Elegie pentru creștinii din Țara Sfîntă

În urmă cu zece ani eram la Ierusalim, unde făceam cercetări pentru teza de doctorat în biblioteca franciscanilor, așa-numita Bibliotecă a Custodiei Țării Sfinte. Dintre toate lucrurile pe care le-am aflat răsfoind corpusul de manuscrie liturgice medievale, cel mai mult m-au impresionat notele personale lăsate de franciscani de mult uitați pe misalele folosite timp de sute de ani. Astfel, pe ultima pagină a unui misal de secol XIII, dar încă în uz două sute de ani mai tîrziu, un franciscan, probabil exasperat de evenimentele timpului, a adăugat, cu mîna mai puțin îngrijită și mai grăbită specifică secolului al XV-lea: Omnipotens Sempiterne Deus, hedificator et custos Ierusalem civitatis superne, hedifica et custodi locum istum cum habitatoribus suis, ut sit in eo domicilium stabilitatis et pacis, adică: „Dumnezeule atotputernic și veșnic, ziditor și apărător al Ierusalimului, cetatea cerească, zidește și păzește locul acesta împreună cu locuitorii săi; fă să devină lăcaș al stabilității și păcii”. Ierusalim ca loc al păcii este oximoronul etern, dat fiind că de mii de ani este măr al discordiei pentru religii și ideologii cărora acest oraș mereu imperfect le conferă validarea supremă. Printre cei care văd în Ierusalim piatra unghiulară a identității lor sînt și creștinii, mai ales cei din așa-numita Țară Sfîntă, toponim nebulos și mitic care cuprinde Israelul de astăzi, Cisiordania, dar și Fîșia Gaza și deșertul Sinai. 

Despre situația de astăzi a acestor creștini din Țara Sfîntă, rar pomeniți în narațiunea mare a războiului dintre Israel șI Hamas, îmi propun să discut astăzi. Să aduc în fața cititorilor fețele deja uitate ale creștinior pe care Bisericile din Țara Sfîntă îi numesc „pietre vii”, pietre pe care războiul israelo-palestinian din ultimii șaptezeci de ani le-a transformat în moloz. Să luăm două exemple, două locuri în care creștinii au trăit din zorii Bisericii și unde astăzi sînt exponate pe cale de dispariție: Betleem și Gaza.

Betleem

În curînd vom sărbători Crăciunul și Betleemul, locul nașterii lui Iisus, va reveni în atenția întregii lumi. Aflat astăzi în Cisiordania, Betleemul este la doar zece kilometri de Ierusalim, de care este despărțit prin infamul zid de beton care îi izolează pe locuitori într-un fel de parc tematic de Crăciun. Betleemul a fost un oraș în majoritate creștin, a cărui demografie s-a schimbat dramatic în ultimii cincizeci de ani. În 1950, Betleemul și satele înconjurătoare erau locuite în proporție de 86% de creștini. În 2016, numărul lor scăzuse la 12%. Doi factori au contribuit la această schimbare dramatică. În primul rînd, imediat după Nakba, ceea ce plaestinienii numesc „catastrofa” strămutării a 700.000 de palestinieni de pe teritoriul actual al Israelului în 1948, mai multe tabere de refugiați au fost înființate în jurul Betleemului. Acești refugiați erau mai ales musulmani. Taberele înființate în regiunea Betleemului, concepute ca o soluție temporară, nu au fost niciodată desființate, pentru că cei strămutați nu s-au putut întoarce niciodată la casele lor. Celălalt factor care face ca astăzi creștinii să fie o minoritate în Betleem este exodul lor. Pentru că sînt palestinieni, creștinii din Betleem trăiesc sub ocupație israeliană, ceea ce înseamnă că au libertatea de mișcare restrînsă, iar multe dintre pămînturi le-au fost confiscate de Israel, spre exemplu pentru construirea zidului.

„Pietrele vii” din Betleem pleacă pentru că precaritatea economică și personală este prea mare. Toți își mai amintesc încă un incident pe care presa occidentală l-a uitat de mult: asediul Bisericii Nașterii Domnului din 2002, cînd în timpul celei de a doua intifade, biserica a fost asediată de armată de pe 2 aprilie pînă pe 10 mai. Piața din centrul Betleemului, așa-numita Piață a Ieslei, mărginită de complexul Bisericii Nașterii Domnului, era pe 2 aprilie plină de militanți palestinieni, dar și de civili. Cînd armata israeliană a deschis focul asupra acestora, aproximativ o sută de persoane au căutat refugiu în biserica a cărei ușă era deschisă. Imediat biserica a fost înconjurată de armată, iar cei aproximativ 40 de călugări și călugărițe care slujeau și trăiau în complexul bisericii, care include și mănăstiri greco-ortodoxe, romano-catolice și armenești, au trebuit să trăiască timp de 38 de zile sub asediu, alături de cei care își căutaseră refugiu acolo. Cu toate că cei pe care îi urmărea armata erau musulmani, călugării au refuzat să îi dea afară din biserică și au îndurat lipsurile asediului alături de ei. În timpul asediului, opt militanți au fost omorîți de lunetiștii armatei israeliene în incinta complexului, iar biserica a fost înconjurată de tancuri. Episodul asediului Bisericii Nașterii Domnului s-a încheiat cu exilul a treisprezece dintre militanții care se adăpostiseră în biserică și cu o amintire de neșters pentru creștinii din Betleem, prinși încă o dată în conflictul israeliano-palestinian.

Gaza

Comunitatea creștină din Gaza este printre primele stabilite în afara Ierusalimului. Ca și în cazul Betleemului, destinul micii comunități creștine din Gaza a fost dramatic schimbat de Nakba, cînd fîșia a devenit o imensă tabără de refugiați, în majoritatea lor musulmani. În 2006, cînd Hamas a luat puterea, în Gaza trăiau aproximativ 5.000 de creștini, ortodocși, romano-catolici și neoprotestanți. Regimul islamist și militant al Hamas nu i-a favorizat, deși Hamas a refuzat să își asume atacurile asupra creștinilor. Acest climat, împreună cu desele episoade belicoase cu Israelul, au făcut ca în 2016 în Gaza să mai trăiască doar 1.100 de creștini.

După începutul actualului război, declanșat de atacul Hamas pe teritoriul Israelului pe 7 octombrie, creștinii din Gaza sînt sub atac și pe cale de dispariție. Ca de obicei în astfel de ocazii, imediat după ce armata israeliană a început bombardamentele și operațiunea terestră în Fîșia Gaza, creștinii au căutat refugiu în biserici. Acest lucru însă nu le-a garantat siguranța. Pe 19 octombrie 2023, o rachetă israeliană a omorît 18 persoane care se adăposteau în complexul bisericii ortodoxe Sfîntul Porfirie, unde se află și mormîntul episcopului cu același nume care a trăit în Gaza în secolul al V-lea. În decembrie 2023, lunetiști israelieni au ucis o mamă și pe fiica ei care se adăposteau în biserica romano-catolică Sfînta Familie. Chiar și astăzi, la un an de la începutul războiului, mai sînt creștini care caută refugiu în bisericile din Gaza.

Cine nu a disperat sau obosit deja continuă să se roage „pentru pacea Ierusalimului și a Țării Sfinte”, așa cum făcea și amintitul franciscan în secolul al XV-lea. În pace și război, creștinii dispar din Țara Sfîntă. Chiar Ierusalimul, care înainte de 1967 număra 24.000 de creștini, mai avea înainte de începutul actualului război aproximativ 9.000.

Valentina Covaci este specialistă în istoria Bisericii și liturgist.