„Comedia cere și o parte de improvizație” – interviu cu regizorul Radu POTCOAVĂ –

Filmul Băieții buni ajung în Rai, regizat de Radu Potcoavă, spune povestea lui Dan (interpretat de Bogdan Dumitrache), care moare într-un accident de mașină în timp ce se certa la telefon cu soția lui, Ada (Florentina Țilea). Un personaj bizar pe nume Petru (Sergiu Costache) îi cere lumînarea, batista și bănuțul, apoi îl duce pe o plajă pustie. Din distribuția filmului mai fac parte: Cosmina Stratan, Șerban Pavlu, Marian Rîlea, Aura Călărașu și Ilinca Sava. Radu Potcoavă a scris și regizat cîteva scurtmetraje de succes, comedia Cuscrii și drama Vara s-a sfîrșit. Băieții buni ajung în Rai este primul lungmetraj la care semnează regia și scenariul, și am vrut să știu ce înseamnă să faci o comedie românească.

Dacă v-ați trezi în rai, ce listă scurtă de dorințe ați avea?

Păi, cam cum e în film. Plajă. Soare. Bere. Vin. Prosecco. Espresso. Muzică mișto. Și o tabletă, poate-poate aflu șase numere (sau un 2 pauză 1 final la fotbal) și vreau să le spun cuiva apropiat.

Ați imaginat lumea de după moarte ca un teritoriu relaxant, o continuare plăcută. Ce v-a inspirat cînd ați scris scenariul?

Atmosfera de la înmormîntarea unui amic și colaborator: s-a ascultat o piesă rock atunci cînd sicriul a ieșit din capelă, s-a zîmbit și, cumva, plutea printre noi speranța că, poate-poate, acel om va ajunge într-un loc mai bun decît planeta Pămînt, Balcani, România, secolul XXI. Fără rate, fără ROBOR, fără leasing, fără cozi la supermarket, fără străzi și poduri în reparații capitale, fără ambuteiaje, fără șpăgi, fără sărbători creștinești. Ceva simplu, casual, laid-back. Așa cum ar trebui și în viață să fie.

Mărturisesc că m-a impresionat scena în care Dan (interpretat de Bogdan Dumitrache) își revede tatăl (jucat de  Marian Rîlea). De ce credeți că ne gîndim adesea cu nostalgie netrucată la situațiile care ar fi putut schimba radical evoluția propriei vieți?

Pentru că în timpul vieții alergăm non-stop. Uite, fata mea are patru ani și jumătate și deja aleargă să fie prima peste tot – iar dacă nu e, plînge. Și nu am educat-o noi așa. Pur și simplu, într-acolo ne împinge societatea: la țarcul de ogari afgani, în care totul e supercalculat și programat la minute și secunde. Ei bine, în toată goana asta, cei pe care îi lași pe ultimul plan, din păcate, sînt cei dragi ție, care știi că nu se vor supăra, care îți vor binele, care te-au sunat doar așa, ca să te întrebe ce mai faci (fără nimic urgent – oare?). Și da, aceste persoane se duc, și se duc cînd îți e lumea mai dragă. Mereu rămîn vorbe nespuse, sfaturi nedate, promisiuni neduse pînă la capăt. Inevitabil. Și nu e comod deloc să te gîndești la asta.

Ați avut, prin trupa Orkid, muzică compusă special pentru film sau doar ați ales melodiile lor ca să ilustreze mai puternic cîteva secvențe?

Cele doua piese Orkid – „Stargaze“ și „Beasts Apart“ – au fost alese de mine la recomandarea Mirunei (Boruzescu, nota red.). Așa e, par să fie compuse special pentru acest film (deși nu sînt). Și Vlad Ilicevici a fost surprins de cît de bine se potrivesc pe imaginile din film. Soundtrack-ul acestui film conține atît piese deja existente de la Orkid, Byron, ZOB, Om la lună, Bool Fight și Eric Starczan, dar și muzica originală compusă de Alin Zăbrăuțeanu (Balkan Taksim și alte proiecte cel puțin la fel de interesante). 

Cu cine ați lucrat muzica și cum ați ales actorii?

La muzică am avut doi sfătuitori: Miruna Boruzescu, cea care m-a dus cu soundtrack-ul spre zona de rock românesc (Orkid, Byron), și, mai ales, Alin Zăbrăuțeanu, cel care a compus acea muzică originală superbă, perfect integrată în coloana sonoră. Cît despre alegerea actorilor, a fost foarte simplu. Cu unii dintre actori mai lucrasem deja, cu alții îmi doream să lucrez de mai multă vreme. Nu a existat nici o probă, în sensul de audiție. Doar telefoane, e-mail-uri cu scenariul, întîlniri, discuții, repetiții și filmare. Oricum, la cît de puțini actori avem și la cît de mult se joacă (teatru de stat, teatru independent, film, televiziune, online etc.), parcă a devenit ușor ridicol uneori să dai probe pentru un rol – înseamnă că fie nu știi ce cauți, fie nu prea cunoști actorii din România. 

Personajele Sfîntul Petru și Dumnezeu au un rol hotărîtor în viața protagonistului care moare într-un accident de mașină și se trezește „dincolo”. Poate fi moartea o alegorie „în cheie comică”? 

Ca și în realitate, probabil, Sfîntul Petru și Dumnezeu au un rol hotărîtor pentru locul în care ne vom petrece Eternitatea. Mai ales Dumnezeu. El zice dacă în stînga sau în dreapta. Am căutat să rămîn cît mai aproape de sensurile faptelor biblice, dar să le dau o cheie de interpretare mai relaxată, în afara dogmelor. Cred că se va rîde, pentru că sînt lucruri pe care noi le știam într-un fel și acum vedem că sînt altfel. Sau pot fi și altfel?

Filmul Băieții buni merg în Rai are pe generic și o casă de producție „redutabilă”, Chainsaw Europe. Cît de greu a fost să-l faceți fără sprijinul CNC?

Cu casa de producție a filmului, Wearebasca, colaborez de vreo zece ani, sîntem buni prieteni cu toții, ieșim la bere împreună, la Krapeț în week-end etc. A fost foarte greu să strîngem banii – jos pălăria pentru efortul producătorilor Claudiu Mitcu, Ioachim Stroe și Robert Fița. Bugetul a fost acoperit în vremea pandemiei și a lockdown-ului, cînd toată lumea era panicată și, evident, nimănui nu îi ardea să arunce banii pe un film independent românesc. Chainsaw Europe a fost, ca de fiecare dată, un sprijin extrem de important, prin Viorel Chesaru – dacă nu erau ei, nu știu dac-am fi terminat filmul. Și nu știu dacă în condițiile astea (mai mult ca sigur, nu). 

Ați filmat o bună parte din film la Krapeț, în Bulgaria, în plină pandemie. Cum a fost?

A fost mai ușor și mai ieftin decît în România. Am întîlnit la autoritățile locale un sprijin și o dorință de cooperare pe care nu le-am găsit, pînă acum, în România, indiferent unde am filmat. Aici ne-a ajutat foarte tare și Denica, directoarea noastră de locații din Bulgaria. Și totuși: am filmat în pandemie, într-o rezervație naturală, într-o țară străină, un film independent. Și s-a putut. Fără nervi, fără o mie de telefoane și fără peri albi.

Ați mai lucrat cu directorul de imagine Andrei Butică. Cum a decurs acum colaborarea cu el?

Colaborarea cu Andrei Butică a fost excelentă, ca de fiecare dată. Am lucrat pînă acum trei scurtmetraje împreună, și dacă nu ne suprapuneam cu un alt proiect de-al său, probabil că ar fi fost al doilea lungmetraj. Așa, e primul. Andrei e omul pe care te poți baza în orice moment al filmării. Asta pentru că, în pregătire, ține foarte mult să înțeleagă ce fel de film vrei să faci, pînă în cele mai mici detalii. Pe lîngă asta, e și un tip foarte simpatic cu care îmi face mereu plăcere să povestesc la o bere.

Cei mai mulți realizatori susțin că e greu să faci comedie. Ce părere aveți despre reținerile lor?

Fiecare face după cum simte. Unora le e greu, altora le e ușor. Eu am avut norocul să mă întîlnesc cu băieții de la Wearebasca (casa de producție, nota red.), rîdem foarte mult cînd sîntem împreună, ne distrăm, facem caterincă de multe lucruri din jurul nostru. Numai că, paradoxal, împreună am făcut numai drame. Și tot aveam discuția asta că uite, noi nu sîntem niște triști, de ce facem filme triste? Pînă la urmă ne-a ieșit. Contează foarte mult, cred, și de ce colaboratori te înconjori. Cît de relaxat lucrezi la proiect – comedia nu prea are cum să-ți iasă atunci cînd e presiune la filmare, producătorul urlă pe platou și toată lumea e cu ochii pe ceas. Comedia cere și o parte de improvizație destul de însemnată, iar ca să faci asta îți trebuie o anumită stare.

Cu ce argumente ați convinge spectatorii să vină la cinema la Băieții buni ajung în Rai?

Haideți la film să uitați de rate, ROBOR/IRCC, leasing, șeful/șefa, coada de la supermarket, trafic, facturi și alea cîteva zeci de alte obligații zilnice mărunte, dar care îți mănîncă ficații. Durează doar o oră și jumătate. Sînt cîteva momente frumoase, cu muzică și niște imagini mișto, în care ați putea, dacă ați vrea, să vă uitați și pe WhatsApp să vedeți dacă e ceva urgent (gen a mîncat copilul, a adormit, a dat în sfîrșit clientul OK-ul etc. – știți voi la ce mă refer). Se aude bine, înțelegeți tot ce spun actorii. Are imagini mișto. Sînt actori mișto. Muzică rock românească – în cea mai mare parte, pentru că sînt și două piese străine, dar tot indie. Sperăm să vă distrați măcar a zecea parte din cît ne-am distrat noi la filmări – din 22 martie în cinematografe.

interviu realizat de Roxana CĂLINESCU