Dezinformare versus instinct: un meci cu perspective sumbre

Într-una din primele imagini transmise de televiziuni după începerea războiului din Ucraina, o rachetă rusească izbește în plin un bloc de locuințe de zece etaje, aproape identic ca structură și arhitectură cu blocul în care locuiesc. După risipirea fumului provocat de puternica explozie, undeva în dreptul etajului 6 sau 7, în locul celor cîtorva apartamente de acolo se mai vede doar o imensă gaură neagră la marginea căreia, la o fostă fereastră, flutură o bucată sfîșiată de perdea...

La scurt timp am vorbit despre asta cu un om pe care-l consideram foarte apropiat, profesor universitar, tînăr pensionar, un om cu simțul umorului, inteligent și sensibil în multe privințe. Îmi spune, cu un aer filozofic, că, da, e o tragedie, dar se grăbește să adauge că „nu trebuie să crezi tot ce vezi la televizor” (!) și că el privește – chiar atunci, în prima sau a doua zi de război – „în spatele scenei” pentru a descoperi „adevăratele rațiuni” pentru ceea ce se întîmplă – și că, citez exact: „Eu nu mă las impresionat de aparențe”.

Am rămas fără replică. Eram atît de șocat de tragedia oamenilor de acolo, din acel bloc, din acele apartamente, izbiți din senin de un bolid zburător care le-a spulberat existența într-o fracțiune de secundă, de asemănarea aproape perfectă dintre blocul acela și blocul în care eu, Șerban din România, locuiesc, încît efortul de gimnastică mentală, mai bine zis de contorsionare mentală, de care aș fi avut nevoie pentru a mă pune în locul lui ca să-l pot înțelege, mi-a fost cu totul peste puteri.

Acolo unde eu vedeam o oroare și o tragedie omenească (o evidență), el vedea o piesă dintr-un puzzle politic (o aparență). Așa că am tăcut.

Așadar, gaura aceea mare și neagră rămasă în locul a ceea ce cu cîteva clipe înainte era un apartament în care poate dormea o bunică, sau poate niște copii se jucau sau își făceau lecțiile, gaura aceea neagră la marginea căreia flutura o bucată de perdea sfîșiată, pentru el era o „aparență”.

Am recunoscut în acest tip de abordare mentalitatea celor, nenumărați, care par să creadă – și afirmă sus și tare pînă în ziua de azi – că explozia socială care a avut loc în România în decembrie 1989 nu a fost decît o „aparență” și că ce s-a întîmplat de fapt nu a fost decît mîna serviciilor secrete, a KGB-ului, a CIA etc. etc.

Că nucleul deci al acelei explozii incredibile, care a uluit întreaga lume liberă și civilizată, nu a fost disperarea și dorința de libertate a unor oameni obișnuiți, strînși la un moment dat în același loc printr-un concurs de împrejurări – și că, eventual, acea revoltă spontană a fost ulterior deviată de un anumit grup de interese politice –, ci că totul a fost pus la cale, de la bun început, de niște forțe externe obscure, care doreau să-l răstoarne de la putere pe Ceaușescu sau să pună mîna pe resursele țării etc. etc.

Acest mod de gîndire nu dovedește (așa cum probabil încerci să te convingi singur) că te-ai maturizat, că ai devenit înțelept, lucid și cu capul pe umeri, că ești capabil de o viziune globală, obiectivă, pragmatică asupra situației politice interne și internaționale, ale cărei subtilități și secrete le ai la degetul mic etc. etc..., ci că ai devenit incapabil de cea mai elementară empatie omenească. Că nu mai poți vedea și înțelege suferința aproapelui tău, că nu mai poți recunoaște scînteia care zace în inima oricărui om viu, că ai devenit o formă de viață capabilă doar de acumulare și reproducere, dar incapabilă de respect de sine și de aproapele, că în locul acela în care ar fi trebuit să simți empatia și mila pentru aproapele tău nu mai e decît o zdreanță fluturînd la marginea unei găuri negre.

Că, așa cum se spune în Biblie, inima și sufletul ți-au împietrit. (Vezi Isaia, 44, 18: „Ei nu pricep și nu înțeleg, căci li s-au lipit ochii ca să nu vadă și inima ca să nu înțeleagă. Nici unul nu intră în sine însuși și n-are nici minte, nici pricepere”.)

Și nu mă feresc să privesc această chestiune și din punct de vedere religios, pentru că această pierdere a capacității de empatizare cu suferința semenului – care, în fond, provine din instinctul care îl face pe orice individ din orice specie de animale de pe planeta asta să intre în stare de alertă atunci cînd vede că un seamăn de-al său este atacat sau ucis în imediata lui proximitate – ține de pierderea a ceea ce părinții noștri încă mai numeau „frica de Dumnezeu”.

Ține, în fond, de condiția noastră, a oamenilor – și mai ales a noastră, a contemporanilor –, de animale fără Dumnezeu, deviate adică de la evoluția naturală, de la parcursul lor firesc – sîntem asemenea nefericitei Tra-viata – „traviați” – „fuori della reta via”: desprinși, deviați de la calea cea dreaptă, naturală... Ieșiți din Schema inițială și plutind în derivă într-o bulă creată de noi înșine, după mintea noastră – atît de bine și de înțelept creată încît abia mai putem respira în ea...

Este vorba, în fond, despre ruperea definitivă de Natură și de legile ei și de crearea unei lumi artificiale (aceasta în care trăim acum), a îmbuibării și acumulării fără limite, care funcționează (?) pe legi concepute de mintea omenească – și care ar putea funcționa în viitor așa cum dorește Rusia lui Putin – adică fără nici o lege. (Să ne amintim încă o dată spusa sa memorabilă: „Decît o lume fără Rusia, mai bine fără lume!”.)

Și iată cum, așa cum în Cîntarea Cîntărilor se spune „Dragostea e mai tare ca moartea”, noi, cei de azi (pentru care, evident, dragostea și moartea au devenit subiecte de interes marginal), privind lumea pe care am creat-o și în care trăim azi, putem spune, fără teama de a greși prea mult, că propaganda/dezinformarea poate învinge instinctul. Și nu doar instinctul de apărare (din care provine empatia) despre care vorbeam mai sus, ci chiar și instinctul, fundamental, al supraviețuirii.

Să ne gîndim puțin: ce înseamnă anti-occidental sau anti-american? Cum poți deveni anti-occidental, adică anti-sistemul care s-a dovedit capabil să producă (la nivelul maselor, nu al elitelor) cel mai înalt nivel de trai din istoria omenirii, la care locuitorii din toate țările mai sărace ale lumii tînjesc, altfel decît printr-un fel sau altul de alienare, de deviere? (Vorbim deci strict de nivelul de trai, adică de frica de foame – nu și de libertățile individuale și de celelalte nenumărate beneficii pe care sistemul occidental le asigură individului.)

Dacă instinctul de supraviețuire este instinctul tău fundamental, ca animal, ca ființă simțitoare, cum poți să ajungi la o asemenea inepție, dacă nu prin întunecare/anihilare sufletească, prin pierderea rușinii, a contactului cu divinitatea, a dumnezeului din interiorul tău, a ceea ce se numea înainte „frica de Dumnezeu”?

*

*       *

Pe de altă parte, tu, ca individ care se pretinde neimplicat politic, nu (vrei să) crezi, nu spui și nu răspîndești în jurul tău ideea că tot ce se întîmplă pe lumea asta are în spate niște „forțe obscure” etc. (preluînd astfel fără să-ți dai seama unul din mesajele centrale ale dezinformării rusești) pentru că ai fi ajuns la ea în urma unei gîndiri critice, logice și raționale – altfel, ai fi gata de fiecare dată să oferi cu plăcere toate detaliile acestui raționament, să aduci dovezile de bun-simț necesare, să explici logic, cu zîmbetul pe buze, cum ai ajuns la această concluzie –, ci pentru că, pur și simplu, ți-e mai ușor și mai comod așa – nu ca suflet individual, ci ca ființă socială dornică de acumulare și propășire.

Pentru că, printre altele, ai observat, de exemplu, că cei care spun că nimic pe lumea asta nu se întîmplă fără forțele alea obscure din capul lor (și al tău) le închid imediat gura interlocutorilor „naivi” și sînt pînă la urmă priviți cu admirație, respect și chiar teamă – și atunci faci și tu ca ei. Pentru că ți-e mai ușor. Pentru că e mai simplu așa. Nu adevărul te interesează, ci teama, groaza – aproape fiziologică – de a nu fi luat de prost.

Din cauza unora ca tine – care sînt extrem de mulți, covîrșitor de mulți, chiar și aceia puțini care în zilele acelea de decembrie, în stradă, s-au văzut cu ochii lor trecînd de la condiția de sclav adus cu forța la un miting la cea de luptător care are sub ochii lui șansa incredibilă de a contribui la răsturnarea un regim criminal –, pînă și aceia puțini care au trăit asta, probabil cu lacrimi în ochi, au ajuns să creadă, da, că au fost manipulați, păpuși în mîinile oculte ale nu știu căror forțe etc. etc. – și au lăsat capul în jos. Și jos le e capul, și lor – ca și al tău, pînă în ziua de azi.

*

*       *

Victoria Ucrainei asupra Rusiei ar însemna, de fapt, victoria Euromaidanului, adică a unei mișcări despre care, pe de o parte, cei care au declanșat-o și cei care au suferit acolo spun, împreună cu întreaga lumea liberă și civilizată, că a început spontan, de la dorința de libertate a unor oameni care vor să trăiască la fel ca în Occident, nu ca în Rusia, iar, pe de altă parte, Rusia și apropiații ei spun că nu a fost decît o provocare a unor forțe obscure, a serviciilor secrete occidentale pentru ca SUA să pună mîna pe Ucraina – adică exact tipul de abordare al tînărului meu pensionar care, altminteri, se pretinde un tip cu viziuni liberale, anticomuniste etc., dar care, fără să-și dea seama, preia și propagă ad litteram mesajul propagandei rusești.

(Pentru mulți români acest „Euromaidan” are un miros urît, pentru că în cazul în care el iese victorios, adică Ucraina scapă de sub influența Rusiei, ei, acești români „înțelepți”, ar fi obligați să se gîndească ce ar fi însemnat pentru România o victorie a Pieței Universității. Ar fi obligați să se gîndească ce ar fi însemnat ca, în loc să aprobe sau să tolereze neocomunismul zîmbăreț al lui Iliescu, să fi pus și ei umărul, să fi venit să strige și ei acolo în Piață, să fi fost nu cîteva mii, ci cîteva milioane acolo ca să împiedicăm instaurarea neocomunismului lui Iliescu și să uluim astfel întreaga lume liberă și civilizată, care începuse deja să ne privească cu admirație... Dar nu, poporul român, în proporție de peste 80%, a rămas în fața televizoarelor și a gîndit, cu înțelepciune, așa: „Cum, drogații ăștia? Manipulați de CIA? Neeeeeh... Nu, noi votăm cu domnul Iliescu, că e om bun, echilibrat” etc. etc.)

*

*       *

Cînd un prieten bun din copilărie – cu care am jucat de atîtea ori baschet în curtea școlii, care m-a dus pentru prima oară (aveam vreo 20 de ani) la Vama Veche, școlit în tinerețe pe la diverse universități americane, monarhist și adept convins al valorilor democratice în sensul înțeles de Corneliu Coposu și Ion Rațiu – îmi spune acum, cînd amîndoi ne apropiem, iată, de pensie, fără nici o ezitare, fără nici o nuanță și fără nici o argumentație plauzibilă, că „Zelenski este omul americanilor”, nu am cum să nu mă gîndesc că dezinformarea pro-rusă este atît de eficientă și este atît de greu de identificat la nivel individual ca factor nociv – trece zi de zi, fără gust, fără miros, pe la nasurile noastre și ne intră în plămîni, NU pentru că se folosește de vreo ideologie politică de un fel sau altul, nu pentru că se adresează în mod special oamenilor fără educație sau cu educație insuficientă, ci pentru că se folosește de ceva esențial din natura omului, de acel proces de împietrire a inimilor pe care majoritatea adulților îl tolerează și cu care conviețuiesc de bunăvoie, din momentul în care se leapădă de copilărie și pînă la moarte. Acel proces de împietrire a inimilor care se justifică pe sine prin nevoia de afirmare socială, de „realizare” profesională, de acumulare (care se transformă pe nesimțite în îmbuibare), de nevastă, casă, mașină, copii etc.

Mesajul esențial propagat cu atîta succes de propaganda rusească în lumea (încă) liberă și civilizată nu se bazează și nu se folosește de nici un fel de idee, doctrină sau ideologie politică, ci se bazează și se folosește de aspecte care țin strict de aatura umană: frica individuală, lipsa de caracter individuală, setea individuală de acumulare, de propășire și de autovictimizare, refuzul individual al prostului de a-și admite propria prostie – de teama de a nu fi luat de prost –, accelerarea procesului de atrofiere la nivel individual a instinctului de supraviețuire, deja atrofiat de excesele încurajate de societatea de consum etc. etc. etc.

Natura umană, aceasta reprezintă un teren extraordinar de fertil pentru propaganda/dezinformarea rusească, ce a înțeles de mult acest lucru și a acționat și acționează în continuare cu putere în această direcție, încă dinainte de 1948, pînă astăzi, și cît timp acest focar de imperialism violent, sălbatic, clădit pe vodcă și pe minciuni, numit de unii Maica Rusia, va continua să existe sub această formă.

Șerban Georgescu este jurnalist și, uneori, poet. Ultima și prima carte publicată: Scrisori dintr-o piramidă, Editura Paralela 45, 2017.