Cum ar putea IA să remodeleze medicina

În primul rînd, IA are potențialul să facă medicina mai empatică.

Cu ocazia unei călătorii recente în străinătate, am realizat că voi întîrzia la aeroport. Nestăpînind bine limba țării respective, am folosit o aplicație de traducere care mi-a permis să-i transmit șoferului de taxi urgența situației în care mă aflam. Funcția video a aplicației mi-a permis de asemenea să înțeleg semnele de trafic, oferindu-mi actualizări în timp real pe durata cursei.

Acesta este doar un exemplu pentru modul în care inovațiile digitale, mai ales Inteligența Artificială (IA), remodelează lumea în care trăim. În condițiile în care studii recente arată că modele de IA pot deja să identifice primele semne ale unor complicații medicale precum septicemia, aceste tehnologii sînt pregătite să revoluționeze și medicina.

Aceste progrese tehnologice rapide subliniază și nevoia urgentă a reglementării IA. Legea Inteligenței Artificiale a Uniunii Europene (The EU Artificial Intelligence Act), care urmează să fie aprobată în a doua jumătate a anului 2024, e un excelent exemplu. Legea pionier clasifică sistemele IA în funcție de nivelurile lor de risc și interzice explicit utilizările cu risc ridicat, precum social scoring [evaluarea oamenilor în funcție de comportamentul lor social sau de trăsăturile personale – n. trad.] sau identificarea emoțiilor, care reprezintă o amenințare la adresa siguranței personale, a libertăților și drepturilor civile și a guvernanței democratice. Această lege subliniază de asemenea importanța transparenței și a „explicabilității”, astfel încît utilizatorii să poată avea acces la informații cu privire la deciziile generate de IA.

Legislația ambițioasă oferă un bun punct de plecare pentru o discuție la nivel global despre cum să nu fie folosită IA. Ținînd însă cont de vastul potențial de transformare a sistemului de Sănătate al acestor tehnologii, e esențial să explorăm și felul în care acestea pot fi utilizate pentru a perfecționa aspectele medicale care au în centrul atenției pacientul.

În primul rînd, IA are potențialul să facă medicina mai empatică. Un studiu recent, publicat în JAMA Internal Medicine, a comparat răspunsurile ChatGPT la întrebări legate de sănătate cu cele oferite de medici umani. În mod interesant, o comisie alcătuită din profesioniști licențiați din domeniul sănătății au preferat răspunsurile ChatGPT în 79% din cazuri, considerîndu-le mai empatice față de pacienți. Studii mai vechi au arătat că un grad mai mare de empatie și compasiune poate îmbunătăți rezultatele tratamentului și grăbi însănătoșirea pacientului.

În ultimii ani, furnizorii de servicii medicale au fost în tot mai mare măsură copleșiți de sarcini manageriale și administrative, ceea ce a dus la o limitare a capacității lor de a stabili o bună relație clinică cu pacienții. „Povara documentației” duce adesea la surmenaj și subminează calitatea actului medical. Oferind răspunsuri automate la întrebările de rutină, efectuînd programări și gestionînd munca de birou, platformele pe bază de IA ar putea fluidiza procesele administrative și degreva medicii, oferindu-le mai mult timp pentru pacienți.

Dar IA poate mai mult decît să raționalizeze sarcinile administrative. Un număr tot mai mare de date clinice sugerează că algoritmii de învățare profundă (deep-learning) – „antrenați” cu seturi vaste de date, imagini medicale și dosare medicale ale unui mare număr de pacienți – pot analiza radiografii, ecografii și alte imagini medicale cu remarcabilă acuratețe, depășind adesea capacitățile de diagnostic ale medicilor umani. Aceste inovații ar putea revoluționa diagnosticul de precizie, făcînd posibilă depistarea din timp a unor boli precum pneumonia și cancerul, și sprijinind eforturile din domeniul Sănătății la nivel global, mai ales în zonele îndepărtate cu acces limitat la îngrijirea de specialitate.

Factorii de decizie politică din întreaga lume admit în tot mai mare măsură importanța medicinei preventive – în primul rînd, datorită beneficiilor ei economice. IA se află în centrul acestei evoluții, putînd să interpreteze date provenite de la senzori și dispozitive portabile, pentru a identifica primele semne ale unor patologii, mai ales ale afecțiunilor cardiace, și împiedica astfel ca probleme minore de sănătate să devină crize catastrofale. În plus, ceasurile inteligente și alte centuri cardio de fitness utilizează sisteme de monitorizare pe bază de IA, capabile să detecteze eventuale probleme de apnee în somn și să-și îndemne utilizatorii să consulte un medic înainte ca problemele de sănătate să se agraveze.

Integrarea IA în domeniul serviciilor medicale aduce cu sine, fără îndoială, provocări de amploare și ridică numeroase chestiuni etice. În plus față de garantarea echității, combaterea „bias-ului algoritmic” [un algoritm poate fi „părtinitor” atunci cînd datele utilizate pentru instruirea sa reflectă valorile oamenilor implicați în colectarea, selecția sau utilizarea acestor date – n. trad.] și păstrarea confidențialității și securității datelor, e esențial să admitem că IA nu poate înlocui contactul uman, care rămîne esențial pentru exercitarea actului medical. Profesioniștii din domeniul Sănătății sînt cei care trebuie să coordoneze această tranziție, folosind noile tehnologii pentru a-și spori competențele. Chiar dacă e improbabil ca chatbot-urile să înlocuiască doctorii și infirmierele în viitorul apropiat, instrumentele IA ajută deja furnizorii de servicii medicale, îmbunătățind acuratețea diagnosticului și făcînd posibilă o îngrijire mai bine personalizată a pacienților, pe baza datelor acumulate.

Dat fiind că problemele de sănătate persistente, mai ales bolile cronice precum diabetul și hipertensiunea, se datorează adesea investițiilor insuficiente în sănătatea publică și unei lipse de coeziune socială, rezolvarea lor necesită mai mult decît soluții tehnologice. În astfel de cazuri, e nevoie de o reformă cuprinzătoare a politicilor naționale de sănătate.

Adoptînd noile tehnologii digitale într-un mod etic și responsabil, putem transforma modul în care diagnosticăm, tratăm și prevenim boli, inaugurînd o eră a medicinei bazate pe date, în care profesioniștii din domeniul Sănătății și sistemele IA lucrează împreună pentru a oferi o îngrijire medicală mai bună, disponibilă tuturor. Mașinile pot ajuta, dar capacitatea de a făuri un viitor mai sănătos se află integral în mîinile noastre.

 

Junaid Nabi, senior fellow al Aspen Institute, e membru al Grupului de Lucru pentru Considerente de Reglementare pentru Sănătate Digitală și Inovație la Organizația Mondială a Sănătății.

 

Copyright: Project Syndicate, 2024

www.project-syndicate.org

 

traducere de Matei PLEŞU

Share