Miercurea Cenușii: tradiții și politizare

Pe 5 martie a fost Miercurea Cenușii, zi care marchează începutul Postului Mare în lumea catolică și protestantă, ocazie pentru penitență și abstinență, dar și de creștere a capitalului politic pentru politicienii americani care s-au perindat pe catwalk-ul cenușii de la Casa Albă. În mod tradițional, Miercurea Cenușii (feria quarta cinerum) este marcată prin procesiuni penitențiale, precum cea care se face la Roma în prezența papei (nu și anul acesta, din motivele cunoscute) între cele două bazilici ilustre ale Aventinului, de la Sant’Anselmo la Santa Sabina, și prin cunoscutul ritual al impunerii cenușii. Impunerea cenușii (impositio cinerum) ar trebui însoțită de acte de pocăință, de renunțarea la plăcerile și ambițiile acestei lumi, ca parte a pregătirii pentru sărbătoarea Învierii. Dar, în aberanta lume nouă în care trăim, să apari la televizor cu crucea de cenușă pe frunte îți poate aduce voturi sau măcar urmăritori. Poate ar trebui totuși să îi fiu recunoscătoare lui Marco Rubio pentru că s-a afișat cu cenușa-n cap în public. Parada lui de cenușă a adus în atenția publică un ritual milenar al Bisericii Catolice, care merită o discuție amănunțită.

Lăsata Secului și Miercurea Cenușii

În Ritualul Roman de dinainte de 1970, perioada Postului Mare începea cu șaptezeci de zile înaintea de Duminica Paștilor și purta, în mod așteptat, numele de Septuagesima. Între Septuagesima și Lăsata Secului, marțea de dinainte de Miercurea Cenușii, se întindea tempus Septuagesimae, un timp liturgic de penitență în care se renunța la cîntările jubilante, mai ales la Alleluia și Gloria in excelsis Deo. În secolul al IX-lea, Amalarius din Metz, unul dintre cei mai distinși teologi ai renașterii carolingiene, asemăna tempus Septuagesimae cu perioada exilului babilonian, cînd israeliții robiți de Nabucodonosor și-au atîrnat harfele în sălcii: „La rîul Babilonului, acolo am șezut și am plîns cînd ne-am adus aminte de Sion. În sălcii, în mijlocul lor, am atîrnat harfele noastre” (Ps. 136, 1-2). Sau, după spusele profetului Ieremia, acesta trebuia să fie un timp lipsit de glasul mirelui și al miresei (Ieremia, 7-13). În context creștin, renunțarea penitențială la cîntările de bucurie se exprimă prin scoaterea din liturghie în tempus Septuagesimae a lui Alleluia și Gloria in excelsis Deo. De-a lungul Evului Mediu, renunțarea la Alleluia a fost dramatizată, apărînd ritualul înmormîntării sau al închiderii lui Alleluia, în care o bucată de pergament sau de hîrtie pe care era scris cuvîntul Alleluia era îngropată sau încuiată pentru a fi dezgropată sau descuiată doar la Înviere. Îngroparea lui Alleluia este un ritual care se mai practică și astăzi în unele biserici, dar, după reforma liturghiei inițiată la Conciliul al II-lea de la Vatican (1962-1965), a fost mutat în Miercurea Cenușii. Îngropării liturgice a lui Alleluia îi corespunde, în sfera laică, ca parte a petrecerilor de Carnaval, îngroparea simbolică a plăcerilor. Și astăzi, în Secuime, spre exemplu la Rimetea (Alba), se practică înmormîntarea fărșangului (mg. farsang – Carnaval) întruchipat de un sicriu purtat de un alai pestriț de petrecăreți. Cea mai bună reprezentare a îngropării plăcerilor în ultima zi de Carnaval vine de la Lazărea (Harghita), unde se îngroapă contrabasul, a cărui dezgropare după Paști dă semnalul pentru reluarea petrecerilor în comunitate. Însă cel mai cunoscut ritual de Miercurea Cenușii este impunerea cenușii pe capul sau fruntea penitentului, însoțită de rostirea uneia dintre aceste formule rituale: „Adu-ți aminte, omule, că țărînă ești și în țărînă te vei întoarce” (Facerea, 3:19) sau „Convertiți-vă și credeți în Evanghelie” (Marcu 1:15).

Politică de Miercurea Cenușii

În mod normal, politica și Postul Mare se întîlnesc doar în parodierea politicienilor la balurile de Lăsata Secului sau, în spațiul german, la „Miercurea Cenușii politică”  (Politischer Aschermittwoch). Cea din urmă este o tradiție specifică Bavariei, în care politicieni de toate culorile ideologice beau bere, țin discursuri și schimbă comentarii satirice într-o atmosferă de Carnaval politic căruia, ca oricărui dezmăț, trebuie să i se pună capăt după Miercurea Cenușii. Nici în America politica nu doarme de Miercurea Cenușii. Trump, acest președinte declarat protestant, dar care caută voturi la creștinii de orice confesiune, a introdus prima dată în 2018 slujba de Miercurea Cenușii la Casa Albă, la care i-a invitat pe toți angajații creștini practicanți. Catolicii reprezintă aproximativ 20% din electorat în SUA și votează, în mod obișnuit, cu candidatul democrat. Totuși, în ciuda relației tensionate pe care administrația Trump o are cu ierarhia catolică din cauza politicii anti-imigrație, mulți catolici au votat pentru agenda republicană. Suspendată de administrația Biden din cauza pandemiei, slujba de Miercurea Cenușii la Casa Albă tocmai a fost reintrodusă de Trump. Mai mult, în acest an, Donald și Melania Trump au publicat acest îndemn la pocăință și mărturisire a credinței chiar pe site-ul Casei Albe: „Astăzi, discipolii lui Hristos vor purta pe frunte o cruce de cenușă, un memento sacru că sînt muritori și un simbol al căutării milei Lui în fiecare zi”. Chiar de la această slujbă de la Casa Albă venea secretarul de stat Marco Rubio cînd a apărut la televizor cu crucea de cenușă pe frunte. Parada de smerenie a lui Rubio a declanșat imediat o furtună mediatică, dar secretarul de stat doar urmase îndemnul pios al lui Trump. Observatorii politici sînt din ce în ce mai indignați de parada creștină a administrației Trump. Însă în SUA separarea statului de Biserică nu există și, după cum știm, Dumnezeu e foarte prezent în discursul politic american dintotdeauna. Ceea ce e nou este utilizarea simbolurilor și tradițiilor creștine și, în mod curios, mai ales a celor catolice, ca  accesoriu în show-ul media al administrației Trump.

Așadar, după Miercurea Cenușii, harfele au fost puse în sălcii și catolicii, alături de ceilalți creștini, se pregătesc pentru Înviere. În așteptarea lui Alleluia și a contrabasului, urmăresc și foiletonul administrației Trump pentru următoarea apropriere politică a unei tradiții creștine. Sînt sigură că nu va trebui să aștept mult.

Valentina Covaci este specialistă în istoria Bisericii și liturghist.

Credit foto: Wikimedia Commons