Ce e mai facil decît subiectele de la examenele naționale

Nu e nici o surpriză că învățămîntul este mereu o sursă a loviturilor adesea mîrșave, uneori lansate ca părți ale unor strategii politice, alteori pur și simplu pentru că unii adună capital de imagine pe acest subiect. Ba cineva din spectrul politic atacă ministerul că a intervenit în elaborarea subiectelor pentru examen spre a fi concepute cu grad scăzut de dificultate, ba altcineva acuză că aceste subiecte nu evaluează suficient cunoștințe, că ar fi prea centrate pe sarcini care pot fi rezolvate fără să înveți, fără să acumulezi, altfel spus, informație, sau altcineva își dă cu părerea despre dezastrul general al sistemului de învățămînt.

Au fost destule situații în care am criticat deschis diverse aspecte care țin de sistem, fie de politicile educaționale, fie de curriculum, fie de actorii implicați. Dar îmi repugnă tot mai mult – probabil înainte de a-mi deveni indiferente, cînd voi decide să nu le mai iau în seamă deloc și să nu mai scriu despre ele sau chiar să nu mai scriu deloc despre sistem – aceste oportunisme cu caracter meschin.

Că un ministru s-ar amesteca în formularea subiectelor pentru a dicta scăderea dificultății acestora – o idee construită pe zvonistică – este o acuză venită pe filieră politică, de opoziție guvernamentală, și ce bine e să ai astfel de opoziții în an electoral, nu-i așa? Apoi, că subiectele la română ar putea fi rezolvate în mare proporție fără a avea cunoștințe de specialitate, iată, iar, ce bine sună cînd vrei să dai un pumn în sistem.

Pe scurt, ca să vedem despre ce este vorba, cînd vorbim despre gradul redus de dificultate a subiectelor, lucrurile stau cam în felul următor. Pe de o parte, programele – și cele de liceu, dar și cea de examen – au în vedere nu doar conținuturi, ci și competențe. Competențele, desigur, se construiesc prin apel la conținuturi. Dacă luăm subiectul de la română, pentru că, nu-i așa, acolo se pricepe toată lumea, doar vorbește limba română, putem constata că în prima parte a subiectului, elevii trebuie să aibă cunoștințe de vocabular (și să nu uităm că ne tot plîngem de absența capacității de exprimare corectă și nuanțată), respectiv de comprehensiune a unui text la prima vedere și de interpretare a lui. Este puțin lucru? Să poți face inferențe, să poți explica, să poți prezenta sau caracteriza succint sînt competențe care se dobîndesc. Nu le ai din senin. Ele presupun etape în formarea absolvenților, presupun exercițiu, presupun sedimentare. Sînt competențe importante pentru viața cotidiană, că tot se aud voci destule și despre faptul că examenele nu vizează suficient viața cotidiană. Ba uite că, exact prin astfel de itemi de evaluare, asta face examenul. Verifică dacă un absolvent este în stare să extragă o informație, să o pună în relație cu alte informații, să o explice, să o prezinte, să o interpreteze.

A doua parte a primului subiect vizează competențele de argumentare. Credeți-mă, nu este deloc o bagatelă să îl formezi pe un elev, încît să poată argumenta pertinent, cu două argumente și cu exemple, o opinie. Presupune și cunoștințe (despre construcția discursivă și lingvistică a unui text), dar și competențe. Presupune evaluarea unor structuri mentale, a unor abilități de gîndire logică, procesuală. Credeți că este puțin lucru? Nu este! Cei ce lucrăm cu elevii știm cît de dificil le este să găsească un argument pentru o opinie, darămite două, diferite. Pentru că, nu vă supărați, sînt încă foarte cruzi în liceu, fără să ne referim la vîrfuri, care procentual sînt, totuși, puține. Este firesc să fie așa.

Al doilea subiect presupune și cunoștințe, și competențe de interpretare. Să comentezi un text liric la prima vedere prin identificarea ideilor poetice și a mijloacelor de expresivitate, să caracterizezi un personaj dintr-un fragment la prima vedere, să explici tipul de perspectivă narativă dintr-un fragment la prima vedere, să explici rolul indicațiilor scenice dintr-un text la prima vedere. Nici aici nu vorbim despre ceva facil. Este un exercițiu care suprapune evaluarea unor competențe peste evaluarea cunoașterii unor conținuturi.

Sigur, eseul de la al treilea subiect presupune cea mai complexă desfășurare a competențelor și cunoștințelor elevilor, am mai scris despre el chiar în articolul precedent. Că anul acesta a fost nuvela, nu înseamnă că a fost un subiect ușor. Desigur, dacă ar fi ieșit din urnă unul mult mai dificil, ar fi putut la fel de bine să fie folosit ca armă politică sau ca instrument de construcție a imaginii de sine.

Că cineva care se află la vîrsta maturității, cu o experiență intelectuală, culturală și de viață semnificativă, care a mai și profesat mult în sistemul educațional, chiar dacă nu este filolog, ar putea rezolva subiectul cu un grad mediu sau ridicat de reușită este firesc. Pentru că, desigur, a luat bacalaureatul și a făcut și studii universitare și probabil postuniversitare. În fond, despre asta este vorba în propoziție: cineva care ia bacalaureatul trebuie să poată opera cu competențele corelate acestuia nu doar atunci, ci pentru toată viața. Nu să știe un comentariu pe de rost despre romanul X, pe care apoi îl uită, în două zile.

Ah, să ne aducem aminte cum era în trecut? Cînd am dat eu, de exemplu, bacalaureatul? Păi, simplu: la română chiar nu făceai altceva decît să înveți pe de rost și evaluarea viza doar informație acumulată, deloc capacitate de interpretare și deloc competențe. Personal, nu cred că o reîntoarcere acolo ar însemna un nivel superior. Sigur, sînt de făcut reforme curriculare, inclusiv vizînd examenul de bacalaureat. Dar dincolo de această necesitate, poate ar fi mai matur să nu mai tot aruncăm cu zoaie. Că asta chiar e ceva facil, mai facil decît subiectele de la examene.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.