Ospitalitatea lui Zaheu

Singurul bogat despre care se spune în Evanghelii că s-a mîntuit este Zaheu vameșul. Hristos însuși o afirmă în auzul și în văzul tuturor celor care murmurau, cîrteau și se indignau. Zaheu nu era un simplu vameș, ci o „căpetenie”, iar în ochii comunității, fiind în slujba romanilor, nu se bucura nicidecum de încredere și de stimă. Textul Evangheliei nu ne lasă să înțelegem dacă fusese un om cu totul nedrept, însă prin funcția sa, dobîndită în acea epocă prin cumpărare, era privit de ceilalți ca un păcătos, corupt și oportunist. În orice caz, era cineva care nu putea spera să primească atenție din partea unui trimis al Domnului. Iisus însă nu se conformează așteptărilor celor din Ierihon, ci le răstoarnă, arătînd că și cineva ca Zaheu are posibilitatea să se mîntuiască. Îl repune în condiția în care toți cei care se considerau atunci drepți pretindeau că sînt: fiii lui Avraam, moștenitorii făgăduinței făcute de Dumnezeu.

Poate că primul și cel mai evident sens al episodului privește mîntuirea pe care Dumnezeu o dăruiește și celor pe care lumea „binecredincioasă” îi excludea, pentru că nu-i cunoștea cum se cuvine și-i judeca după aparențe. Dar cum trebuie să fie înțelese cuvintele lui Zaheu, copleșit de cinstea acordată prin vizita lui Iisus în casa sa: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit”? Este vorba despre expresia convertirii pe care Hristos o săvîrșește cu sufletul acestui vameș? E o promisiune a lui Zaheu de a-și schimba viața? Tradiția Bisericii spune că da: Zaheu se schimbă și făgăduiește să împlinească dreptatea, dar nu cu parcimonie, ci cu dorința de a răscumpăra nedreptatea făcută, de a o copleși cu dreptate. Trei martori ai tradiției patristice privesc complementar acest înțeles al Evangheliei. Sf. Grigorie Teologul scrie că Zaheu, „prin intrarea lui Hristos (în casa sa), întreaga avere a disprețuit-o” (trad. N. Deciu). Sf. Chiril al Alexandriei adaugă o interpretare spirituală a detaliului staturii vameșului: „Zaheu căuta să-L vadă pe Iisus, dar îl împiedica mulțimea, nu atît mulțimea oamenilor, cît mulțimea păcatelor. Era mic de statură, nu numai de statura trupului, ci și de cea duhovnicească” (trad. Gh. Băbuț). Iar Sf. Ambrozie privește spre sensul însuși al generozității: „Zaheu, care era bogat, a fost ales de Hristos. Și după ce a împărțit jumătate din averea sa săracilor și chiar a întors împătrit cele furate (...), a primit o răsplată mai mare decît generozitatea sa”. În spusele lui Zaheu este o făgăduință de îndreptare, însă Hristos îi dăruiește deja mîntuirea, ceea ce ne poate duce cu gîndul că este vorba de mai mult decît o făgăduință-mărturie, oricît de sinceră și de justă. Am putea presupune, de pildă, că Zaheu, deși vameș, nu fusese cu totul incorect și pe acest fond de receptivitate este convertit, fără multe cuvinte, nu doar la generozitate, ci și la dăruire de sine. Ar putea fi vorba despre trecerea de la o corectitudine incompletă, latentă și discretă, la eliberarea de sub tirania dorinței de a avea. Dacă Zaheu s-a convertit, el nu s-a umplut doar de căință, ci a considerat că faptele dovedesc cel mai bine schimbarea lăuntrică.

Poate că sensul cel mai tulburător pentru cei care recitesc acest episod în orizontul credinței este legat de ospitalitate. Dintr-odată, Hristos îi spune unui vameș scund și curios, urcat într-un sicomor ca să-L vadă: Vino, coboară, astăzi voi intra în casa ta! Îl interpelează, înfățișîndu-i-se ca oaspete. Îi cere irezistibil ospitalitatea, îi spune să-i deschidă casa, așa cum pe alt vameș, Levi, l-a chemat să-L urmeze. Ceva se schimba în Zaheu încă de cînd era în sicomor, însă nu într-un mod care să prevestească această venire a lui Dumnezeu. Totuși, în disponibilitatea lui era mai mult decît o curiozitate, era o așteptare. El îl primește pe Dumnezeu imediat ce Dumnezeu îi cere, așa cum și Avraam fusese la Mamvri gazda teofaniei originare. De aceea mîntuirea lui Zaheu este afirmată ca o recunoaștere a demnității de „fiu al lui Avraam” și episodul alegerii sale dintre toți cei prezenți, neașteptată și derutantă pentru martori, devine o parabolă a ospitalității: a venirii intempestive a lui Dumnezeu în viața oamenilor și a spontaneității cu care este invitat să rămînă.

Bogdan Tătaru-Cazaban este preot și cercetător în istoria religiilor. A publicat recent Inteligența inimii. Schițe pentru un portret al virtuții (Editura Spandugino, 2023).