Epistolarul lui Ieronim

Cel mai recent volum al noii serii „Părinți și scriitori bisericești“ (Editura Basilica)* cuprinde ultima parte a celor 154 de scrisori ale lui Ieronim, marele traducător în latină al Bibliei și sfînt ocrotitor al filologilor. Astfel, printr-un efort de echipă, din care au făcut parte de-a lungul timpului mai mulți latiniști, beneficiem astăzi în limba română de întreg epistolarul ieronimian (trei volume), adnotat cu grijă și, mai cu seamă, tradus cu măiestrie. E o reușită culturală de prim ordin, care merită din plin să fie mai bine cunoscută și pentru care se cuvine să fie felicitați toți traducătorii și editorii. Epistolele lui Ieronim nu sînt texte destinate doar celor care studiază istoria creștinismului și teologia patristică. Ele pot fi și astăzi – ca puține din vremea lor – literatură pentru un public mai larg. Întîi de toate, pentru că poartă de cele mai multe ori amprenta unui scriitor și, în egală măsură, pentru că îi zugrăvesc portretul.

Ieronim era renumit pentru erudiția sa, pentru rigoarea filologică, pentru neostoita muncă de traducere și de explicare a Scripturilor. Însă toată strădania lui, susținută de o severă disciplină ascetică, nu-i ascundea temperamentul, iuțimea, intransigența, înflăcărarea. Cînd aspru și implacabil, cînd delicat și plin de emoție, el și-a dezvăluit în scrisori, indiferent de subiectul lor (uneori foarte aplicat exegetic), intensitatea cu care a îmbrățișat și a trăit credința. Dintr-un pasionat ciceronian (după cum reiese dintr-o scrisoare despre visul-viziune în care a suportat pedeapsa pentru atașamentul lui literar) a devenit un slujitor fidel și fără odihnă al Cuvîntului revelat. Scrisorile ne ajută să-i recompunem itinerariul, care strînge laolaltă cele trei mari spații ale creștinismului epocii: Roma – Constantinopol (cu etapa antiohiană anterioară) – Betleemul (cu întreaga topografie sacră). Dacă Augustin ne-a lăsat autobiografia spirituală prin excelență, Ieronim, contemporanul și unul dintre corespondenții săi, a transmis posterității doar aceste epistole, unele veritabile tratate, între care a inclus uneori și scrisorile cărora le răspundea sau pe care le traducea spre a le face mai bine cunoscute și a-i sluji în vîltoarea polemicilor.

Dalmat de origine, de înaltă cultură latină, preot hirotonit la Antiohia, devenit secretar al papei Damasus și refugiat, după moartea protectorului său, la Locurile Sfinte, alegînd Betleemul ca loc pentru cele două comunități monahale pe care le fondează, Ieronim reflectă în viața sa frămîntată măreția și crizele veacului al IV-lea: cunoaște cultul martirilor de la Roma și primește misiunea pontificală de a da o versiune mai fidelă a Scripturii; îl cunoaște pe Sf. Grigorie Teologul, la Constantinopol, și de la el dobîndește pasiunea pentru scrierile lui Origen, pentru ca mai tîrziu să devină un înverșunat participant la campania anti-origenistă, rănindu-l pe episcopul său, Ioan al Ierusalimului, de la care însă avea să primească, în cele din urmă, iertarea; convertește doamne ale aristocrației romane, care nu doar că-l urmează în studiul Scripturilor, dar și părăsesc Roma, cînd el nu mai putea rămîne acolo, ca să întemeieze împreună comunități ascetice la Betleem. Ultimii ani ai vieții îl găsesc angajat în polemica pelagiană, alături de Augustin, față de care își manifestă reverența uneori cu o superioritate exegetică abia voalată.

Volumul al treilea al epistolarului, datorat în cea mai mare parte doamnei Ana-Cristina Halichias, include corespondența cu Augustin, unde franchețea și pasiunea nu sînt negate de prețuire și fraternitate, alături de faimoasa scrisoare către Laeta despre educarea fiicei sale (pasajele despre cum trebuie condusă mîna copilei ca să învețe literele sînt printre cele mai delicate scrise vreodată de Ieronim) și de nu mai puțin cunoscutul elogiu funebru al Paulei, fiică spirituală și însoțitoare în tot ce a însemnat viața de nevoință și de studiu la Betleem. Literați, istorici, bibliști, dar mai presus de toate cititori pasionați de cunoaștere vor găsi în densitatea, patosul, culoarea și sinceritatea acestor scrisori motive îndestulătoare de desfătare și reflecție.

* Fericitul Ieronim, Epistole, vol. III, traducere de Ana-Cristina Halichias, Florentina Nicolae, Maria-Luiza Oancea, Constantin Răchită, PSB 11, Basilica, București, 2023.