# Kim Deal, Nobody Loves You More, 4 AD, 2024.
Sînt foarte multe albume sau „obiecte” care orbitează în jurul muzicii despre care n-am scris în 2024, deși mi-ar fi plăcut s-o fac. Despre unele, din lipsa spațiului și, poate, a timpului; despre altele, din cauza unor inadecvări sau scăpări de moment. Îmi iau astăzi un fel de revanșă întîrziată, brodînd primul text al lui 2025 în jurul unei opere lansate în noiembrie 2024 – extrasă din acea lungă listă din capul meu – care mă bîntuie în felul acela în care te poate bîntui o voce, o linie de bas, niște cuvinte înșirate pe o construcție ritmică, cromatica, atmosfera, contextul. Primul album solistic al unei muziciene, Kim Deal, care face parte din definiția și etosul indie/alternative-ului american al anilor ’80 și ’90, merită din plin această excavare post festum – Nobody Loves You More are aerul persistent al unui disc atît de personal, atît de rezistent, atît de el însuși, atît de revizitabil. Compus în timpul pandemiei, după moartea ambilor părinți ai lui Deal, LP-ul încapsulează momentul, dar în același timp se mufează și primelor încercări solo – mai degrabă ca mediumuri decît ca preluări pur și simplu – din perioada anilor 2010 ale fostei basiste și vocaliste a band-urilor Pixies, The Breeders și The Amps. Sînt aici bossa nove cinematice care ți se lipesc de hipocamp cu simplitatea și claritatea cuvintelor pe care vocea lui Kim Deal le respiră, ca în opener-ul „Nobody Loves You More”: „I don’t know where I am, / And I don’t care. / I just stop at the sight of you / Standing there. / I mean to tell you / Nobody loves you more! / I mean to tell you / Nobody loves you more!”. Sînt aici reprize gonflabile, cu beat-uri sparte și aere contemporane, precum lead single-ul „Crystal Breath”: „Beat by beat / I’m feeling out of phase, / Just another domino falling on my face. / Beat on the inside, / Beat’s gonna lead on and on”. Sînt aici balade americane doo-wop & vulnerabile care dezvelesc spațiul intim pentru a ne arăta o scenă răvășitoare – mama, bolnavă de Alzheimer în ultimii ani ai vieții, față în față cu fiica Kim Deal: „Are you mine? / Are you my baby? / I have no time / For nothing but love. / Let me go / Where there’s no / Memory of you, / Where everything is new, / And nothing is true” („Are You Mine?”). Sînt aici standarde indie pop impregnate de spiritul The Breeders, precum „A Good Time Pushed”, mișcătoarea dedicație pentru regretatul Steve Albini, omul cu care Deal a avut o colaborare istorică și care a participat la înregisrarea unor cîntece de pe acest album: „Part of me wants to follow you off of this world. / You quit the noise, put it behind us, / Drive a stake, they’ll never find us. / Part of me wants to push you off of this world. / I’m dull and you’re doomed, / I want a big change, I want volume”. Toate lucrurile astea stau chiar aici, pe acest album din 2024 bine croșetat, tulburător și frapant.
Paul Breazu este jurnalist.
.jpg)
.jpeg)
.jpg)
