația americană. Este o imagine distopică a cum ar putea arăta Statele Unite dacă dogmele protestantismului puritan ar deveni religie de stat. Motivul care se invocă cel mai adesea pentru includerea ei pe lista cărților interzise în bibliotecile școlare sau, în anumite cazuri, publice ar fi caracterul licențios al cărții. Se invocă scena de viol ritual în care Slujitoarea, ținută de mîini de Soție, este „inseminată” de Comandant, cu scopul de a produce un copil viabil pentru acest cuplu infertil din conducerea Gilead-ului. Însă, după cum o arăta însăși Margaret Atwood într-un articol publicat în The Atlantic în 2022, după ce cartea i-a fost interzisă și în Madison County din statul Virginia, Povestea slujitoarei este „în parte biblică”, iar episodul slujitoarei care produce un copil pentru cuplul infertil vine din Geneza, 30. Prin urmare, cartea nu este interzisă neapărat pentru pasajele licențioase, ci mai ales pentru că portretizează cu tușele groase ale distopiei cum ar arăta o Americă teocratică, un nou Gilead.
Arderea cărților
Astăzi în SUA cărțile sînt cenzurate, ba chiar arse. Luna trecută, comentatorul conservator Stew Peters, una dintre figurile cunoscute ale mișcării MAGA, își îndemna urmăritorii de pe X să ardă cărțile care ar conține perversiuni și pornografie. În februarie, Valentina Gomez, candidată republicană din statul Missouri, s-a filmat dînd foc unor cărți cu teme LGBTQ+, spunînd că acele cărți proveneau dintr-o bibliotecă publică și că toate cărțile de genul acesta vor fi arse dacă va fi aleasă. Evident, autodafe-ul a fost însoțit și de sloganul MAGA și de mărturisirea „I only fear God” („Mă tem doar de Dumnezeu“). Ultima afirmație este cam greu de crezut. Dacă arde cărți, în mod clar se teme și de ele.
Faptul că s-a ajuns la arderea unor cărți, cu toată încărcătura istorică a gestului de care făptuitorii sînt pe deplin conștienți, este foarte grav. În mod evident, există o ideologie care susține mișcarea pentru cenzurarea cărților și ea nu va dispărea doar prin protestele și lamentațiile liberalilor. O soluție ar fi să se producă ediții ignifuge ale cărților amenințate cu combustia rituală, precum exemplarul The Handmaid’s Tale care s-a vîndut în 2022 la casa de licitații la Sotheby’s cu 130.000 de dolari. Dar dat fiind că implică costuri de fabricare foarte mari, cărțile ignifuge vor rămîne obiecte de colecție. O soluție mai la îndemînă este implementarea unui nou tip de misionarism al cărții. Nu este suficient ca tabăra liberală să se baricadeze în spatele unei înfumurate îndreptățiri de sine, care condamnă ca pe o dovadă de incultură cenzura cărților. Inculți sau nu, susținătorii mișcării nu trebuie ignorați. Dialogul este unica soluție. Cam cum a făcut Margaret Atwood în mesajul ei către cei care i-au interzis cartea în Virginia, demonstrîndu-le punctual, apelînd la surse care le sînt familiare, de ce Povestea slujitoarei nu este nici anticreștină și nici mai licențioasă decît alte surse care le sînt accesibile adolescenților.
Faptul însuși că americanii au astăzi cărți „puse la index” îi îngrijorează pe toți cei care se uită la SUA ca la un model de democrație. Chiar dacă SUA nu vor deveni prea curînd teocrația distopică imaginată de Margaret Atwood, există, fără îndoială, o tensiune în societatea americană care își găsește tot mai des un debușeu în cenzurarea cărților. Or, după cum știm, distrugerea cărților nu e niciodată un semn bun.
Valentina Covaci este specialist in istoria Bisericii și liturgist.
Foto: The Handmaid’s Tale
.jpg)
.webp)
.jpg)
.jpg)