PENTRU PRIMA DATĂ ÎN ISTORIE, O BUNICĂ FICTIVĂ A AVUT UN ȘOC CÎND S-A TREZIT PE STRADĂ, IMEDIAT DUPĂ ECLOZARE, ÎNTR-UN DULAP
● În luna iulie a acestui an, pentru prima dată în istorie, numărul de sateliți activi aflați pe orbită a depășit cifra de 10.000. În total, 28.489 de obiecte înregistrate (cu diametrul mai mare de 5 centimetri) orbitează Pămîntul în timp ce citiți aceste rînduri. În cazul în care vă simțeați singuri pe lume. (M. C.)
● Am citit povestea unui american care spunea că a fost extrem de mulțumit de devotamentul cu care tatăl său a fost tratat, în urma unui infarct, de un asistent de la secția de terapie intensivă a unui spital din Statele Unite. Apoi, la aceeași secție a fost internată o bunică de-a sa. Și iarăși, același asistent s-a purtat cu ea de parcă i-ar fi fost propria bunică. După ceva vreme, tatăl povestitorului, complet refăcut, l-a sunat spunîndu-i să deschidă televizorul pe postul CNN. Acolo era o știre tocmai despre acel asistent, pe nume Charles Cullen, care recunoștea că de-a lungul timpului omorîse prin diverse mijloace „medicale” peste 40 de pacienți. (Asta n-are nici o legătură cu recentul caz de la Spitalul „Sf. Pantelimon“.) (A. M.)
● Jurnalistului grec Kostas Maniatis, cunoscut pe Twitter cu numele „@beatBukowski”, i-a venit ideea să născocească o insulă fictivă cu numele „Psymythos”, care a devenit în scurtă vreme virală pe platformele de socializare – într-atît încît a atras atenția și criticile Guvernului Greciei, care a simțit nevoia să intervină pentru a lămuri situația. Cum de poate să aibă un impact atît de mare tocmai în Grecia, „țara celor o mie de insule” (de vis) și cît se poate de reale, ideea unei noi insule de vis, la fel ca toate celelalte? O dovadă în plus că un basm bine scornit face cît o mie de realități. (M. P.)
● O femeie de 26 de ani, de loc din Uzbekistan, dar stabilită la New York, marcată de pierderea bruscă a tatălui, a continuat să-i scrie acestuia SMS-uri luni în șir. Îi spunea ce simte legat de dispariția lui și îi povestea diverse lucruri. Într-o zi, a avut un șoc cînd mesajul i-a apărut ca fiind recepționat, ba chiar a primit și un răspuns: „Îmi pare foarte rău”. Și-a dat seama că, între timp, numărul fusese alocat unei alte persoane. A încetat să trimită SMS-uri, dar, pentru a-și mai alina dorul, continuă să îi scrie tatălui dispărut în aplicația Telegram, pe care probabil noul deținător al numărului nu o are instalată. (A. A. D.)
● Un hoţ din Roma a fost prins după ce s-a oprit în timpul unei spargeri ca să citească o carte despre mitologia greacă, relatează presa italiană. Bărbatul, în vîrstă de 38 de ani, ar fi pătruns prin balcon într-un apartament din districtul Prati al capitalei Italiei, dar a fost distras după ce a luat o carte despre Iliada lui Homer de pe o noptieră. Proprietarul casei, în vîrstă de 71 de ani, s-a trezit şi l-a surprins pe hoţ, care era absorbit de carte. Vestea jafului eşuat a atras atenţia autorului cărţii, care a declarat presei locale că vrea să îi trimită bărbatului un exemplar pentru ca acesta să îşi poată „termina” lectura. Cititorii sînt și ei oameni. (A. M. S.)
● În ziua de azi, cînd toată lumea are ceva de zis, nu-i de mirare că obiecte dintre cele mai anoste au prins glas: pe stradă, în mîna unui nene, o sacoșă proclama cu fală: „Sînt reciclabilă“. (D. S.)
● „Respeggt”. E numele unei noi mărci germane de ouă, făcute de găini „fericite”, crescute la sol, în aer liber, într-o fermă care respectă demnitatea galinaceelor și nu elimină puii de sex masculin (care nu-s buni nici de ouă, nici de carne) imediat după eclozare, prin tocare. (M. P.)
● Un ziar care ilustrează așteptarea chinuitoare cu care s-au confruntat familiile celor aflați la bordul Titanicului a fost descoperit într-un dulap din Anglia, după mai bine de un secol. Evident că mă întreb dacă presa online va supraviețui atît. (A. M. S.)
AȘA SE FACE CĂ, ÎN ULTIMII ANI, MULTE COMENTARII SE SCHIMBĂ ÎN FUNCȚIE DE ANOTIMP
● Un proiect PNRR, cu fonduri europene nerambursabile, susține recondiționarea locomotivelor vechi ale CFR-ului. Se pare că programul de restaurare are și o dimensiune istorică, locomotivele recondiționate (care estimativ vor fi în număr de 50) vor purta numele unor personalități istorice. Așa se face că locomotiva „Iorga“ a ajuns greoi din Craiova la halta din Chitila, în speranța că mecanicii poate sînt mai buni și mai competenți în resuscitarea aproape răposatei locomotive. Asta înseamnă curată reziliență, mai ușor cu inovarea. (I. M.)
● Într-un supermarket din orașul francez Val-de-Reuil, dacă vrei să iei un cărucior pentru cumpărături, trebuie să prezinți angajaților cartea de identitate. Motivul invocat de aceștia: numărul mare de cărucioare care au dispărut în ultimii ani. Nu mi-e clară însă eficacitatea acestei măsuri. Poate doar dacă predai buletinul la preluare și-l primești înapoi la predare. (S. G.)
● Donald Trump a anunțat că scoate la vînzare un nou set de fotografii cu el însuși sub formă de „trading cards” (mici fotografii de colecție), iar cei care vor cumpăra mai multe vor primi bucăți din costumul pe care fostul președinte l-a purtat la dezbaterea din 27 iunie, în care l-a scos, practic, pe Joe Biden din cursa prezidențială. „Oamenii numesc acest costum the knock-out suit”, zice Trump cu mîndrie. „Îl vom tăia și îl vom distribui celor care cumpără fotografiile din noua colecție.” Nu mă îndoiesc de succesul comercial al acestei inițiative. Fanii lui Trump sînt mulți și se înghesuie, mai ales în această perioadă, să cumpere fel de fel de lucruri legate de el, cu sentimentul că îl ajută în campania electorală. Mă întreb doar ce ar spune lumea dacă un candidat român ar face ceva similar. De pildă, Simion să scoată la vînzare bucăți din ia pe care o purta cînd a cerut să luăm înapoi teritorii din Ucraina, Ciolacu să scoată la vînzare bucăți din costumul pe care-l purta cînd a anunțat mărirea în rafală a pensiilor (o dată în primăvară, a doua oară în toamnă, a treia oară în iarnă!), Ciucă să scoată la vînzare bucăți din uniforma pe care o purta cînd conducea nu știu ce misiune în Irak, Șoșoacă să livreze fanilor ei bucăți din bluza pe care o purta cînd urla ca o nebună în Parlamentul European, iar Geoană, ei bine, Geoană să împartă fanilor săi bucăți din costumul în care a țopăit fericit că a cîștigat alegerile în 2009. Cine ar cumpăra așa ceva? (S. V.)
● Imnul național al Statelor Unite a fost făcut de rîs și a stîrnit numeroase comentarii revoltate în spațiul online după ce Ingrid Andress, o cîntăreață de muzică country, de patru ori nominalizată la premiile Grammy, a interpretat melodia în stare de ebrietate, pe un stadion de baseball din Texas, în deschiderea unui eveniment sportiv. Artista, în vîrstă de 32 de ani, și-a cerut scuze a doua zi spectatorilor și fanilor, ba chiar s-a internat într-o clinică de dezalcoolizare. Nici românii nu s-au lăsat mai prejos cu critica. Pe site-ul Știri pe surse, un cititor a scris: „Și lălăiala aia de imn e cea mai proastă din istorie. După care urmează al nostru, cuvîntul moarte apare de patru ori în trei strofe, foarte mobilizator”. (A. A. D.)
● Ghidul Michelin a premiat, pentru prima dată, un local de înghețată. Acesta se numește Minimal și se află în orașul Taichung, din Taiwan. Minimal a primit o stea Michelin, juriul susținînd că produsele „uluiesc atît prin aspectele gustative, cît și prin cele vizuale, grație combinațiilor de arome și texturilor complexe. Oaspeții se pot bucura de un meniu cu șapte feluri, care se schimbă în funcție de anotimp și care variază de la sorbet-uri la înghețate, preparate cu grijă și eleganță”. Costul unei porții confirmă într-adevăr valoarea Michelin: în jur de 35 de euro. (S. G.)
Foto: M.Pleșu