Oglindă, oglinjoară...

Structurile narcisice sînt des întîlnite, iar într-o măsură mai mică sau mai mare se regăsesc în fiecare dintre noi. Cu toții sîntem afectați de narcisism, însă depinde în ce măsură și cît de intens.

Narcisicul de grandoare, spre exemplu, este atașat de imaginea lui, de cum arată, de statutul lui social, de bunurile pe care le posedă, fiind într-o suferință psihică și emoțională profundă care-i malformează gîndirea rațională și afectivitatea, un om contorsionat intern care-i rănește pe cei din preajmă. Narcisicul grandios va depune toate eforturile pentru a accesa anumite funcții și medii sociale, lucru care-l face destul de periculos – va tinde să se creadă specialist acolo unde are minimă cunoaștere. Sînt victimele efectului Dunning-Kruger, un fenomen psihologic prin care persoanele cu abilități sau cunoștințe limitate într-un domeniu tind să-și supraestimeze propria competență. În același timp, întîlnim narcisici competenți, foarte bine pregătiți profesional în domeniul lor de activitate (sînt cei care își pot supraestima propria competență, deoarece presupun că ceea ce este ușor sau evident pentru ei ar trebui să fie la fel de ușor sau evident pentru toată lumea). Sigur că-i întîlnim cel mai des în mediile intelectuale, unde aroganța acestora e afișată pe chip – sînt pătrunși de propria importanță și de mica lor celebritate. Practic, nu doar cei care cunosc puține sînt victime ale acestui fenomen, dar și cei care știu multe într-un domeniu devin victimele acestuia, își pierd îndoiala și funcționează avînd certitudini, ducîndu-le mai departe în lume cu infatuare și aroganță.

A trăi în preajma unui om care suferă de narcisism este foarte greu și, cu trecerea anilor, devine copleșitor. Narcisicul este greu de suportat, neplăcut, necuviincios și lipsit de empatie. Crede că posedă o inteligență aparte și merită să fie mai altfel decît ceilalți. Psihologul Theodore Millon, cel care a dezvoltat Inventarul Clinic Multiaxial și a fondat publicația Journal of Personality Disorders, vorbește în cartea sa, Personality Disorders in Modern Life, despre subtipurile tulburării de personalitate de tip narcisic și felul în care acestea se combină cu alte caracteristici ale personalității sadice, pe care le identificăm cel mai ușor la structurile seducătoare, imorale, machiavelice și perverse. Totodată, vom găsi caracteristici comune cu structurile de personalitate evitante și nihiliste.

Grandiozitatea, raționalizarea și fanteziile sînt cele mai întîlnite apărări ale narcisicilor, ei iubesc idealul, niciodată umanul, realul. Fac o bună impresie la început, dar după o perioadă vom putea observa găurile din masca purtată, precum snobismul și aroganța. Nu vă așteptați să-i puteți identifica de la început și nu vă setați o asemenea așteptare deoarece este nerealistă, pe un om îl cunoști doar atunci cînd începi să interacționezi cu el mai mult, cînd începi o relație, indiferent de natura acesteia, fie că-i una romantică, de colegialitate sau de amiciție. Abia atunci poți vedea omul din spatele măștii afișate – la un moment dat, tot ce nu e autentic cade, o mască nu poate fi susținută la nesfîrșit. Apărările susținute artificial, într-un timp mai scurt sau mai lung, se vor destructura și va fi dureros pentru cel aflat în relație cu narcisicul.

Millon prezintă o descriere detaliată a diferitelor subtipuri de personalitate narcisistă. El identifică patru subtipuri: neprincipialul, elitistul, seducătorul și compensatorul, fiecare avînd trăsături specifice. Neprincipialul combină încrederea în sine a narcisistului cu comportamentul antisocial, fiind lipsit de scrupule, amoral, neloial, fraudulos, înșelător, arogant și exploatator. Ei sînt adesea răzbunători și disprețuiesc victimele lor, manifestînd indiferență față de bunăstarea celorlalți și avînd o atitudine de exploatare a altora pentru propriul cîștig.

Narcisicul compensator încearcă să contracareze sentimentele de inferioritate și lipsa stimei de sine prin crearea iluziei de superioritate și excepționalism. Spre deosebire de structurile evitante și negativiste, care se prăbușesc sub greutatea inferiorității simțite, narcisicul compensator dezvoltă o iluzie de superioritate, viața lui întreagă devine o aspirație la un statut înalt, iar cea mai neînsemnată realizare o afișează ostentativ, plictisind chiar cu cele mai minuscule realizări ale lui. Asemenea structurilor evitante, sînt extrem de sensibili la cea mai mică dezaprobare, căutînd să-și ascundă sentimentul profund de deficiență pe care-l simt în raport cu lumea și creîndu-și o fațadă de superioritate. Amînă să facă ceva eficient în lumea reală de frica evaluării, se scufundă într-un teatru imaginar, unde adesea dețin rolul principal. În cazul în care se simt amenințați de realitate, devin defensivi și disprețuitori pînă cînd celălalt se retrage, sau dezvoltă o ideație de omnipotență (însă un delir funcțional, nu unul psihotic).

Narcisicul amoros combină trăsăturile narcisiste cu cele histrionice, fiind adesea caracterizat de jocul de seducție erotică și de exploatarea emoțională a celorlalți pentru satisfacerea propriilor dorințe hedoniste și sexuale. Ei pot fi seducători, amăgitori, dar evită adesea intimitatea autentică în relațiile lor, deoarece se află într-o incapacitate emoțională de a o trăi. Abilitatea acestora constă în ispitirea celor fragili emoțional urmărindu-și exclusiv propriile nevoi sexuale, celălalt este doar un corp cald care este exploatat sexual și pe care îl abandonează cînd se plictisesc. Nu sînt capabili de conexiune emoțională profundă, deși pot fi foarte expresivi în intensitatea emoțională – e doar o latură a personalității dezechilibrate de care sînt afectați. Și, deși susțin că ei caută o relație, o abandonează cu ușurință în căutarea următoarei victime sau chiar dezvoltă în paralel mai multe relații, pentru a-și satisface sentimentul de putere narcisică. După ce au cucerit, își devalorizează rapid iubiții și simt nevoia să-și continue jocul în altă parte. Ca atare, narcisiștii amoroși lasă în urma lor excese sexuale și minciuni complicate, în timp ce își fac trecerea de la o relație patologică la alta. Confruntarea, critica și pedeapsa este improbabil să-i facă să-și schimbe felul de a fi. Mai mult decît la majoritatea, grija față corp se manifestă substanțial, ei acordînd o atenție scrupuloasă aspectului fizic, hainelor etc.

Ultimul este Elitistul, cel care se simte privilegiat și împuternicit datorită statutului special din copilărie sau pseudo-realizărilor. El cultivă o imagine de sine superioară și caută o viață favorizată și bună, asociază statutul și avantajele cu propria persoană. Ca și varianta compensatoare, acești indivizi construiesc o fațadă falsă, dar una care amplifică o imagine de sine deja superioară, nu una care compensează sentimentele profunde de inferioritate. A lor este teama nu de a fi inadecvați, ci de a fi obișnuiți. Regăsim narcisicii falici ai lui Reich, personaje istorice precum Napoleon sau Mussolini. Dar pot fi militari, piloți, chirurgi, avocați, politicieni, antreprenori – profesii care rezonează cu un curaj umflat și agresiv. Aceștia disprețuiesc oamenii obișnuiți, e un mod prin care li se observă trăsăturile sadice, frecventează frății exclusiviste și se asociază numai cu membrii propriei clase sociale. Se laudă cu realizările lor, cu bogăția lor, își fac reclamă, ei trebuie să fie numărul 1, zeii, iar în acest sens un exemplu clar de narcisist patologic este Donald Trump, care face afirmații excesive despre el însuși și care are un delir de grandoare, fără rușine, atunci cînd este evidentă minciuna. În locul retragerii, Trump își accelerează eforturile de a candida din nou. Lipsa oricărui simț al ridicolului face din aceștia niște oameni foarte periculoși pentru lume, mai ales că au acces la putere și bani.

Fiecare subtip de personalitate narcisistă are caracteristici specifice și comportamente distincte, iar înțelegerea lor poate ajuta la recunoașterea și gestionarea relațiilor cu persoanele care manifestă aceste trăsături. Este important să avem grijă în interacțiunile cu acestea și să ne protejăm propria bunăstare emoțională, să conștientizăm impactul pe care ego-ul îl poate avea în viața și în relațiile noastre. Ne dorim soluții magice și de aceea devenim victime ale structurilor narcisice patologice, care vînd iluzii și ne promit soluții dacă achiziționăm serviciile lor. O soluție sigură, fără a fi magică, este să ne concentrăm pe dezvoltarea unei stime de sine sănătoase și a unei relații echilibrate cu ego-ul nostru, pentru a avea o viață mai împlinită și relații mai sănătoase.  

O a doua soluție nemagică cred că este să dăruiești din ceea ce ai primit, din energia personalității tale, să fii în serviciul celorlalți atunci cînd înțelegi că viața are de satisfăcut un sens mai mare decît propriile nevoi personale. Orice viață înseamnă a dărui și a face bine, a da mai departe din ce ai, pentru a veni în sprijinul celor care nu sînt acolo unde tu ai norocul să fii. Iar atunci cînd oferi primești putere și sentimentul sensului și utilității în lumea asta. Adevărata recompensă este în viețile pe care le atingem și în oamenii pe care-i ajutăm, atunci cînd știm că am avut un impact în viața altcuiva. Cu cît sînt mai multe vieți în care am contat, cu atît ego-ul se hrănește, dar e o hrană bună, sănătoasă, în care este vorba despre lumea întreagă care ne include și pe noi, nu doar pe noi. Abia aici putem vorbi despre un narcisism bun. Singurul bun, de altfel.

Cătălina Dumitrescu este psiholog și scriitoare. Cea mai recentă carte publicată: Aceiași noi. Cînd sensul viitorului e în trecutul nostru, Editura Humanitas, 2024.