Religia la alegeri

În Statele Unite, apartenenţa religioasă a candidaţilor la preşedinţie e argument electoral, face parte din campanie. Pentru adepţii lui, Donald Trump are mai mult decît un amplasament potrivit, are o „misiune”. „Credincioşii” lui (protestanţi evanghelici hiper-conservatori alături de mitomanii conspiraţiei mondiale) îl socoteau încă de mult „ales al lui Dumnezeu”, menit să pună capăt unui sistem statal corupt, adică democraţiei americane. Glonţul care i-a însîngerat recent urechea a dat belşug de material propagandistic pentru elecţiunea lui divină. Joe Biden e un catolic fidel, care îşi manifestă credinţa cu măsură şi discreţie. De cînd s-a retras din cursă, iar Kamala Harris pare înlocuitoarea favorită, democraţii au şi ei de spus ceva mai interesant electoral despre religie. Portretul religios al celor doi concurenţi actuali poate sluji de insignă ideologiilor care împart America. Deşi amîndoi sînt protestanţi, modurile lor religioase sînt cum nu se poate mai opuse. Formaţia lor religioasă şi socio-culturală, felul cum invocă religia în discursul politic se află într-un contrast pe care campania democraţilor îl va exploata probabil.

Trump e campionul unui creştinism prepotent, agresiv, xenofob, ostil faţă de diversitatea religioasă. În privinţa femeilor, afişează portretul contradictoriu al tradiţionalistului şi totodată al virilului discreţionar: soţie decorativă şi tăcută, dedicată grijii pentru tînărul moştenitor (onoarea căminului!); în afară, paradă de prădător sexual; în plan politic, autoritarism faţă de sexul slab (retorica interzicerii avortului). Scandalul acestui portret în raport cu valorile religiei nu e perceput de credincioşii lui creştini, ceea ce e un scandal încă mai mare, cum observa Monseniorul Tomas Halik, teolog şi filozof ceh (La Croix, 14.01.2021). Credinţa ajunge, în varianta trumpismului, un fel de bîlci isteric, care inventează spaime apocaliptice, exaltă frustrări şi resentimente, pentru a le trata compensator cu promisiuni mesianice. Aduce a joc pe computer unde, evident, trumpiştii vor sfîrşi prin a învinge.

În opoziţie cu Trump, Kamala Harris poate fi socotită o emblemă a pluralismului izbutit. Poate chiar excesiv, după unii democraţi prudenţi. E un pluralism nu doar teoretic, ci absorbit în portretul ei privat şi public. Ea îmbină culturi, etnii şi rase diverse; are, prin datele familiale, cunoaşterea mai multor spaţii religioase. Rămîne de văzut dacă va avea energia şi talentul să utilizeze eficace acest mănunchi de calităţi. E de sperat ca, pe baza lor, campania democraţilor să construiască un profil convingător pentru electoratul deschis spre diversitatea socio-culturală, atît de proprie Americii. Kamala Harris e fiica unui cuplu de imigranţi care s-au întîlnit la Universitatea Berkeley din California: tatăl, jamaican, profesor de economie; mama, indiancă, biolog. De origine dublă, americană neagră şi asiatică, ea şi-a petrecut copilăria într-un mediu unde erau prezente practicile religioase creştine şi indiene. Membră a unei Biserici baptiste evanghelice, apartenenţă pe care a ales-o şi pe care o declară public, e familiară totodată cu datele hinduismului. Alături de părinţi şi de Biserica baptistă de care aparţine, a participat adeseori la manifestări pentru drepturile civice ale grupurilor marginalizate. În epoca de segregaţie rasială, a studiat dreptul la Universitatea Howard din Washington, instituţie care se adresa studenţilor afro-americani. Cea care a fost aleasă pentru două mandate procuror general al Californiei (2011-2017) e un caz de traseu strălucit în pofida prejudecăţilor şi limitărilor rasiale pe care le-a avut de înfruntat; libertatea ei faţă de graniţe etnico-religioase e dovedită şi de căsătoria cu un evreu, avocatul Doug Emhoff, profesor invitat la Georgetown University Law Center şi important delegat al Casei Albe în lupta împotriva antisemitismului.

Kamala Harris e om al legii; lucrează prin lege şi potrivit legii în slujba statului de drept – spre deosebire de delincventul condamnat Trump, pentru care the deal, tîrgul între şefi, e soluţia la toate problemele mondiale. După el, Statele Unite ar trebui să acţioneze, pe plan internaţional, ca o agenţie de supraveghere şi pază contra plată. Kamala Harris susţine în schimb tema generozităţii fără mărginire. Invocînd imaginea bunului samaritean, spunea: „Parabola ne învaţă că aproapele e persoana pe lîngă care treci pe stradă, ne dă de înţeles că sîntem cu toţii fraţi şi surori”. Discurs frumos, chiar dacă puţin convenţional... Oricum, datele ei alcătuiesc un fond promiţător, un bun material de lucru din care să-şi construiască un relief mai accentuat, o „personalitate” electorală. Deja, de cînd a devenit favorită la candidatură (scriu pe 26 iulie), prezenţa ei are mai multă structură şi vigoare. Convinge şi raliază publicul.

Însuşi fondul ei „mozaicat” e expresiv, oferă o imagine a dispoziţiei religioase pluraliste, în care se recunoaşte o parte importantă din societatea americană. În 2020, agenţia de presă Religion New Service considera că „metisajul” religios şi cultural al Kamalei Harris poate încarna „viitorul religiei americane”. Potrivit Religion Research Institute, creşte numărul americanilor care aderă la o religie nu prin tradiţie, ci prin propria alegere şi care adoptă „o formă de religiozitate deschisă” (cf. Cath.ch, 22.07.2024).

E de făcut aici o distincţie între „dispoziţie religioasă pluralistă” şi „forme de religiozitate deschisă”. Dispoziţia pluralistă nu însemnă că adeptul religios combină date din diferite religii pentru a-şi prepara o credinţă pe placul lui, individual. Kamala Harris se declară creştină evanghelică, nu face amalgam între elemente creştine, hinduse, evreieşti. Credinciosul sensibil la pluralism nu merge pe mai multe cărări, nu amestecă perspectivele religioase, le priveşte drept convergente spre o Ţintă comună, unică. Recunoscînd accesul celorlalte religii la Ultim, le tratează colegial. Le socoteşte mesaje diferit structurate, diferit accentuate, în care Dumnezeu se comunică pe sine unor deosebite grupuri de interlocutori, unor tipuri de înţelegere diferite. Lumina şi adevărul suprem îşi desfăşoară în fiecare religie – în mod specific – întreaga strălucire, întregul şir de trepte către Pol. Fiind întru totul fidel căii proprii, poţi admira în alte religii inventivitatea divină, mulţimea expresiilor pe care Absolutul şi le dă pentru a se face cunoscut. A observa aceste expresii, a sesiza vectorii convergenţei lor îl poate hrăni cultural şi spiritual pe credincios şi chiar pe cel neangajat într-o credinţă. Credinciosului îi poate da sugestii ajutătoare, prospeţime în reflecţia asupra propriului drum. 

Ce ar însemna „viitorul religiei americane” la care se referă agenţia Religion New Service? Înseamnă, probabil, pe de o parte, speranţa că fundamentalismele nu vor avea cîştig de cauză. Că pluralismul religios, alături de sincretisme individuale ori de grup, vor precumpăni. Înseamnă, apoi, că religia va deveni din ce în ce mai mult nu moştenire pasivă, ci căutare şi adeziune personală: fie interesată mai ales de nivelul individual, fie cu ochii spre Autorul tuturor căilor religioase.    

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.