Secularism versus vălul islamic: controversele identitare ale Franței

În 1731, în Parisul măcinat de controversa jansenistă, au început să circule aceste versuri: „De par le roi, défense à Dieu de faire miracle en ce lieu” (ceea ce s-ar traduce cam așa: „Regele-i dă de veste Domnului să nu se-apuce de lucrat minuni prin părțile astea“). Tonul batjocoritor viza măsurile luate de autorități care, îngrijorate de amploarea fenomenului convulsionist, o mișcare religioasă charismatică centrată în jurul cimitirului Saint-Médard, unde se petreceau tot felul de miracole în rîndul celor cuprinși de convulsii mistice, decretaseră, în numele regelui, cimitirul închis. Chiar și sub Vechiul Regim, statul francez, în cazul acesta regele, considera controlul fenomenului religios unul dintre atributele sale. Revoluția franceză a ridicat anticlericalismul la rang de nouă religie națională, tendință desăvîrșită în 1905, cînd separarea dintre Biserică și stat a devenit lege. Chiar dacă Guvernul colaboraționist de la Vichy a reintrodus educația religioasă în școli, Constituția adoptată imediat după război proclama Franța o republică democratică și laică. Principiul fundamental al secularismului (laïcité) a fost preluat și în Constituția celei de a V-a Republici din 1958, care rămîne legea fundamentală în Franța pînă astăzi.

Cel mai vizibil cîmp de manifestare a secularismului și a celor care îl contestă este educația. Legi succesive au reiterat în detalii din ce în ce mai precise ce însemne religioase nu sînt admise în școli și felul în care pot fi abordate subiectele religioase în sistemul de învățămînt public. Pînă acum, cea mai mare provocare adusă secularismului vine din partea membrilor comunității musulmane din Franța, cea mai numeroasă din întreaga Europă, cele mai multe incidente fiind legate de vălul islamic, purtat de unele femei musulmane.

Vălul islamic și accesul femeilor la educație

În Zăpadă, romanul care l-a adus pe Orhan Pamuk în conflict cu autoritățile din Turcia, personajul principal, un ziarist turc emigrat în Germania, se întoarce în țara natală ca să investigheze un fenomen curios din orașul Kars, unde fetele de liceu se sinucideau pentru că nu li se îngăduia să vină la școală cu capul acoperit de văl. Vălul islamic a fost interzis în sistemul de învățămînt de stat din Turcia după fondarea republicii în 1923, cînd Mustafa Kemal Atatürk a impus adoptarea unor legi care interziceau purtarea vălului de către femei și a fesului de către bărbați în instituții publice. Legea a fost abolită în 2013, în timpul guvernării conservatoare a lui Recep Tayyip Erdogan. Conform noilor reguli, femeile pot purta vălul islamic sau, variantă mai populară în Turcia, o eșarfă care să le acopere capul, în orice instituție, inclusiv în școli și universități. Există și excepții, care le privesc pe femeile angajate în poliție, armată și sistemul juridic. Turcia nu a fost singura țară majoritar musulmană unde vălul a fost interzis în instituțiile de învățămînt. Azerbaidjanul, Uzbekistanul și Kosovo încă interzic purtarea vălului islamic în universități, însă tendința este de a ridica această prohibiție,  în contextul popularității politice tot mai crescute a conservatorilor. Tunisia a ridicat parțial o interdicție similară în 2011, iar Guvernul egiptean a eșuat să o impună în 1993, cînd a încercat să interzică vălul în instituțiile de învățămînt superior. Cazul Franței este special pentru că majoritatea populației nu este musulmană, iar secularismul este una din valorile fundamentale ale statului.

Vălul islamic în Franța

Cea mai recentă serie de incidente legate de purtarea vălului islamic a fost declanșată în februarie, cînd directorul liceului parizian „Maurice Ravel“ a cerut unor eleve să își dea vălul jos în incinta școlii. Una dintre ele a refuzat, s-a ajuns la o altercație, incidentul a devenit repede viral, iar profesorul a început să primească amenințări cu moartea. Dat fiind că mai mulți profesori au fost deja asasinați de persoane radicalizate în urma unor incidente similare, profesorul a cedat în fața amenințărilor și și-a dat demisia la aproximativ o lună de la confruntarea inițială. Demisia a dat o nouă amploare scandalului, reprezentanții tuturor partidelor politice, mai ales ai celor de dreapta, profitînd de ocazie ca să instrumentalizeze cazul și să își consolideze poziția în cursa pentru alegerile europene. Prim-ministrul Gabriel Attal și-a manifestat imediat sprijinul pentru profesorul care, cerîndu-i elevei să își dea jos vălul, aplica strict litera legii. O lege adoptată în 2004 interzice explicit elevilor purtarea de însemne religioase la școală, inclusiv văluri, turbane, kippa sau cruci vizibile. Această măsură a fost coroborată în 2023 cu adoptarea unei alte legi care interzice și purtarea veșmîntului islamic abaya în școli.

Primul incident de acest fel care a ajuns să fie discutat public în Franța datează din 1989, cînd așa-numitul „caz al vălului” (affaire du foulard) a adus în atenția publicului francez pentru prima dată fenomenul elevelor care refuză să renunțe la văl. Din perspectiva ambelor părți, atît a membrelor comunității musulmane, cît și a statului laic francez, aceasta este o problemă identitară. Pentru primele, majoritatea descendente ale unor imigranți recrutați de Franța după al doilea război mondial din fostele ei colonii din Africa de Nord pentru a ajuta la reconstruirea țării, aceasta este o modalitate de a-și afirma și menține identitatea musulmană. Însă această afirmare a individualismului religios contrazice unul dintre idealurile fundamentale ale statului, care îi consideră pe toți cetățenii o comunitate a francezilor, în esență o masă ale cărei credințe sau particularități sînt tolerate atît timp cît se practică strict în privat. Statul cere imigranților nu doar să se integreze, dar și să se uniformizeze, să devină cetățeni de serie. Celor care refuză, politicienii francezi le răspund, în general, cu formule precum cea patentată de Philippe de Villiers și popularizată, într-o altă formă, de Nicolas Sarkozy: „La France tu l’aimes ou tu la quittes” („Ori iubești Franța, ori o părăsești“).  Cu alte cuvinte, statul acceptă multiculturalismul în sfera privată, dar condamnă provocările aduse universalismului francez. Vălul islamic este perceput ca o astfel de provocare individualistă la adresa universalismului francez. De aceea, în ochii multor francezi, femeile care poartă vălul și susținătorii lor preferă identitate islamică celei de cetățean francez, ceea ce li se pare inacceptabil.

De la afacerea convulsioniștilor la cea mai recentă iterație a „afacerii vălului”, autoritatea statului în gestionarea identității religioase a supușilor (în cazul Vechiului Regim) sau a cetățenilor (în cazul succesivelor Republici) rămîne supremă. Vălul islamic prezintă cea mai mare provocare de pînă acum adusă universalismului francez, în esență uniformității cerute fiecăruia dintre cetățeni.

Valentina Covaci este specialist în istoria Bisericii și liturgist.