Ierusalimul și Lumina Sfîntă

Diferențele calendaristice fac ca anul acesta Paștele catolic să fie despărțit de cel ortodox de o perioadă de cinci săptămîni. În ciuda diferențelor calendaristice, toate cele treisprezece comunități creștine prezente la Ierusalim au făcut o declarație comună înainte de Paștele catolic prin care își exprimau dorința comună pentru un armistițiu imediat în războiul din Gaza și îngrijorarea pentru creștinii din Țara Sfîntă, afectați de război, de lipsa pelerinilor și de restricțiile de securitate tot mai severe impuse de Israel.

Aceste circumstanțe sumbre vor marca și cea mai cunoscută ceremonie pascală de la Ierusalim, Pogorîrea Luminii Sfinte în Sîmbăta Mare a Paștelui ortodox. Pelerinii de peste hotare vor lipsi, iar accesul creștinilor locali va fi restricționat.

În plus, în Grecia, autenticitatea acestui fenomen, coborîrea Luminii Sfinte din cer, face obiectul unui proces la tribunal. Pe 20 martie, în plin Post Mare, a reînceput la Atena procesul jurnalistului grec Dimitris Alikakos, dat în judecată de reprezentanții Patriarhiei de la Ierusalim pentru că în cartea pe care a publicat-o în 2019, Mîntuirea – despre Lumina Sfîntă, a arătat cum sursa luminii care apare în Sfîntul Mormînt este naturală și nu divină. Cu alte cuvinte, Alikakos a înregistrat preoți slujitori ai Patriarhiei care afirmă că lumina este aprinsă cu o brichetă. Procesul are ca obiect autenticitatea acestor înregistrări, care este contestată de reprezentanții Patriarhiei. Nu este nici prima și probabil nici ultima controversă legată de coborîrea Luminii Sfinte. Fenomenul considerat miraculos de credincioși are o istorie milenară, o încărcătură identitară și este un potențial de măr al discordiei.

Lumina Sfîntă – scurt istoric

Primele mențiuni ale miracolului Luminii Sfinte datează de la sfîrșitul secolului al IX-lea, cînd coborîrea Luminii Sfinte era descrisă ca o ceremonie care atrăgea la Ierusalim creștini de la mari distanțe, inclusiv din Egipt și Armenia. Cînd Ierusalimul, aflat sub conducere musulmană din 637, a fost cucerit de cruciați în 1099, latinii s-au alăturat credincioșilor care participau la ceremonie. De la început, coborîrea Luminii Sfinte a fost un punct de discordie între latinii care voiau să conducă ceremonia și grecii care se considerau slujitorii de drept ai bisericii Sfîntului Mormînt. Dar după un incident la Paștele anului 1101, cînd Lumina Sfîntă nu a coborît la invocările patriarhului latin, ci doar atunci cînd clerul ortodox s-a alăturat suplicanților, se pare că latinii și grecii au început să sărbătorească împreună miracolul, cel puțin pînă la recucerirea Ierusalimului de către Saladin în 1187, ceea ce a dus la alungarea clerului latin din biserică. Readmiși cîteva decenii mai tîrziu între slujitorii Bisericii Sfîntului Mormînt, latinilor li se interzice participarea la această ceremonie de către papa Grigore al IX-lea în 1238, care neagă natura miraculoasă a fenomenului, pe care îl consideră doar un ritual al bisericii locale.

Din secolul al XIII-lea, Lumina Sfîntă și credința în apariția ei miraculoasă sînt atribuția exclusivă a Bisericilor Orientale, ceea ce nu a însemnat și sfîrșitul controverselor. Intrarea Bisericii Sfîntului Mormînt o dovedește. Și astăzi, pelerinii pot vedea o spărtură într-una dintre cele trei coloane corintice ale portalului romanic care străjuiește intrarea. Grecii și armenii explică în mod diferit fenomenul: primii spun că datează din 1547, cînd armenii, momentan aflați în grațiile sultanului otoman (stăpînul Ierusalimului în acel moment), s-au rugat în biserică pentru apariția Luminii Sfinte, care a coborît, în schimb, afară, unde erau grecii, un fulger divin despicînd coloana. Armenii au altă explicație: spun că fulgerul a despicat coloana în 1830, atunci cînd ei se rugau afară și grecii erau înăuntru. Așadar, de-a lungul istoriei, miracolul Luminii Sfinte a fost mereu înconjurat de controverse și de narațiuni contrare, dovadă a valorii identitare care i se atribuie.

Politici identitare

Dincolo de adevărul miracolului care poate face și în zilele noastre obiectul unui proces la tribunal, coborîrea Luminii Sfinte a avut și are implicații politice. În mod normal, ceremonia atrage zeci de mii de creștini locali și pelerini din toată lumea. Biserica Sfîntului Mormînt este situată în Cartierul Creștin al Orașului Vechi, încorporat de Israel în 1967, în urma Războiului de Șase Zile. Ca și celelalte așezăminte religioase din Ierusalimul de Est (unde este situat Orașul Vechi), inclusiv cele musulmane, Biserica Sfîntului Mormînt cade sub incidența unor legi de funcționare otomane. În cazul bisericii, administrarea ei revine comunităților creștine care de-a lungul secolelor și-au cîștigat dreptul să slujească acolo. Totuși, autoritățile israeliene, invocînd motive de securitate, intervin adesea în desfășurarea ritualurilor creștine, mai ales a celor itinerante, cum sînt procesiunile care se desfășoară în Orașul Vechi.

Una dintre procesiunile creștine care străbat Ierusalimul de secole este Calea Crucii, în care călugării franciscani și credincioșii parcurg Orașul Vechi din Cartierul Musulman spre Biserica Sfîntului Mormînt, pe itinerariul pe care tradiția îl asociază cu drumul parcurs de Iisus spre Calvar. Această procesiune a franciscanilor este programată să aibă loc în fiecare vineri, dar este adesea anulată de poliția israeliană, care invocă motive de securitate. La fel, în 2023, au avut loc incidente după ce credincioșii au încercat să pătrundă în incinta bisericii pentru ceremonia Luminii Sfinte, după ce poliția a autorizat accesul doar pentru 2.200 de persoane, redus de la cele 10.000 autorizate înainte de pandemie. Sigur, busculadele în Sîmbăta Mare la coborîrea Luminii Sfinte sînt un real pericol. În 1834, într-o astfel de învălmășeală fatală, și-au pierdut viața sute de oameni. Totuși, toate aceste restricții impuse de poliția israeliană pe motive de securitate sînt percepute de toate bisericile prezente la Ierusalim ca ingerințe care le limitează libertatea și, pe termen lung, le privează de unul dintre mijloacele principale de a-și afirma identitatea în peisajul urban al Ierusalimului. Cu atît mai mult cu cît restricțiile îi afectează cel mai mult pe creștinii locali, arabi palestinieni din comunități precum Betleem, Beit Jala, Beit Sahour și Taybeh, localități aflate în Cisiordania, care obțin cu greu permisiunea de a veni în pelerinaj la Ierusalim sau nu o obțin deloc. Acesta a fost și cazul creștinilor arabi romano-catolici din aceste localități, care anul acesta nu au putut participa la procesiunea de Florii de la Betfage la Biserica Sfintei Ana din Orașul Vechi, deoarece li s-a interzis accesul în Ierusalim cu toate că sînt creștini și doreau să participe la un pelerinaj creștin.

După un mileniu de la primele ei menționări, Lumina Sfinte este încă un ritual care unește și dezbină în același timp. Anul acesta este la fel de așteptată la Ierusalim și în întreaga lume ortodoxă, inclusiv la Moscova, unde anul trecut lumina a fost adusă ca în fiecare an, în ciuda războiului și a sancțiunilor.