De ce Haram al-Sharif / Muntele Templului este cel mai disputat loc din lume

Pe 14 august, Itamar Ben-Gvir, ministrul israelian al Securității naționale a făcut una dintre vizitele sale destul de frecvente în complexul islamic din Ierusalim care găzduiește moscheea al-Aqsa și Domul Stîncii. Itamar Ben-Gvir este liderul partidului de extremă dreapta Puterea Evreiască și a fost condamnat de Justiția din Israel pentru susținerea unei organizații teroriste și incitare la discriminare rasială. Face parte, din 2022, din cabinetul prim-ministrului Beniamin Netanyahu, unde ocupă funcția de ministru al Securității naționale, adică de ministru de Interne, cel care are în subordine poliția. Susținător al coloniilor din Cisiordania (el însuși locuiește într-o astfel de colonie), Ben-Gvir face adesea declarații și vizite controversate, care atrag critici internaționale, dar și din interiorul mediilor politice moderate din Israel. În ultima incursiune a lui Ben-Gvir în complexul Haram al-Sharif / Muntele Templului, acesta s-a rugat împreună cu cei care îl însoțeau și a declarat că susține dreptul evreilor de a se ruga în acel loc. Iată de ce gestul și declarația lui sînt controversate.

Haram-al Sharif / Muntele Templului: scurt istoric

Muntele Templului, care astăzi găzduiește complexul islamic cunoscut sub numele de Haram al-Sharif (Nobilul Sanctuar), este locul pe care au fost construite cele două Temple care apar în Biblie, Templul lui Solomon și Templul construit de Irod cel Mare. În jurul anului 960 î.Hr., Solomon a construit primul Templu pe acest loc. Acest Templu a fost distrus de babilonieni în 587 î.Hr. și reconstruit de Zorobabel în jur de 520 î.Hr., după întoarcerea evreilor din robia babiloniană. Jefuirea Templului de Antioh al IV-lea al Siriei în 169 î.Hr. a fost unul dintre factorii care au dus la revolta Macabeilor. După cum se arată în Cartea Întîi a Macabeilor (1 Macc. 4:57-60; 12:37), Templul a fost curățat ritual și extins după ce aceștia i-au învins pe seleucizi. Irod cel Mare (37-4 î.Hr.) a reconstruit și extins Templul, care a fost distrus de romani în 70 d.Hr., cînd generalul Titus a învins Prima Revoltă a Evreilor. Cucerirea Ierusalimului de către împăratul Hadrian în 135 d.Hr. a desăvîrșit distrugerea Templului, pe locul căruia a fost ridicat un templu celui mai important zeu din panteonul roman, Jupiter.

După împărțirea Imperiului Roman, Ierusalimul a revenit sub controlul recent creștinatului Imperiul Roman de Răsărit, cunoscut și sub numele de Bizanț. Distrusă de romani și căzută în ruină după adoptarea creștinismului, esplanada Templului era considerată blestemată de creștini. Membrii familiilor imperiale bizantine au construit mult la Ierusalim, dar nu și pe locul fostului Templu, care în ajunul cuceririi musulmane era folosit ca loc unde se aruncau gunoaiele și carieră de piatră. După ce patriarhul Sofronie a predat Ierusalimul califului Omar în 638, acesta s-a arătat imediat interesat de zona unde fusese Templul, unde a și ridicat o primă moschee. Califii din dinastia Umayyad au construit principalele edificii de pe esplanadă: Domul Stîncii, în 691, și moscheea al-Aqsa, între 705 și 715. Acest spațiu este considerat al treilea loc sfînt din islam, datorită credinței musulmane care plasează aici locul înălțării profetului Muhammad la cer după călătoria nocturnă spre Ierusalim. Transformată în spațiu de rugăciune islamic, accesul pe esplanadă (nu doar în moschei) a fost interzis non-musulmanilor. Cucerirea Ierusalimului de către cruciați în 1099 a dus la creștinarea acestui spațiu. Domul Stîncii, identificat drept „Templul Domnului”, a devenit biserică, iar moscheea al-Aqsa, identificată drept „Templul lui Solomon”, a fost reședința regilor latini ai Ierusalimului pînă în 1131, cînd a fost cedată unui ordin de călugări soldați, care și-au luat numele de aici: templierii. După ce a cucerit Ierusalimul în 1187, Saladin a curățat ritual esplanada și a restaurat cultul musulman. De asemenea, a interzis accesul non-musulmanilor în acest spațiu, interdicție care s-a menținut pînă la începutul secolului al XIX-lea, cînd otomanii le-au permis accesul, dar numai ca vizitatori, nu pentru ritualuri religioase.

Statu quo-ul astăzi

Astăzi, complexul Haram al-Sharif / Muntele Templului se află în Ierusalimul de Est, anexat de Israel după Războiul de Șase Zile din 1967. În momentul anexării, Israelul a acceptat ca monumentele de pe esplanadă să rămînă în continuare în custodia waqf-ului (fundație religioasă) care le administrase sub conducere iordaniană. (Ierusalimul de Est a făcut parte pînă în 1967 din Regatul Iordaniei.) Statu quo-ul din 1967, după regulile căruia waqf-ul administrează complexul Haram al-Sharif, include interdicția pentru evrei de a se ruga pe esplanadă. Non-musulmanii pot vizita monumentele, dar nu se pot ruga în incintă. Această prevedere a fost acceptată de Israel și reiterată de atunci de Guvernul israelian. De aceea, atunci cînd Itamar Ben-Gvir a condus un grup de evrei în rugăciune pe Muntele Templului, el a încălcat această normă și a atras critici din Israel și de peste hotare. Cu stratigrafie milenară pentru evrei, creștini și musulmani, dar cu valoare identitară pentru evrei și musulmani, Haram al-Sharif este astăzi probabil cel mai disputat loc din lume, unde orice abatere de la convențiile stabilite poate duce la conflict armat. Și a dus. O altă vizită a unui politician israelian notoriu, Ariel Sharon, a dus la declanșarea celei de a doua Intifade în 2000. Ben-Gvir și susținătorii lui sînt pe deplin conștienți de potențialul inflamatoriu al rugăciunii în acest spațiu.

În Cum să lecuiești un fanatic, Amos Oz descria conflictul israeliano-palestinian ca o dispută teritorială, în care două tabere, care au ambele dreptate, revendică același teritoriu. Cu valoare sacră și identitară, Haram al-Sharif / Muntele Templului, cel mai disputat loc din lume, rămîne în centrul acestui conflict.

Valentina Covaci este specialistă în istoria Bisericii.