Cu ochii-n 3,14

Ce s-a întîmplat de fapt este că tot atunci a luat niște pastile de magneziu și două vitamine, le-a pus în pumn peste inelul cu diamant și le-a înghițit pe toate cu apă.

DE BUNĂ SEAMĂ, ELIMINAREA PATRIMONIULUI CU MÎNERE POATE DECLANȘA MAI RAPID SFÎRȘITUL LUMII ÎNTR-UN PARC

 

Conform unei postări proprii pe rețelele de socializare, fotbalistului Dragoș Balauru îi place să calce pisici cu mașina. Auzind una ca asta, mai-marii echipei în care Balauru juca s-au gîndit că trebuie să-l dea afară pentru că, după cum a declarat managerul, „un astfel de moment poate fi sensibil pentru echipă”. De bună seamă, imaginea unei echipe de fotbal poate suferi într-o asemenea situație. Necazul e că sînt probabil destul de mulți cei care abia după povestea cu Balauru care calcă pisici au auzit de respectiva echipă, pe nume Unirea Ungheni 2018. (A. M.)

După un zbor lung cu avionul, de la Atlanta în Filipine și apoi în Thailanda, o americancă a constatat că rămăsese fără inelul de logodnă. Și-a amintit doar că l-a scos să facă duș, apoi nu l-a mai găsit. Ce s-a întîmplat de fapt este că tot atunci a luat niște pastile de magneziu și două vitamine, le-a pus în pumn peste inelul cu diamant și le-a înghițit pe toate cu apă. De la început a observat că se îneacă și are nevoie de mai multă apă, dar numai cînd a căutat prin toată camera după inel și-a dat seama de încurcătură. S-a prezentat la o clinică medicală, unde razele au confirmat că inelul ajunsese în zona abdominală. De acolo, a așteptat eliminarea lui naturală. Diamantele găsesc mereu o cale de a ieși la suprafață. (A. A. D.)

Umit Nar, un librar din Izmir (vestul Turciei), a fost dat în judecată de casa de modă franceză Hermès, care dorea să îl împiedice să folosească acelaşi nume pentru librăria lui. Dar omul și-a cîștigat acest drept în instanță și librăria se va numi Bouquiniste Hermes. „Hermes este un zeu al mitologiei greceşti şi aparţine patrimoniului cultural al umanităţii. Acesta nu ar trebui să fie monopolizat de o companie”, a subliniat el. Și avea dreptate. (A. M. S.)

Cîteva avertizări estivale de la Infocons. De evitat: „General Puplic (sic!) Protection – Mască cu filtru de particule FFP3”; „ZENA Vuurwerk – Categoria F2 breton, 20 bucăți pe cutie, NEC 4 g (0,2 g pe breton)”; „Jucărie moale de panda roșie din țesătură portocalie și maro cu urechi roz, cu broderie roz pe labe și cu ochi negri, sprîncene albe și nas din plastic”; „Land Rover, Range Rover – O mașină de pasageri”; „Jaguar – Vagoane de călători”; „Dcloe Gaabna – apă de parfum” (versiunea chinezească a Dolce&Gabbana); „Jucărie moale de cîine alb și maro cu accesorii: o fundă din plastic cu o panglică roz, ochelari gri și o pungă albastră din plastic cu mînere roz”; „Slime Surprise! – Brooklyn Lollipops – Mîzgă în recipiente de plastic colorate (albastru, roz și galben), cu o figurină de jucărie ascunsă în mîzgă” – la acest ultim produs ni se oferă și o explicație suplimentară: „Migrarea borului din mîzga jucăriei este prea mare (valoare măsurată: 610 mg/kg)”. Doamne ferește! (M. P.)

În siajul atentatului asupra lui Donald Trump, în care acesta a scăpat doar cu o ureche zdrelită, un mic reminder a ceea ce poate declanșa un atentat asupra integrității urechii: în 1731, în urma unui conflict cu paza de coastă spaniolă, lui Robert Jenkins, căpitanul unei nave comerciale britanice, i-a fost retezată urechea. Șapte ani mai tîrziu, cînd tensiunile dintre Marea Britanie și Spania atinseseră apogeul, Jenkins s-a prezentat în fața Parlamentului, cu cartilajul mumificat, oferind nu doar argumentul ultim, ci și un nume războiului care a durat nouă ani: „The War of Jenkins’ Ear”. (S. G.)

 Noul computer cuantic dezvoltat de Google este mai rapid decît varianta din 2019. Mult mai rapid. De fapt, incomparabil mai rapid. Ca să fiu exact, de 241 de milioane de ori mai rapid. Asta în numai patru ani. (M. C.)

Compania de alimente Costco din Statele Unite a lansat pe piață un nou produs menit să asigure alimentația americanilor în situații apocaliptice. Așa se face că kit-ul de supraviețuire care conține alimente liofilizate a devenit viral în ultimele luni. Termenul de valabilitate al produselor este de 25 de ani, iar kit-ul conține 150 de porții de orez teriaky, paste Alfredo, plăcintă cu cartofi, cereale cu scorțișoară și mere. Kit-ul costă în jur de 80 de dolari, însă livrarea durează pînă la 40 de zile. Se pare că americanii plictisiți și habotnici cumpără cu 80 de dolari un adevărat festin pentru sfîrșitul lumii, chiar dacă cele 40 de zile de agonie pe care le presupune livrarea sună mai pesimist decît apocalipsa în sine. (I. M.)

Șocant (și anacronic): într-un parc din Rîșnov a luat foc un dinozaur. (D. S.)

TOTUȘI, UN SENTIMENT AR PUTEA FI UN BUN EXEMPLU PENTRU PEREȚI

 

„Primrose Hill” se intitulează noul cîntec McCartney – Lennon. Nu ridicați sprînceana, e vorba despre fiii legendarilor Beatles: James McCartney și Sean Ono Lennon. Cîntecul nu face cine știe ce audiență, în pofida numelor celor doi compozitori, care colaborează așa cum au făcut-o tații lor acum vreo 60 de ani. Nici chiar faptul că însuși Paul McCartney a promovat cîntecul prin postări pe rețele sociale nu a ajutat cine știe ce. Oricum, merită ascultat fie și de curiozitate. Părerea mea: nu e rău, dar nici nu se lipește de tine. Sună foarte Beatles și, cel mult, poți avea un puseu de nostalgie, ceea ce totuși e ceva. Succes, însă? E greu să scoți un cîntec McCartney – Lennon și să ai succes. Tații l-au luat pe tot și n-a mai rămas mare lucru pentru fii. (S. V.)

Papa Francisc a comunicat durata ideală pentru ca o predică să nu-i facă pe enoriași să se plictisească și să ațipească: maximum opt minute. Le-a sugerat preoților să se rezume la un sentiment sau un gînd care să le rămînă oamenilor în minte la omilie, acel mesaj transmis în bisericile catolice după lectura din Biblie. Altfel, Suveranul Pontif se pare că a folosit cuvîntul italian „frociaggine”, un termen vulgar pentru homosexuali, chiar de două ori – o dată, într-o întîlnire privată cu episcopi, a doua oară într-una cu preoții din Roma. Vaticanul a emis scuze în numele Papei Francisc, un declarat susținător al comunității LGBTQ+. Dată fiind originea sa argentiniană, se pare că nu și-a dat seama cît de insultător este acest termen în italiană. (A. A. D.)

Luciano Fregonese, primarul din Valdobbiadene, are 47 de ani și 130 de kilograme. Cînd și-a început mandatul, bărbatul avea 90 de kilograme.  Locuitorii îl încurajează să slăbească alergînd alături de el în fiecare săptămînă. Asta ar putea fi definiția unei legături strînse cu comunitatea. (A. M. S.

Un nou produs românesc a fost înregistrat de Comisia Europeană în registrul Specialităților Tradiționale Garantate: Sardeluța marinată. Însă produsul nu conține sardine, ci șprot. Un bun exemplu pentru tradiționalul relativism românesc de tipul „Merge și așa”. (S. G.)

Alte nume de firme din Tîrgoviște: Cheag Ideal Distribuție SRL, Blondu Banu SRL, Făurar SRL, Eros Impex SRL, Oxicasnic Menaj SRL, Return To Inocence SRL, Taxi Matinal SRL, La Boriss Oaie SRL, Bossu Trans SRL, Dealurile Mănăstirii SRL, Marafet Com SRL, Geto Dac Trac SRL, Pictez Pereți SRL, Dulce Dulce Special SRL, Specyalu & Aly SRL, Lar & Denissoaie SRL, Pedant Serv SRL, Haiku SRL, Gogoi Consult SRL, Cvorum Trans SRL, Riposta Pe Net SRL, Sebydeny Actual SRL, Vreau Locuința Mea SRL, Panem Partum SRL, Mareșal Impex SRL, Verticall Business SRL, Tiparu De Vise SRL, Ghimpujob SRL, Accent Simplu SRL, Silence Of The Lambs SRL, Reparemo Serv SRL, Anima Land SRL, Lego-Vocalize SRL, Fiziolife Valahia SRL, Ursulețul Pofticios SRL, Poeme SRL, Iatagan Termoinstal SRL, Twist And Go SRL, Coșul Cu Tradiții SRL, Tele Luna Service SRL, Grup Prieteni SRL, Pur Intermediar SRL, Treideisme SRL, La Delia Ideal SRL, Ideal La Jumate SRL, Roberto Interim SRL, AAA Pahare Cafea România SRL, Apel Funerar SRL, Decor Idilic SRL, Taxi Top Nae SRL, Joy 4 Social SRL, Onimar Lid Superb SRL, Pios Piotros SRL, Anastasia Zânica Măseluță SRL, Suport Virtual SRL, Tot SRL, Lin Fotovoltaic 2012 SRL, Progresiv Inclusiv SRL, Meteor Auto Bun SRL, Revolver Atelier SRL, Calificativ SRL, Captiv Geoflor SRL, Rival Concept SRL, Obrăjori Fericiți SRL. (D. S.)

Poză 1: C. Stanciu

Poză 2: M. Pleșu

Share