Mic îndreptar de sugestii pentru a purta discuții dificile despre politică și nu numai

(Materialul de mai jos se aplică acelor conversații personale, non-formale, între cunoscuți. Comunicarea publică funcționează într-un registru diferit.)

De cîteva zile ne-am trezit cu toții într-o vrie mediatică și emoțională. De data aceasta este vorba despre alegerea liderilor politici care ne vor decide destinul comun pentru următoarea perioadă. Altă dată a fost vorba despre alte probleme care ne-au afectat pe toți și asupra cărora nu ne-am putut pune de acord.

Sîntem cu toții debusolați agitați, anxioși, furioși iar fenomenele din social media nu au făcut decît să adauge la contagiunea emoțională. Trăim nu doar propriile emoții ci și ecourile emoțiilor celorlalți. În acest proces, căutăm să ne asigurăm, să exprimăm ceea ce simțim, să ne aliem cu cei care ne împărtășesc valorile. Inevitabil, ne întîlnim cu cei care au opinii contrare și picăm, precum Alice în Țara Minunilor pe gaura de iepure, direct în vîltoarea accelerată a conflictului care nu mai e unul de idei ci unul profund personal. Ne simțim trădați, în pericol, lipsiți de control. Celălalt nu mai este prietenul, ruda sau partenerul de discuție ci dușmanul periculos care trebuie învins sau convertit. Sarcasmul, atacul la persoană, manipularea, devin arme pe care le folosim fără să mai avem timpul sau limpezimea să judecăm ce impact au asupra celorlalți și asupra noastră deopotrivă.

Căutînd echilibrul și soluțiile cele mai bune pentru această perioadă, vă propun să reflectăm împreună la cîteva idei care se pot transforma în sugestii de acțiune în cadrul discuțiilor grele despre alegerile în fața cărora ne aflăm fiecare dintre noi dar și toți împreună.

Cu cine vorbim?

Știm deja cat de ușor pot degenera interacțiunile în mediul online, care creează contextul propice pentru ceea ce Philip Zimbardo numea „efectul Lucifer”. Fără supraveghere, sub protecția anonimatului, cu posibilitatea deghizării, aproape fără consecințe, atitudinile se radicalizează, agresiunea se dezlănțuie și cruzimea nu mai este inhibată. Drept urmare, rețelele de socializare sînt platforme bune de expunere a unor opinii și informații, dar se dovedesc a fi foarte nesănătoase pentru conversații care aduc o mai bună înțelegere a ideilor și a persoanelor implicate. E ca și cum stăm cu toții într-o piață imensă, în care ne strigăm valorile și opiniile și sîntem întotdeauna la un pas de a ne lua la bătaie.

Așa că avem nevoie să ne întrebăm cu cine discutăm. Pe de o parte, pentru a nu ne trezi că strigăm în gol și, pe de altă parte, pentru a ne reaminti că la capătul celălalt al discuției se află o persoană reală, nu un anonim dezumanizat. Nu e nevoie să reacționăm la fiecare mesaj care ne trece pe la ureche sau prin ecran. Alegerea intenționată a unuia sau mai multor parteneri de discuție ne va ajuta să fim mult mai responsabili în ceea ce aducem într-o conversație. Nu toate discuțiile merită purtate, mai ales dacă descoperim că am fost aspirați în ele, fără să le putem oferi un timp pentru reflecție și intenție.

Cu ce scop discutăm?

Oricît de banal ar putea părea, întrebarea: „Ce-mi propun să obțin de la această conversație?” este esențială pentru felul în care vor evolua sau vor degenera schimburile dintre noi. Mă simt anxios / anxioasă și am nevoie să-mi exprim îngrijorarea? Am nevoie să știu că nu sînt singur(ă)? Mă simt furios / furioasă și vreau să plătească cineva pentru suferința mea? Vreau să mă lămuresc? Vreau să conving? Vreau să determin o schimbare comportamentală? Conștientizat sau nu, scopul cu care intru în conversație îmi va dicta acțiunile. Iar acestea se vor izbi ca într-un accident în lanț de acțiunile și cuvintele celuilalt, care sînt dictate de scopurile lui. Creierul nostru face presupoziții cu privire la ceilalți și la motivația lor pentru a ne ajuta să ne adaptăm. De cele mai multe ori, aceste presupoziții sînt adevărate sau utile. În situațiile sociale și relaționale complexe, însă, tindem să ne înșelăm. Dacă presupunem că celălalt este incapabil să gîndească și are nevoie de ghidajul nostru, ne vom izbi de o atitudine defensivă plină de resentiment. Dacă presupunem că celălalt ne vrea răul, vom intra într-un șir lung de atacuri. Presupozițiile ostile vor deveni rapid profeții care se autoîndeplinesc. Într-un climat atît de volatil este extrem de ușor să uităm că dacă celălalt se dovedește a fi un atacator, este posibil că am contribuit, cel puțin inconștient, la formarea acestei realități.

Ingredientul care schimbă totul

Atitudinea este ingredientul care transformă orice interacțiune. Orice opțiune morală, politică sau religioasă ar avea, persoana din fața noastră e un om cu emoții, suferințe și speranțe. Chiar dacă ar putea fi corecte din punct de vedere logic, etichetele dezumanizează și deraiază orice formă de comunicare am fi putut stabili. Schimbul de idei devine acțiune defensivă iar cea mai bună formă de apărare e atacul.

Respectul este singura atitudine care păstrează canalele de comunicare deschise. Respectul pentru persoana din fața noastră ca om. Aceasta nu înseamnă nici că vom renunța la propriile valori sau credințe, nici că vom aproba comportamentele celuilalt, nici că vom accepta să ne fie încălcate limitele. Dimpotrivă, respectul naște respect și face loc pentru diferențele dintre noi.

Atitudinea nu poate fi mascată. Oricît de corecte, informate și valide ar fi argumentele pe care le aducem, ele nu vor cîntări deloc dacă mesajul non-verbal pe care îl transmitem este: „Tu ești inferior și nu știi nimic iar eu știu mai bine.” Dacă este posibilă (pentru că adesea intervin fenomene cognitive și sociale precum eroarea de confirmare și gîndirea de grup), reconsiderarea propriilor opinii nu se realiza provocînd rușine. În cel mai bun caz aceasta determină ascunderea și conformarea de complezență iar în cel mai rău caz ură, resentiment și atac la persoană.

Abia după ce coborîm de pe piedestalul autosuficienței morale, putem să ne așezăm alături de celălalt, la același nivel fundamental uman, în aceeași oală în care ne-a aruncat istoria. Cum ar fi dacă, așezați unul lîngă celălalt, am putea să ne spunem: „Sînt foarte îngrijorat(ă) pentru ceea ce se întîmplă dar îmi doresc să înțeleg cum gîndești. Și, poate, dacă reușim să ne înțelegem unul pe celălalt, să căutăm împreună soluții. Pentru că acum deciziile noastre ne afectează pe toți.”?

Întrebările pe care nu le-am adresat

În orice conversație reală există o alternanță între vorbit și ascultat. Problema este că sîntem prea puțin obișnuiți să ascultăm în mod real. În situații conflictuale, durata ascultării este de 10 secunde. În acest fragment de timp, selectăm informația care ne produce cea mai intensă reacție emoțională, apoi renunțăm la a mai asculta și începem să derulăm scenarii mentale cu privire la următoarea replică pe care o vom avea. Asta dacă nu îl întrerupem pe celălalt fiindcă nu mai putem aștepta.

Ascultarea activă presupune că interacționăm cu informațiile pe care ni le transmite celălalt și manifestăm un interes real pentru ceea ce are de spus pentru ca, mai apoi să putem beneficia de aceeași curtoazie.

Deschid aici o listă de întrebări care, adresate cu respect și curiozitate veritabilă, pot direcționa conversațiile dificile dinspre conflict acut spre comunicare reală și vă invit să o continuați cu altele, pe care le-ați descoperit utile sau, pe care v-ați dori să vi le adreseze un partener de discuție onest și bine intenționat.

Cum au fost pentru tine ultimii ani? Cum crezi că a influențat situația ta felul în care ai ales?

Ai în jurul tău oameni care o duc mai greu? Dar care sînt mai prosperi?

Ce speri să se schimbe în viața ta?

Cînd ai simțit cea mai mare speranță? Cînd ai fost cel mai dezamăgit?

Care e cea mai mare problemă pentru care ai avea nevoie de ajutor?

Care sursă de informare ți se pare cea mai de încredere? Cum ți-a cîștigat încrederea?

Care promisiune electorală ți se pare cea mai realizabilă? Cum crezi că o va pune în practică viitorul președinte?

Ce dificultăți crezi că ar putea întîmpina viitoarea conducere?

Ce efecte negative crezi că vor apărea? Cine le va resimți cel mai tare?

Cum te temi că te vor afecta pe tine? Dar pe copiii tăi?

Care crezi că este soluția pe care ar accepta-o cei mai mulți dintre români?

Sînt de acord cu tine că…. Tu cu ce ești de acord din ceea ce am încercat să exprim?