Cu ochii-n 3,14

Uneori, realitatea chiar are plot de ficțiune. Desigur, mă gîndesc la aceste alegeri prezidențiale. (A. M. S.)

UMBLA VORBA UNEORI CĂ CINEVA (PROBABIL UN CASTRAVETE NEVOIT SĂ-ȘI ÎNTRERUPĂ ADEVĂRATA CHEMARE PENTRU A REVITALIZA, VREME DE ȘAPTE DECENII, UN STIL DE VIAȚĂ APROXIMATIV) AR PUTEA AJUNGE ZAHĂR NEGRU

 

Umbla vorba, după duminica alegerilor, că francofonii l-ar fi votat pe Georges Simenon. Cînd colo, alegerile au fost cîștigate de George Călinescu. O cursă electorală de roman. (M. P.)

Uneori, realitatea chiar are plot de ficțiune. Desigur, mă gîndesc la aceste alegeri prezidențiale. (A. M. S.)

Dintr-un anunț la rubrica „Matrimoniale“ a ziarului Libertatea de vineri, 29 noiembrie 2024, am aflat ce își dorește cineva de la persoana care i-ar deveni parteneră: „DORESC doamnă cu pensie mică, fără casă, pt. relație serioasă și ajutor reciproc“. Iată că pensia mică și lipsa unui domiciliu stabil aduc uneori fericirea sau deschid calea către ea. (D. S.)

Casa de modă Louis Vuitton a produs o geantă microscopică de dimensiunea unui grăunte de sare, pe care a vîndut-o cu 63.750 de dolari, probabil cuiva cu o putere de judecată invers proporțională sumei. (M. C.)

TikTok aduce nu doar necazuri electorale: în vară, un tiktoker de mare succes din Canada a fost învinuit de toată lumea pentru criza de castraveți cu care s-a confruntat Islanda. Tipul a postat pe TikTok o rețetă de salată de castraveți, apetisantă și ușor de făcut, cu îndemnul: „Uneori e nevoie să mănînci un castravete întreg. Hai să te învăț cum să-l mănînci” – și a arătat cum se face salata. Succesul postării în Islanda a fost colosal. Islandezii au dat buluc în magazine și piețe, au cumpărat toți castraveții și au aruncat insula într-o criză de castraveți pentru cîteva săptămîni. Într-adevăr, e cazul să luăm măsuri drastice cu Tiktok-ul ăsta! (S. V.)

În urma unui accident de schi, în care a suferit o lovitură puternică la cap, un bărbat a uitat că se despărțise de iubita sa chiar în ziua precedentă. Accidentul s-a întîmplat în Utah, iar tînărul american de 22 de ani a fost nevoit să-și întrerupă studiile pentru a se reface în totalitate. Încă de la spital și-a sunat prietena, neamintindu-și ruptura dintre ei. Au continuat să vorbească pînă cînd fata, cea care inițiase separarea, a realizat că făcuse o greșeală. I-a povestit fostului iubit întreaga tărășenie a despărțirii și apoi l-a întrebat dacă ar vrea să fie din nou împreună. S-au căsătorit o jumătate de an mai tîrziu. La fel de amuzant este că în 2019, cînd s-au cunoscut, mirele era la o întîlnire cu una dintre prietenele miresei. (A. A. D.)

În Laponia finlandeză, Moș Crăciun și spiridușii săi sînt ocupați să facă fotografii cu turiștii și să răspundă la scrisorile primite din întreaga lume, dar sînt neputincioși în fața unui nou fenomen: zăpada puțină din perioada de dinaintea Crăciunului. În Rovaniemi, satul de dincolo de Cercul Arctic pe care marketingul finlandez l-a promovat din anii 1980 ca „adevărata casă” a lui Moș Crăciun, termometrul arată +2° C și plouă. „Mais où sont les neiges d’antan?”, vorba lui Villon. (A. M. S.)

În această campanie electorală am aflat că cezariana este o „rupere de Divinitate”, iar femeile care recurg la această operație se îmbolnăvesc în proporție de 90%. Candidatul la președinția României care a făcut această afirmație a mărturisit că a avut o chemare divină pentru participarea la alegeri. Aș fi înclinată să bat în lemn, dar avînd în vedere natura mesianică a candidatului, prefer să-mi fac cruce, să-mi scuip în sîn și să zic „Doamne-ferește“. (S. G.)

Autoritățile din satul Ollolai, din Sardinia, au scos la vînzare cîteva proprietăți dărăpănate. Aceste case se vînd cu doar un euro, într-o încercare de a revitaliza localitatea, iar potențialii clienți spre care se îndreaptă anunțurile sînt „americanii dezamăgiți de realegerea lui Donald Trump“. Sperăm ca românii să nu aibă, în curînd, motive similare pentru a-și dori o casă în ruină din Ollolai. Cu siguranță, ei nici nu vor fi targhetați asemeni americanilor pentru astfel de oferte. Pe lîngă acel euro e nevoie de mulți alții pentru a restaura respectivele proprietăți. Mai ieftin ar fi să votăm bine. Altfel... Ollolai! (A. M.)

Cinci zile a numărat o familie monedele strînse de un american în vîrstă de 91 de ani. Recipientul pentru mărunțișul adunat vreme de șapte decenii a fost o damigeană de sticlă, iar totalul a indicat 5.708 monede, adică peste 2.000 de dolari și aproape 70 de kilograme, cîte unul pentru fiecare an de colectare. Cea mai veche dintre monede era din 1928, iar printre ele se aflau și două care ar putea avea o valoare uriașă pe piața colecționarilor: un penny din cupru din 1943 și un altul cu marcaj special din 1969. Între lucrurile plasate strategic în damigeană, rudele pensionarului, care a fost curios să știe cît a strîns, au mai găsit cuie, nasturi, agrafe, ba chiar și pachete de bomboane – bune și acestea pentru zile negre. (A. A. D.)

În vria mediatică a tragediei electorale la care am asistat în ultimele zile, nu am avut cum să nu observ că s-a vorbit foarte mult despre mîncare și un stil de viață sănătos. Mi s-a părut interesant că românii, care în medie fac sport poate puțin mai mult decît citesc, au găsit ofertant un candidat pentru faptul că e sportiv și mănîncă sănătos. Dincolo de conspirațiile vehiculate despre conținuturile extraterestre ale băuturilor carbogazoase, răsfoind biografiile unora ca Hitler, Stalin și Mussolini, am observat că toți erau obsedați de sănătate, purtau de grijă animalelor, mîncau multe legume și fructe, insuflau multă încredere din punctul acesta de vedere, dar problema la ei era alta... și anume, oamenii: doar cu oamenii au fost tirani pînă la capăt. (I. M.)

Un om al străzii a furat o maşină a Poliţiei Locale din Arad, lăsată cu girofarurile pornite de un agent care se oprise să dirijeze traficul în centrul municipiului Arad, la o oră de vîrf. Individul, care purta proteză la un picior, a pornit în trombă pe străzi, cu poliţiştii pe urme, şi a fost oprit după aproximativ un kilometru. Între timp, a lovit mai multe autoturisme parcate la cîteva străzi distanţă. Chiar pare o scenă dintr-o comedie. (A. M. S.)

În urmă cu aproape douăzeci de ani, pantofii rubinii purtați de Judy Garland în Vrăjitorul din Oz au fost furați. Au fost regăsiți în 2018, iar în prezent casa de licitaţii Heritage a anunțat că îi scoate la vînzare. Se estimează că preţul pantofilor ar putea ajunge la trei milioane de dolari. Mă gîndesc cu melancolie, dar și cu speranță, la perechea de pantofi care mi-a fost furată tot în urmă cu vreo douăzeci de ani, dintr-un hotel de pe litoral. Poate, cînd vor fi găsiți, voi suna la Heritage. (S. G.)

De Ziua Națională, Infocons ne urează, cu stranie voioșie, după cum urmează: „La mulți ani, România! Masa de 1 Decembrie 2024, cu pînă la 88 de E-uri, 119,89 grame de zahăr și 15,9 grame de sare!”. Să fie un avertisment sau o recomandare? (M. P.)

„Cercei din metal. Pietre negre și roșii (exces de plumb)”, „Set compus dintr-un lanț negru cu pandantiv cu cap de lup, un lanț de culoare argintie cu pandantiv cu cap de lup și un inel negru larg (exces de cadmiu)”, „Prolux G – Emițător germicid de culoare albă, care este utilizat pentru a curăța aerul cu radiații UVC în prezența oamenilor (șoc electric)”, „Busy Lizzie – Pereche de cercei închiși de culoare aurie. Placă emailată albă/roz care seamănă cu un cal înaripat (risc chimic)”, „NAKAMURA – Cască de culoare verde deschis pentru copii, cu mențiunea «Les petits chenapans». Și produsul săptămînii: „Hipsteria – Loțiune de barbă”. (M. P.)

Foto: Ș.M. Georgescu

Share