Cu ochii-n 3,14

O știre din Germania mi-a dat speranța că omenirea mai este capabilă de a lua decizii mature

NUMELE PE CARE-L POARTĂ ARMELE INTELIGENȚEI AU ÎN COMUN SPERANȚA CĂ OMENIREA NU AȘTEAPTĂ FINALUL CĂLĂTORIEI, CÎND VIITORUL AFLAT ÎN CONTINUĂ DEGRADARE CONȚINE STRES

 

Merkel nu e doar numele fostului cancelar german Angela Merkel, este și numele pe care-l poartă niște celule din corpul omenesc. Celulele Merkel (li se mai spune celule tactile epiteliale) sînt acei mecanoreceptori de formă ovală care se află în vîrful degetelor și sînt asociați cu senzațiile pe care le simțim la o atingere ușoară. Asta ca să știți că atunci cînd pipăiți ceva sau mîngîiați pe cineva, politica Germaniei nu e departe. (D. S.)

Titlul unei știri care m-a amuzat: „Amenințări cu arma într-o patiserie din Cluj”. Dincolo de faptul că regimul armelor e restrictiv în România, spre deosebire de State, unde totul e mai lax și armele sînt scoase la iveală în instituții serioase, faptul că în România arma apare într-o patiserie mi se pare că are o profundă culoare locală. (I. M.)

Directorul executiv al companiei Open AI din Silicon Valley, Sam Altman (recent devenit miliardar), spune că, datorită dezvoltării Inteligenței Artificiale, istoria va intra în era AI, în care vor fi posibile lucruri care pînă acum păreau imposibile, că povestea progresului va continua și că viitorul omenirii va fi unul luminos. Tot ce se poate, dar în partea asta de lume ne e cam greu să credem în asemenea formule. (A. M.)

Potrivit știrilor, Elon Musk are o nouă iubită: Giorgia Meloni și Musk se pare că au o legătură puternică. Potrivit mărturisirilor făcute de cuplu, cei doi s-au simțit legați prin lucrurile extraordinare pe care le au în comun: „geniul prețios”, „autenticitate”, „onestitate” și, deloc în ultimul rînd, „grija”. Pe Lună sigur ne așteaptă o lume mai autentică și mai grijulie. (I. M.)

O știre din Germania mi-a dat speranța că omenirea mai este capabilă de a lua decizii mature: primăria oraşului Köln a emis o interdicţie privind utilizarea maşinilor robotizate de tuns iarba pe timp de noapte. Pentru a proteja aricii. (S. G.)

Poliția sud-coreeană a reținut un dezertor nord-coreean pentru că a încercat să treacă granița, puternic păzită, cu un autobuz furat. Bărbatul, care are în jur de 30 de ani, a declarat poliției că a dorit să se întoarcă acasă pentru că a întîmpinat dificultăți în Sud, unde plecase de aproximativ un deceniu. Coreea de Sud primește peste 1.000 de dezertori din Nord în fiecare an. În schimb, numărul dezertorilor care se întorc în Coreea de Nord a fost de doar 31 între 2012 și 2022. Aceștia trebuie că sînt masochiști, căci nimeni nu-i așteaptă cu flori. (A. M. S.)

În lift, sporovăiesc cu o vecină despre bîrfele obișnuite de bloc, lăsatul gunoiului lîngă ghenă, mizeria cu șantierul de la 3, bormașina neîntreruptă de la 5. La finalul călătoriei a ținut să-mi dea un sfat de viață: „Fiți mai nesimțită!“. N-am putut să nu-i mulțumesc. (S. G.)

Matheus Nunes, starul echipei Manchester City, a fost arestat într-un club de noapte din Madrid, pentru că a furat telefonul unui fan, care îl fotografia în toaleta unui club de noapte. De fapt, i l-a luat și nu i l-a mai dat, pînă cînd nu a intervenit poliția. Oare știrea asta o să-l pună pe viitor la adăpost de blițurile intrușilor? (A. M. S.)

Printr-o grație a sorții, acești domni și doamne, muzicieni de legendă, sînt încă în viață: Ray Anthony (103 ani), trompetist în Glenn Miller Orchestra, Marshall Allen (100 de ani), saxofonist în The Sun Ra Archestra, Randy Star (94 de ani), compozitor și co-autor al pieselor lui Elvis Presley, saxofonistul Sonny Rollins (95 de ani), chitaristul Kenny Burrell (93 de ani), Leon Blue (93 de ani) – pianistul lui B.B. King, Don Preston (92 de ani) – pianistul lui Frank Zappa, cîntăreții Petula Clark, Yoko Ono și Quincy Jones (92 de ani cu toții). Willie Nelson, care tocmai a lansat cîteva cîntece de pe viitorul său nou album, are 91 de ani, 5 luni și aproape 2 săptămîni cînd citiți aceste rînduri. (M. C.)

O broască țestoasă a călătorit din Constanța la Suceava, cu un bărbat care a luat-o de la marginea drumului și a decis să o vîndă pe Internet. Așa că s-a ales cu dosar penal pentru două capete de acuzare (deținerea și intenția de a vinde țestoasa), după ce a ajuns în atenția Gărzii de Mediu. Aceasta a fost contactată de reprezentanții unei asociații de protecție a animalelor din București, care au recunoscut broasca țestoasă ca făcînd parte dintr-o specie protejată: broasca țestoasă de uscat dobrogeană, ce poate fi întîlnită în zona Deltei Dunării, într-un habitat aflat în continuă degradare. În apărarea lui, făptașul a declarat că nu avea idee că s-a întîlnit cu o specie protejată și că ar fi vrut s-o salveze de la a fi lovită de o mașină pe autostradă (autostradă pe care nu știm în cît timp ar fi ajuns). Țestoasa a fost preluată de o asociație care o va reintroduce în mediul natural al speciei, lipsit de autostrăzi. (A. A. D.)

Pericolele săptămînii: „Monstershop – Mașină de acoperire cu pulbere electrostatică acționată manual (Produsul nu are o împămîntare adecvată)”, „O minge de plajă verde, galbenă, portocalie și roz (materialul produsului conține ftalat de diizobutil în exces)”, „Happy People – Bilă galbenă din material moale, elastic, adeziv, cu diametrul de 6,5 cm (Risc chimic, de arsuri, sufocare și orbire)”, „Guide – Mănuș din piele de căprioară de culoare gri deschis cu manșete lungi, palme căptușite complet cu material moale de culoare crem, manșete căptușite cu material solid de culoare crem, contact direct între partea posterioară a manșetei și corp, mărime 10 (risc chimic)”, „MAXHOF – Aparat de îndepărtat părul. Izolația produsului e inadecvată (șoc electric)”, „SUN & amp; SPORT – Set de unelte de protecție de culoare albastră și neagră, promovat ca fiind potrivit pentru încheieturi, coate și genunchi (risc de leziuni)”, „RUBBABU – Mașină portocalie din cauciuc neted cu roți galbene, șase bile stoarcebile (sic!) cu roz, portocaliu, turcoaz, albastru, roșu sau verde, set de bowling din cauciuc și alte șaptezeci de jucării (toate loturile sînt afectate)”. (M. P.)

Pe mai multe rețele de socializare, inclusiv pe LinkedIn, rețeaua specializată cumva în business și resurse umane, apare tot mai des preocuparea cu privire la sănătatea psihică a angajaților. Lăudabil și important! Fără îndoială sînt multe locuri de muncă în care oamenii nu se simt bine, sînt stresați sau chiar supuși unor abuzuri. Nu-mi dau seama dacă „socializarea” în rețea îi ajută pe acești angajați sau nu, ori poate îi ajută pe alții, dar cred că e bine că se întîmplă așa. Pe de altă parte, aștept și apariția unor spații în aceste rețele în care șefii să-și declare stresul la care-i supun angajații. De pildă, n-aveți idee cît stres îndură un șef de tură într-o fabrică unde se lucrează în flux continuu, cînd cîte un angajat pleacă fără să anunțe pe nimeni. Sau un manager al unei fabrici care are un regim strict din punct de vedere sanitar cînd vede angajatul, îmbrăcat în hainele teoretic sterile, fumînd afară, așezat cu fundul pe bordura unei alei prăfuite. Evident, pe lumea asta sînt mult mai mulți subalterni decît șefi, deci un asemenea spațiu ar fi mai restrîns, dar vă asigur că ar fi la fel de incitant. (S. V.)

Foto: D. Stanciu

Share