Infrastructura simbolică din jurul cărților: despre premiile literare

În România, dezbatem mult pe tema lipsei librăriilor din localitățile mici și medii, chiar și de la periferia orașelor importante, și despre dotarea precară a bibliotecilor publice. Discuțiile pe tema aceasta aproape că s-au clasicizat.

Ca om de comunicare, însă, mă preocupă să aducem în discuție și subiecte din sfera infrastructurii simbolice create în jurul cărților și a autorilor. Și o să mă refer acum în mod special la literatură.

Există în România această infrastructură? Desigur! Avem festivaluri care celebrează literatura, facem lansări de carte și tot soiul de alte evenimente imaginate în jurul cărților și al autorilor, avem premii. Nenumărate... Dar oare avem distincții literare capabile să schimbe viața unei cărți? Cred că e un subiect care ar trebui să ne preocupe mai des.

Și asta pentru că instituția premiilor literare reprezintă o coordonată importantă pe axa principală a infrastructurii simbolice create în jurul cărților. Premiile literare certifică valoarea unei cărți, dar îi oferă și vizibilitate. În plus, premiile au și rolul de a stimula dezbaterile, iar istoria lecturii e plină de exemple în care tema unei cărți premiate a declanșat nenumărate discuții, chiar la nivel mondial: amintiți-vă de Booker International 2020, care i-a revenit lui Marieke Lucas Rijneveld, și de toate dezbaterile care i-au urmat, pe tema identității non-binare.

Premiile nu stimulează doar dezbaterile literare, ci au un impact și asupra creației, sînt o cale de conectare sau de reconectare cu cititorul. Apoi, premiile nu sînt doar un ritual cultural necesar în viața cărților, ci pot deveni și un cadru în care literatura este onorată, o formă de a întări ideea că literatura are o valoare intrinsecă în societate.

Scriu acest material în proximitatea conferinței de presă susținute de membrii Academiei Goncourt la București, evenimentul la care aceștia au anunțat în premieră numele celor patru romane finaliste la cel mai important premiu literar din Hexagon. Este un eveniment în organizarea căruia am fost implicată și sînt recunoscătoare pentru asta. Pentru mine, aceasta a fost o ocazie unică de a încerca să înțeleg mai bine profilul unui ritual care creează istorie la nivel mondial, de peste un secol, și joacă și un rol esențial în definirea canonului literar francez și francofon.

Așa cum se uită editorii români la cifrele de vînzări ale cărților din țările cu o istorie sănătoasă a lecturii, tot așa mă uit și eu spre Premiul Goncourt, de pe teritoriul oamenilor preocupați de magiile prin care încercăm să creăm semnificație în jurul cărților. Am conspectat tot ce s-a putut conspecta pe tema acestui ritual cultural anual numit Prix Goncourt. Și, fără să am pretenția că am vreo explicație, am reținut următoarele: pasiune, un testament care a certificat această pasiune (spre întristarea rudelor care visau la moștenire), plus un cadru actual al pieței de carte franceze care înseamnă, numai în Paris, cîteva sute de librării independente.

Începutul istoriei instituției-reper care este Premiul Goncourt l-au scris frații Edmond și Jules de Goncourt. Dar, mai departe, istoria acestui premiu o scrie expunerea sănătoasă a cititorului la carte.

Oana Boca Stănescu este manager cultural și consultantă în comunicare, fondatoarea Headsome Communication.