Pe Marte sînt minus 70 de grade

„Oamenii trebuie să părăsească planeta pentru a supraviețui.”

Stephen Hawking

Tolerez căldura din ce în ce mai greu. Soarele emană o lumină orbitoare, iar valuri de căldură sînt aduse de vîntul dinspre mare sub copertina tavernei în care mă adăpostesc. Ne aflăm în cel mai sudic punct al Cretei, orășelul Paleohora. Pe partea cealaltă a Mării Mediterane, districtul libanez Derna se află la aproximativ 380 de kilometri. Pe insulă, briza mării face mai suportabilă căldura decît în București, oraș în care am revenit amețit de caniculă și incapabil să mănînc în timpul zilei, avînd o stare de permanentă somnolență.

În următorii zece ani, căldura aflată în continuă creștere pe întregul continent european va aduce schimbări pe care le văd posibile: turismul de vară se va schimba, oamenii vor prefera plajelor pîrjolite destinațiile răcoroase din zone montane, plajele europene vor fi predominant pustii în lunile de vară, de dimineață pînă după apusul soarelui. Programul normal de lucru, atît în orașele insulare, cît și în cele din zonele continentale, se va schimba, fiind împărțit pe parcursul zilei, respectiv vom lucra cîteva ore dimineață devreme, vom lua pauză șase ore pînă la amiază și vom relua activitatea în jurul orei 18. Vestita siestă spaniolă va deveni o regulă în toate țările Europei Centrale și de Sud-Est, chiar și în unele țări nordice, în care nu se va munci în intervalul 12 și 18 p.m. Din punct de vedere locativ, zonele montane vor fi supraaglomerate, orașele din sudul Europei fiind părăsite. În timpul zilei vom purta haine albe și largi din in sau bumbac, fibre care vor deveni un lux. În următorii zece ani, un metru liniar de in sau de bumbac va fi mai scump decît un gram de aur, iar trei sferturi din populația lumii nu își va permite să poarte astfel de veșminte. Nu vom mînca în timpul zilei altceva decît legume și fructe proaspete. Din ce în ce mai mulți oameni vor adopta un regim alimentar predominant vegetarian. Agricultura și segmentul construcțiilor civile vor deveni industrii dezvoltate subteran. Cu alte cuvinte, vom inova prin dezvoltarea agriculturii în spații subterane, iar clădirile rezidențiale vor include spații răcoroase și ventilate natural, aflate sub pămînt, luminate artificial sau de la suprafață prin noi tehnologii. Clădirile supraterane nu vor mai depăși două etaje și vor fi mai degrabă excepții la suprafață.

Lumea apocaliptic-deșertică din filme precum Dune sau Mad Max, în care apa este o raritate la dispoziția celor puternici, începe să devină realitate. Apa dulce va deveni un lux pe suprafața Pămîntului, atît în Europa, cît și în întreaga lume. În anul 2017, în Dublin, afișe care avertizau oamenii despre risipa de apă împînzeau Capitala și orașele mari din Irlanda. Erau afișe peste tot: în stațiile de tramvai și de autobuz, la avizierele blocurilor de locuințe, la intrarea în clădirile autorităților de stat etc. Oricînd ieșeai din casă, erai sfătuit să ai grijă de apa potabilă: „Stop wasting water!“ („Nu mai irosiți apa!“) alături de indicații informative despre campania de raționalizare a apei aflată în desfășurare. Am înțeles, locuind acolo o jumătate de an, că apa este deosebit de importantă pentru a treia cea mai mare insulă din Europa.

„Imaginează-ți apa curgînd pe sub pămînt. Curge prin aceleași crăpături an după an și erodează încontinuu piatra. Milenii mai tîrziu rezultă un sistem de peșteri. Dar ceea ce nu mai există este apa care a creat inițial acest sistem. A intrat în pămînt.” Este o frază din volumul Piranesi de Susanna Clarke la care mă gîndesc adesea și care îmi sugerează că am ratat posibilitatea schimbării vieții noastre pe planeta Pămînt.   

În 2021, a fost difuzat în premieră un film documentar despre lupta pentru apă a locuitorilor unui sat din nordul Nigerului numit Tatiste. Filmul Marche sur l’eau (Mergînd pe apă) o urmărește pe Houlaye, o fată de 12 ani care merge pe jos mai mulți kilometri pentru a lua apa necesară satului în bidoane uzate, de la un puț de adîncime care deservea mai multe sate. Comunitatea depune o cerere scrisă la prefectura orașului de care aparține micul așezămînt, pentru a îngădui forarea unui puț de adîncime în Tatiste. După o lungă perioadă de așteptare și după mai multe încercări de a reaminti prefecturii despre cererea depusă de locuitori, cîteva camioane intră în sat prin pustiul deșertului, sub privirile uimite ale fetei și ale surorilor ei. Noi mergem pe apă, aceasta este concluzia filmului, însă pentru cei mai mulți dintre noi pînza freatică este prea departe (în Tatiste, apa a fost găsită la peste 200 de metri adîncime).

Anticipăm o agravare a traiului în orașe avînd în vedere riscul supraîncălzirii atmosferice, iar la unele schimbări vom fi supuși în mod forțat în condițiile în care perspectiva din ce în ce mai răspîndită în spațiul media vizează un proiect de colonizare a altor spații cerești în contextul părăsirii planetei Pămînt.

Noua realitate este anunțată în mod constant în Europa din 1950 încoace, de cînd Institutul pentru Schimbări Climatice Copernic (https://climate.copernicus.eu/about-us) monitorizează activitatea climatică a continentului. În cadrul unui studiu din 2023 (https://climate.copernicus.eu/esotc/2023/extreme-weather-and-human-health), Institutul analizează riscurile asupra sănătății omului generate de stresul climatic (thermal stress), semnalînd faptul că, în luna iulie 2023, World Health Organization a declarat pentru prima dată „criza climatică și evenimentele extreme generate de schimbările climatice” ca fiind urgențe medicale de ordin public. Din 1970 pînă în prezent, căldura extremă, precizează studiul citat, reprezintă principala cauză a deceselor aflate în legătură cu evenimentele meteorologice și schimbările climatice, iar în ultimii douăzeci de ani, mortalitatea generată de căldură a crescut cu 30%. Cele mai afectate regiuni sînt cele din Peninsula Iberică, iar mortalitatea cauzată de scăderea perioadelor cu temperaturi reci din sudul Europei reprezintă cauza principală a deteriorării sănătății locuitorilor acestor regiuni. Efectul predominant în această parte a continentului nostru este resimțit în orașe unde efectul de seră este generat de aglomerarea urbană și de suprafețele extinse de beton și pavaj care cresc nivelul de căldură resimțită la sol în mediul urban, prin comparație cu zonele cu densitate scăzută a populației din mediul rural.

Elon Musk este de acord cu Stephen Hawking: planeta noastră nu mai poate fi locuită pentru mult timp. Din studiile asupra planetelor și a sateliților naturali din sistemului nostru solar, astrele care, teoretic, conțin apă lichidă la suprafața lor sînt ecosisteme reci, chiar înghețate. Astfel, prezența căldurii pe o planetă este o raritate care favorizează (împreună cu apa în stare lichidă) apariția unor forme de viață, deci și o potențială susținere a vieții pe termen mai lung în această atmosferă. De vreme ce nivelul de încălzire a unei planete susține viața, iar planetele din sistemul solar sînt extrem de reci, căldura planetei noastre a reprezentat o oportunitate, un beneficiu de care, din cîte observăm, ne batem joc. Încet, dar sigur, transformăm Pămîntul într-un astru cu tendințe de căldură extremă, iar extremele nu susțin viața, ci o curmă.  

Alternativa deja conturată o reprezintă popularea altor planete, ceea ce rămîne deocamdată la nivelul unei proiecții științifice (și filosofice!), respectiv cum vom supraviețui într-un astfel de mediu: suprafață stîncoasă care iese de sub un imens deșert, are minus 60 de grade Celsius, pietriș și rocă necunoscute, canioane, vulcani, lacuri secate, cratere și un praf roșu care acoperă totul; aerul este format din dioxid de carbon, nitrogen și gaze de argon; apa există în zonele polare unde este în stare solidă (gheață), dar atmosfera este atît de subțire încît se evaporă repede de pe suprafață. În zilele calde, la ecuator, vara poate atinge temperaturi de aproximativ 20 de grade ziua și de minus 100 de grade noaptea. Presiunea atmosferică este de 100 de ori mai mică decît pe Pămînt, deci oamenii nu pot respira aerul de pe această suprafață. Este vorba despre planeta Marte, unde prima expediție mixtă – oameni și roboți sau oameni-roboți (cyborg) – este plănuită pentru anul 2030.

Unul dintre domeniile vizate de un astfel de demers este medicina. Va fi nevoie de un alt fel de medicină, pentru un context total diferit care pune distanța pe care astronauții o au de parcurs pînă la Planeta Roșie în fruntea clasamentului riscurilor medicale asociate călătoriei de trei ani de zile pînă la 226 de milioane de kilometri de planeta noastră. În caz de urgență, nu există posibilitatea reîntoarcerii.

Pe Marte, astronauții pierd masă osoasă mai repede decît pe Pămînt, așadar unul dintre principalele riscuri medicale de care aceștia pot suferi este osteoporoza. Expunerea la radiațiile Planetei Roșii, dacă astronautul nu este protejat, poate să genereze o reacție de fierbere a sîngelui: „Toate gazele din organism sînt dizolvate în sistemul sangvin și se transformă în bule, ca și cum ai lovi o doză de Coca-Cola, urmînd a muri în cîteva secunde”, explica cercetătorul Pascal Lee de la Centrul de Cercetare NASA din California în anul 2017 la summit-ul „Humans to Mars“ („Oameni pe Marte“).

Însă, pînă în anul 2030, vaccinul anticancer va fi fost descoperit, sistemul nervos al omului va fi conectat la computere (nanoboți) prin neurotransmițători, tehnologiile de comunicare între Pămînt și Marte și de procesare a datelor în medii în care Internetul nu funcționează precum pe planeta noastră și instrumentele de deplasare și forare a solului vor fi dezvoltate, iar interdependența dintre inteligența umană și supercapacitățile cognitive ale roboților umanoizi va face posibilă călătoria pe Marte – și mai departe în galaxia noastră – a omului nou, omul ameliorat. Noua dimensiune filosofică a umanității înseamnă viața extraplanetară a unor superoameni, în condiții (filosofice) noi, însumate în conceptul de Transumanism.

Remarcăm, însă, că toate proiecțiile despre colonizarea altor planete presupun revenirea pe Pămînt, ceea ce ne trimite la o întrebare de ordin etic: dacă dezvoltăm un supraom care rezistă călătoriei spațiale și condițiilor grele de pe alte planete, de ce nu ar putea acesta să facă față schimbărilor de pe planeta noastră?  

Alexandru Gheorghe este jurist și student doctorand în Filosofie Politică și Morală la Școala Doctorală a Facultății de Filosofie din București.