Un spaţiu al persoanei

Cînd un simbol important primeşte o interpretare răsturnată, ordinea pe care el o semnifică se tulbură, lumea din jurul lui se degradează, o paşte confuzia, riscă să ajungă cu capul în jos. Biblia e plină de avertismente împotriva interpretărilor inversate. Cei care curăţă partea din afară a paharului, fără păs pentru dezordinea dinăuntru (Matei 23, 25-26; Luca 11, 39-41) nu sînt doar carenţi moral, „făţarnici”. Sînt, potrivit lui Iisus, „orbi” şi „călăuze oarbe” (Matei 15, 14 şi 23, 16), interpreţi care inversează ierarhia realului şi a fiinţei: mizează pe faţadă în dauna interiorităţii profunde; substituie lucrurile minore esenţialului („daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii”, Matei 23, 23), contrariază adevărul, pierd din vedere sensul vertical şi reperul divin. În Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, Andrei Pleşu analizează o astfel de inversiune. E vorba despre parabola lucrătorilor nevrednici ai viei (Matei 21, 33-46; Marcu 12, 1-12; Luca 20, 9-19) care atacă pe trimişii proprietarului şi chiar îi ucid fiul, pentru a se înstăpîni asupra moştenirii. În locul autorităţii legitime – care a făcut posibilă via şi i-a dat ordinea –, ei vor să pună propria autoritate, vană, „răsturnată”, obţinută prin violenţă şi crimă. Lucrătorii nevrednici desfiinţează astfel, spune Andrei Pleşu, însăşi noţiunea de autoritate. Instaurează o lume fără fundament, fără substanţă reală, fără sens. Tot aşa, în Matei 7, 24-27 şi Luca 6, 47-49, „casa fără temelie” e o întreprindere găunoasă, în ciuda aparentei ei masivităţi, pusă în contrast cu „casa bine zidită pe piatră”. E de menţionat că toate avertismentele de mai sus se referă la modul cum asistenţa îşi înţelege/interpretează condiţia şi răspunde mesajului christic. Sînt făcute cu adresă la o hermeneutică dreaptă şi una pe dos.

Scandalul interpretării răsturnate nu se rezumă doar la domeniul religios. Persoana umană şi societăţile noastre ajung în pierdere de ordine şi de realitate atunci cînd cad sub puterea unei asemenea interpretări. Dictaturile şi totalitarismul practică cu brutalitate metoda: îşi impun printr-o violenţă fără limită propria fantomă de „adevăr” asupra comunităţii, se străduiesc s-o împlînte chiar şi în conştiinţe. Cu atît mai grav e cazul în care interpretarea inversată apare – chiar în atmosfera unei democraţii liberale – ca o manevră a politicii de stat. Un asemnea episod a declanşat astăzi evenimente de repoziţionare a civilizaţiilor occidentale, faţă de care textul meu rămîne fără îndoială în urmă (scriu pe 7.03.2025). Dar semnul a fost dat de ticăloşia hermeneutică din Biroul Oval.

Orice om de bună credinţă şi de bună funcţionare mentală percepe costumul preşedintelui Zelenski ca pe un simbol puternic şi imediat expresiv. E simbolul luptei ucrainenilor împotriva invaziei regimului Putin, al bătăliei lor pentru independenţă şi democraţie liberală. În această bătălie, nici preşedintele Zelenski, nici militarii, nici civilii ucraineni nu s-au cruţat timp de trei ani. Curajul, rezistenţa, inventivitatea lor n-au dat înapoi. Costumul lui Zelenski e aşadar un simbol în act, un simbol practicat, un simbol viu pe care purtătorul lui nu-l părăseşte pînă la sfîrşitul luptei – pentru a aminti tuturor că ţara lui se opune cu mult preţ de sînge uneia dintre cele mai teribile dictaturi actuale.

Cu o brutalitate birjărească, Trump, Vance şi adepţii MAGA i-au imputat ţinuta ca pe o lipsă de respect faţă de protocolul prezidenţial al Statelor Unite. Într-un loc înalt al democraţiei americane, simbolul luptei pentru democraţie a primit o interpretare răsturnată, a fost respins, acuzat, luat la rost, tratat în batjocură. De cine? De o grupare indiferentă, dacă nu ostilă faţă de adevăr şi democraţie, avidă de profit, promovînd o ideologie a forţei brute, afină cu cea a regimului Putin. „Pacea” propovăduită de Trump – căreia Zelenski şi Europa i se opun – înseamnă jefuirea Ucrainei şi capitularea ei în faţa agresorului.

Cinismul interpretării răsturnate nu a înşelat pe nimeni. Chiar dacă mulţi dintre republicani l-au adoptat, Zelenski nu poate fi golăneşte compromis. Oricine are cît de puţin respect pentru adevăr ştie că Zelenski se bate pentru ca poporul lui să obţină o pace dreaptă, că doar silit de absenţa armelor americane ar accepta dictatul Trump. Într-o scrisoare deschisă către actualul preşedinte al SUA, Lech Walesa scria, alături de un grup de foşti deţinuţi politici ai regimului comunist din Polonia: „Considerăm jignitoare pretenţia dvs. de respect şi de gratitudine pentru ajutorul material oferit de Statele Unite Ucrainei în lupta ei împotriva Rusiei, pe cînd  recunoştinţa le e datorată eroicilor soldaţi ucraineni care şi-au vărsat sîngele pentru a apăra valorile lumii libere” (Le Monde, 3.03.2025).

Ucraina în jurul lui Zelenski, nu America lui Trump se bate astăzi militar pentru democraţia liberală. Europa şi celelalte state ale lumii libere îşi dau acum seama că susţin Ucraina nu ca pe o ţară aflată în nevoie, ci ca pe apărătorul din prima linie al concepţiei şi etosului lor.

Nu preşedintele Zelenski a fost umilit în Biroul Oval. Umiliţi de propria lor interpretare răsturnată au fost conducătorii actuali ai Statelor Unite – ei, care asortează la costumul scump o şapcă MAGA.

În această atmosferă, Europa a pornit în sfîrşit să-şi împlinească datoria de a sta militar pe picioarele ei. Nu e vorba doar despre capacitatea de a se apăra singură, de a-şi fi – cum se spune astăzi – propriul „furnizor de securitate”. E mai mult decît atît. Europa trebuie să înveţe să aibă încredere în ea însăşi, să-şi dea seama de propria forţă şi s-o pună în operă: aşa susţin responsabili politici europeni, aşa începe să considere lucrurile şi opinia publică. Numărul cetăţenilor, puterea economică a Europei, industria ei de apărare (de pus cît mai alert în funcţiune) sînt argumentele adepţilor unei Europe puternice. Recentele întîlniri europene la vîrf au pornit pe acest drum care va fi urmat – să sperăm – nu doar declarativ, ci aplicat. Într-un articol recent pe Contributors, Valentin Naumescu, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea din Cluj, menţiona acest proiect drept consolidarea Europei ca o „cetate de lux”. Dincolo de înţelesul curent (prosperitate, siguranţă, libertăţi de tot soiul), denumirea poate trimite şi la o altfel de excelenţă.

În lumea de azi, apar cele mai neaşteptate cununii între dictaturi şi regimuri autoritare. Deosebit de ele, Europa şi Marea Britanie rămîn acel spaţiu de civilizaţie întemeiat pe valoarea supremă a persoanei şi pe respectul faţă de adevăr; în ciuda mişcărilor extremiste, aici strădania şi mecanismele de a menţine adevărul funcţionează. Or, prin persoana umană, prin dimensiunea ei verticală, lumea se deschide spre sensuri care o depăşesc. E de făcut efortul de a apăra acest spaţiu, unde transcendenţa persoanei poate respira.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Credit foto: Wikimedia Commons