Infrastructură culturală și jazz în comunism

# Arhiva de Sunet, Expoziția Jazz x TM x Viață 60-70-80, Timișoara, 2024.

„La a doua ediție a festivalului, în 1975, am aruncat dintr-un avion, deasupra orașului, 5.000 de flyere care îl anunțau”, își amintește Niu Herișanu, artist și parte, încă de la început, din echipa de organizare a Festivalului de Jazz de la Sibiu. Gestul acesta urma să fie recuperat într-o expoziție dedicată acestui faimos eveniment, desfășurată la Sibiu în luna septembrie a acestui an. Tema ei, jazzul în contextul sociocultural al anilor ’70 și ’80, este sursa unui proiect documentar dedicat muzicii și societății produs de Arhiva de Sunet, un colectiv care recompune, în forma unor podcast-uri, istorii ale muzicii locale și subculturilor asociate ei. Sibiul, prin festivalul amintit, a coagulat preț de două decenii la rînd scena de jazz românească, fiind cadru al întîlnirilor și colaborărilor dintre muzicienii ce au populat-o. Din 12 octombrie, proiectul și-a urmat cursul firesc, mutîndu-se pentru 11 zile la Timișoara, un loc în care jazzul românesc a fermentat încă din anii ’30, pentru a se cristaliza în deceniul relaxării, cel al anilor ’60. La Timișoara, jazz se cînta și se dansa după 1944 la balurile liceale, în restaurante precum Lloyd, Palace, Cina sau Central, dar și în cluburile muncitorești ale anilor ’50, chiar dacă uneori i se spunea, în acord cu retorica oficială, muzică de estradă. Jazzul, cu articulațiile lui numite foxtrot, swing etc., era pe vremea aceea o muzică populară, care funcționa foarte bine și la „întîlnirile tovărășești”, cum scrie muzicianul și universitarul Johnny Bota în cartea sa din 2019, Bluesul și jazzul în Banat, dar și la „ceaiuri” mai simandicoase. Spre mijlocul anilor ’60, genul în sine se individualizează. La București, cîntă în concerte legendare crema jazzului american, în frunte cu Louis Armstrong, Duke Ellington, Thelonius Monk sau Dave Brubeck. Cornel Chiriac, principalul său promotor în presa culturală și pe postul național de radio, devine o figură foarte prizată în mediile tinerilor. În toată țara încep să se înființeze așa-numitele „cluburi de jazz” tutelate de instituțiile culturale ale momentului, fie că vorbesc aici despre case de cultură, organizații studențești sau chiar întreprinderi. De la Roman la Timișoara, acestea devin un fel de spații educațional-performative, care organizează audiții, prelegeri, concerte, devenind ele însele niște hub-uri creative pentru muzicienii locali. La Timișoara, primul astfel de club a funcționat la ARLUS – Asociația Română pentru strîngerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică, creat în 1968 și coordonat de medicul psihiatru Edouard Pamfil, dar cel mai notoriu și mai important pentru scena locală este cel de la Casa Studenților, coordonat de Ioan Băcălete, personaj esențial al curentului și organizator, alături de muzicianul Eugen Gondi, al primului workshop internațional de jazz din România, pe scena căruia s-au afișat nenumărate formații străine și românești. Expoziția Arhivei de Sunet și podcast-urile care îi vor urma adună toate aceste fragmente disparate ale culturii jazz în perioada comunistă și ale relației ei cu ecosistemul sociocultural al momentului.           

Expoziția Jazz x TM x Viață 60-70-80, parte a proiectului Jazz și viață socială în comunism, organizată de Arhiva de Sunet, este găzduită de Casa Artelor din Timișoara în perioada 12-22 octombrie 2024. Pe 23 octombrie, în cadrul aceluiași proiect, clubul Pixel TM din același oraș va fi gazda unei proiecții a filmului CREATIV, regizat de Ioana Grigore, urmată de o discuție cu criticul și istoricul de jazz Virgil Mihaiu.

Paul Breazu este jurnalist.