Falșii formatori de opinie și rezultatul muncii lor

Observ cum mulți oameni de bun-simț, surprinși de votul exprimat la primul tur al alegerilor prezidențiale, din data de 24 noiembrie 2024, aduc tot felul de explicații. Ei pleacă de la premisa că votul a fost ceva rațional și, ca urmare, trebuie să aibă o explicație la îndemînă. Dar nu este vorba despre așa ceva. Votul, așa cum a fost exprimat, a stat sub semnul unei contaminări sociale la baza căreia s-au întrețesut multe trăiri și frustrări. A fost un vot irațional, dat cu sufletul și nu cu mintea. De exemplu, mulți dintre confrații mei economiști și nu numai, indiferent de orientarea lor doctrinară (sau fără orientare, că acum așa este moda, totul să se prezinte diform, sub forma unei paste de mici), încearcă să argumenteze în felul următor: România a crescut mult în ultimele decenii; nivelul de trai este cu mult superior celui din momentul Revoluției; românii sînt mai evoluați și mai asumați în raport cu destinul lor individual; economia românească este mai performantă; locul României în Europa și în lume s-a schimbat, sîntem mult mai respectați prin apartenența la lumea civilizată. Toate acestea sînt adevăruri.

Numai că ele nu l-au interesat pe votantul suveranismului (îl numim deocamdată așa, deși are serioase accente de fascism) din data amintită. Nu-l interesează pentru că nu crede în ele, deși, repetăm, sînt adevăruri. Cauza acestei îndepărtări de adevăr a celor care au votat suveranismul este că ei au ascultat și un alt discurs. De data asta nu unul care să se bazeze pe adevăruri, ci pe trăiri. Adică nu unul care s-a adresat creierului, ci inimii. Cei mai mulți dintre noi nu au văzut acest discurs și nu i-au anticipat consecințele. Alături de oamenii raționali care spun că mergem într-o direcție bună, a existat și echipa celor iraționali, mult mai percutantă, care a spus contrariul. Și echipa aceasta din urmă era cît pe ce să cîștige, chiar dacă nu are încă decît un procent de 30% din exprimarea politică. Numai că lucrurile puteau evolua rapid în favoarea candidatului acestei exprimări care putea deveni președinte (și care nu are nimic în comun cu Donald Trump, dar asta ar presupune o analiză separată).

Revenind la cele spuse mai sus ne punem totuși întrebarea: ce a făcut ca, pe fond de creștere economică și prosperitate, oamenii să voteze practic împotriva orientării spre Vest a țării lor? Ce s-a întîmplat? Cum au devenit oamenii de lîngă noi, prietenii noștri, vecinii noștri, care luați individual par a fi oameni cu scaun la cap, cum au devenit o masă de manevră irațională și antioccidentală? Cum se face deci că au votat împotriva intereselor lor de ordin material și chiar împotriva vieții lor de pînă atunci? Mecanismul prin care mulțimile de oameni se contaminează și devin o turmă periculoasă a fost descris de către Gustave Le Bon și nu vom insista aici. Vom insista însă asupra unei laturi a acestui mecanism. Este cert că acești oameni au fost vrăjiți – și aici nu folosim sensul popular al cuvîntului, ci pe cel religios. Acest vot a fost rezultatul unei munci de decenii asupra minții românilor. Acești oameni au devenit, printr-un mecanism complex de vrăjire, niște adepți ai unei secte iraționale. Pentru că nu pot fi numiți altfel dacă îi judeci după modul în care se manifestă. Fanatismul este cuvîntul care-i definește cel mai bine. Acești oameni nu sînt votanți, ci adepți. Pentru a-i aduce aici, în acest punct, s-a umblat mult la inima lor. Totul a fost premeditat și au fost folosite toate instrumentele posibile. Propaganda împotriva Vestului nu a început de ieri sau de azi, ci chiar din momentul Revoluției din decembrie 1989.

O explicație la întrebările de mai sus este aceea că propaganda împotriva Vestului a fost dusă de către oameni care sînt de suflet în raport cu omul de rînd și care știu să se adreseze sufletului. Îi vom numi aici pe preoți, pe actori, pe cîntăreți, pe vedetele de pe rețelele de socializare sau de televiziune. Aici este cheia. Oamenii au fost vrăjiți și transformați în dușmani ai propriului interes de către semeni de-ai lor care au știut unde să-i lovească. Le-au canalizat frustrările și trăirile iraționale legate de neam, țară, Dumnezeu, într-un buzdugan gata să lovească în interesul național al țării lor. Și au lovit. Comanda a fost dată de pe Tik=Tok. Numai că sistemul social românesc fusese adus în pragul exploziei, cu multă muncă și multe eforturi, cu mulți ani înainte. Pentru că dacă nu ar fi fost destul de cald, sistemul social românesc nu ar fi răspuns atît de prompt la stimulul numit TikTok. Ceea ce s-a întîmplat acum este doar o parte din munca dusă împotriva României, mult mai amplă și mult mai intensă.

Vorbeam despre atingerea sufletului cu mesaje de tip irațional și despre cei care au făcut-o. Nu vom merge pînă acolo încît să credem că sînt agenți de influență ai unei puteri străine sau că se află în slujba unei asemenea puteri. Deși este posibil ca unii să se afle în această situație. Rămîne de cercetat. Dacă timpul ne va spune că da, atunci lucrurile sînt foarte grave. Pentru că avem multe instituții ale statului pe care le plătim regește pentru a ne apăra de așa ceva. Cert este că mesajul public, formarea opiniei publice la noi au fost lăsate pe mîna unor oameni care nu se pricep, nu sînt specialiști ai științelor societății umane. Și nici nu-i interesează să se priceapă. În vedetismul lor ieftin, ei cred că se pricep la toate. Fiind oameni de cultură și artă, domeniile lor de exprimare nu au nimic de a face cu științele sociale. Ei nu înțeleg lumea din jurul lor la propriu, ci metaforic, prin intermediul artei lor. Dar nu rămîn cu exprimarea acolo. Pur și simplu ies în piața publică și vorbesc despre istorie, Ștefan Cel Mare, inflație, șomaj, progres și acumulare socială. Amestecă totul de-a valma într-un discurs fără cap și fără coadă. Specialiștii domeniilor despre care vorbim rîd de ei. Numai că marele public, tot ca și ei fără cunoaștere aprofundată, nu rîde de ei. Îi crede.

Și se mai întîmplă un fenomen care nu este straniu și care nu trebuie să ne mire. Acești oameni, enumerați mai sus, sînt foarte iubiți de către fanii lor, votanții din duminica despre care vorbim. Oamenii îi văd la televizor, în teatru și film sau le văd numele pe coperțile unor cărți. Din această cauză îi consideră niște zei. Pentru ei, acești falși formatori de opinie sînt niște zei al căror cuvînt nu poate fi pus la îndoială. Dacă un asemenea prost, devenit actor mare sau un mare cîntăreț prin harul dăruit de natură, vine la televizor și spune o enormitate, de exemplu că PIB-ul României este acum mai mic decît cel din 1989, oamenii îl cred. Cuvîntul său se află deasupra adevărului. Pot să vină apoi o mie de economiști la televizor să spună că nu este adevărat, aceștia nu vor fi crezuți. Omul de rînd este victima unui fenomen simplu de identificare. El se identifică cu arta și cu personajele actorului respectiv și atunci actorul poate avea o influență teribilă. Nu este o întîmplare că, azi, asemenea oameni sînt folosiți intens în campaniile electorale. Ei au fost folosiți intens și în permanenta campanie de despărțire, de decuplare a României de valorile Occidentului. Și cum spuneam, această campanie nu se duce de ieri sau de azi, ci chiar din prima clipă de după 22 decembrie 1989. Și nici măcar nu este vorba despre un veritabil patriotism, acesta pe care-l servesc ei. Este vorba  doar despre o sumă de bolboroseli pe aceeași temă a apărării mămăligii ancestrale și tradiționale. Numai că în contextul pe care l-am descris și ambalat sub forma unor apeluri la sufletul omului, iată că suma de bolboroseli a prins.

Și totul s-a produs pe fondul lașității adevăraților intelectuali, oameni care se pricep la domeniul social. Cu puține excepții – este adevărat, notabile, dar excepții –, s-a tăcut complice. În România există mii de economiști, juriști, sociologi, antropologi care știu ce este fenomenul social și care știu ce reprezintă pentru țara lor direcția asumată spre Vest. Asemenea oameni știu exact ce înseamnă opera lui Eugen Lovinescu și ce o deosebește de cea a lui Nae Ionescu, de exemplu. Acești oameni ar fi trebuit să intre în arenă și, cu știința lor și cu argumentele bazate pe știință, să oprească valul de bolboroseli iraționale. Ei știu că țara asta a fost construită cu un teribil efort și doar în contextul apropierii de Vest și nu de Est. Dar au tăcut. Cu mici excepții, acești oameni au tăcut. Prea ocupați cu confortul lor de oameni de știință care pot crea în libertate, au tăcut. Sau poate că li s-a părut sub demnitatea lor să polemizeze cu nebunii. Determinismul acestei tăceri este fără îndoială unul complex. Ceea știm sigur este că s-a tăcut. Și vocile nebunilor s-au auzit. Au propagat iraționalitatea și lipsa de valori. S-au auzit la radio, la TV, în amfiteatrele universităților sau pe rețelele de socializare. Au țipat și i-au tras de mînecă pe oameni și iată că inevitabilul s-a produs. Pe fondul unei crase impotențe și hoții a politicianului zilei, oamenii au început să-i creadă. Țipătul prostului zilei (de fapt, noi l-am crezut prost, pentru că el este un deștept bine orientat), cum că mămăliga este importantă și că nu trebuie să ne depărtăm de mămăligă se mai aude încă și acum în sufletele tulburate de îndoieli ale românilor. Omul care citează fără a fi citit niciodată nimic ne-a făcut agenda. Bolboroselile lui despre o măreție a poporului său care se poate obține prin izolare și cu spatele la Occidentul decadent au prins.

Și iată rezultatul. România poate să facă acum ceea ce nici în epoca comunistă nu s-a întîmplat: să întoarcă spatele lumii civilizate și să vină în genunchi cu mîna întinsă înspre un Est de unde au venit mereu frigul și foamea.

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Pe patul lui Procust. Reflecții despre construcția socială postdecembristă, Editura Institutul European, 2018.