FILIT – cum crește tot mai mare și totuși intim un festival

Dacă ajungeți vreodată la FILIT, o veți cunoaște (sau cel puțin o veți remarca) pe Mira, ea este cea mai prezentă și dinamică fetiță de la FILIT, deși ea nici promisiune sau măcar un bilețel de dragoste nu fusese cînd acest festival a debutat. Mira nu mai este acum un bebeluș și a crescut în mijlocul acestui loc bun. Mă gîndesc că peste încă vreo șapte ediții, Mira va fi "o aproape adolescentă", va fi tot la FILIT și atunci o să ne dăm seama cît de multe lucruri a trăit festivalul ăsta deja, cît de multă literatură s-a scris prin și pe lîngă ea, cît de mulți oameni a suscitat, cîte prietenii și animozități literare s-au brodat în jurul ei și cîte miliarde de fotografii i s-au făcut. Mă gîndesc că peste șapte ediții, cînd Mira va povesti despre trecutul apropiat al acestui festival, o să fie mai limpede că FILIT-ul nu mai e o instituție festivalieră, ci are propria viață.

Eu nu sînt vreo veterană a acestui festival. N-am participat decît de vreo două ori. Pot să spun doar că anul trecut, un scriitor scandinav invitat mi-a zis că se simte neobișnuit la acest festival, că nu poate participa la multe evenimente pentru că se simte cumva copleșit, că e o căldură și familialitate neobișnuite între oameni, că niciodată nu și-a simțit atît de aprope publicul, iar asta poate avea ceva intimidant. Mi s-a părut straniu ce mi-a spus atunci. Cert este că am povestit cu el despre toate aceste lucruri vineri seara și l-am revăzut din nou abia duminică, la plecare, cînd ne-am făcut discret cu mîna.

Anul ăsta, Defne Suman mi-a zis la un pahar că niciodată nu a fost la un festival unde să nu se simtă stingheră, că niciodată nu s-a simțit ca la FILIT, nu înțelesesem inițial ce vrea să spună. Mi-a explicat că e o spontenitate incredibilă în toate contextele pe care le prilejuiește locul ăsta. Mi-a povestit de firescul cititorilor ei, care nici măcar nu o pot urmări în limba ei, și totuși…, mi-a povestit apoi de sentimentul ăsta de a fi într-un loc străin cu oameni care îți par atît de cunoscuți. Cred că există această super-putere pe care o poate avea un loc bun cum e FILIT-ul, un loc bun pentru oameni sensibili, pentru oameni neliniștiți, pentru oameni entuziasmați, pentru oameni ambițioși. Un lucru care m-a suprins la FILIT a fost tocmai asta, că nu contează ce scrii, nu contează care îți e limba sau din ce cotlon al lumii ai venit, căci oamenii găsesc un fel de a-și spune lucruri cu o intimitate care există numai acolo, își spun propriile literaturi la masa din cort sau pe holurile hotelului, o intimitate care se duce odată cu festivalul și oamenii norocoși își iau rămas bun discret, însă de cele mai multe ori se despart pur și simplu. E un fel de a lua o bucățică din celălalt și de a da o bucățică de la tine, pe care mai apoi o dospești pînă nu iese o super poveste, este excat cum se întîmplă și în literatură, de aceea FILIT-ul o să rămînă pentru totdeauna un festival al scriitorilor, al traducătorii și al cititorilor, nu un festival al spectacolului sau al butaforiei.

La FILIT nu există celebrități și nimeni nu defilează. Am întîlnit-o pe Zeruya Shalev în lift, era evident că împărțim liftul fiindcă sîntem acolo pentru același loc bun. Ne-am zîmbit doar și am urcat în tăcere vreo 5 etaje, cînd am ieșit, mi-a zis doar că povestim mai tîrziu, m-a suprins intervenția ei. Am citit primul roman de Zeruya Shalev prin 2016 - 2017, cînd eram încă studentă, mă gîndeam atunci că scriitorii ca ea sînt mai mult niște himere, nici nu știi dacă există sau nu. Cînd am stat la masă, s-a trezit din mine spontan studenta de 20 de ani și am întrebat-o cum poate să scrie așa. De ce nu-i este milă de personajele ei? De unde toată cruditatea asta? Mă gîndeam cum un om atît de relaxat și blînd ca ea poate duce lucrurile atît de departe? A zîmbit, la fel ca în lift, mi-a zis că asta e literatură, literatura nu e mereu ce trăiești, pentru că atunci n-ai avea răgaz să scrii niciodată, literatura nu este neapărat viață, ci o extensie a ei, e imaginație, conversații cu oameni, și sînt puțini oamenii cu care găsim un limbaj comun, apoi literatura noastră e despre poveștile lor, și la fel de puține sînt și poveștile care ne urmăresc și ne frămîntă pînă la tastatură, de aceea sînt importante locurile bune, precum FILIT-ul, pentru că întîlnești atît de multe povești încît îți lasă impresia că nu le-ai epuiza într-un roman.

Și rămîi recunoscătoare festivalului pentru toate întîlnirile astea, și cred că aici se află  și scopul lui.

Mă întreb adesea cum ar arăta monografia acestui festival și cît de imposibilă ar fi, cum va fi festivalul ăsta peste 10-20 ani și cine îi va cunoaște toate cotloanele… poate numai Mira, cine știe…