Porticul tainei celei de-a doua virtuți

În 1911, Charles Péguy (1873-1914) avea să compună un lung poem închinat virtuții teologale a speranței, „Le Porche du mystère de la deuxième vertu”. Geniul său literar și intuițiile fulgurante ale sensibilității sale religioase au oferit un imn copleșitor, din care vă propunem pascal un scurt fragment, într-o primă încercare de redare în limba română. Nu e o pagină scrisă de un teolog, ci de un poet care, contemplînd taina mîntuirii, a îndrăznit să rostească indicibilul.

[…]

Dumnezeu ni l-a încredințat pe Fiul său, vai, vai, Dumnezeu ne-a încredințat mîntuirea noastră, grija pentru mîntuirea noastră. A făcut să țină de noi și Fiul Său și mîntuirea noastră și astfel însăși speranța Sa; dar noi nu ne învrednicim să nădăjduim în El.

[…]

Trebuie să iei totul literal, copile. Dumnezeu

a sperat, Dumnezeu a așteptat de la el.

Dumnezeu, care e totul, a avut ceva de sperat, de la el, de la acest păcătos. De la acest nimic. De la noi. El a fost adus în situația, s-a pus în situația de a avea de sperat, de a aștepta ceva de la acest nefericit de păcătos.

Așa de mare e puterea speranței, copile,

Puterea vieții, făgăduința, viața, puterea vieții și a făgăduinței izvorînd din inima speranței

Și care țîșnește iară și iară în căința însăși,

În cea mai umilă căință.

Așa e puterea fără pereche a sevei în inima unui stejar.

Toți sîntem copiii lui Dumnezeu, copile, în același măsură; în același fel.

Trebuie să iei totul literal, copile,

       literal și acest suflet care a pus în lucrare speranța lui Dumnezeu, care a încununat speranța lui Dumnezeu

       mort fiind ca Iisus (mai mort ca Iisus), din moartea sa s-a sculat din morți.

       (mai mort ca Iisus, infinit mai mort, veșnic mai mort, pentru că mort de o moarte veșnică.)

Ca Iisus, a înviat din morți.

Și cum noi înșine vestim Paștile noastre în toate zările ca

       învierea lui Iisus să o sărbătorim,

Hristos a înviat!

Așa și Dumnezeu pentru fiece suflet salvat vestește pentru noi Paștile cele veșnice.

Și spune: Așa cum v-am zis.

Ce nemaivăzută schimbare, nemaivăzută: lumea e răsturnată.

Virtutea speranței.

Toate simțămintele pe care s-ar cuveni să le avem față de Dumnezeu,

Dumnezeu însuși le-a avut cel dintîi pentru noi.

El s-a adus în această situație, într-o astfel de condiție, a fost adus, a suferit fiind adus în această situație, în această condiție, astfel încît să fie primul care să le aibe pentru noi.

Fără pereche este virtutea speranței, fără pereche taina sa […].

traducere de Bogdan TĂTARU-CAZABAN