Miturile eternelor reîntoarceri

# Blur: To the End, regia: Toby L., 2024.

Totul curge cu clipocitul laptelui fierbinte turnat în ceaiul negru. În 2023, membrii unei aproape venerabile formații Blur, Damon Albarn, Graham Coxon, Alex Jones, Dave Rowntree, se reuneau pentru un album de studio, The Ballad of Darren, și două concerte istorice pe stadionul Wembley din Londra. „Cu cît facem mai puține lucruri, cu atît devenim mai importanți”, spunea la un moment dat tobarul formației, atingînd, poate fără să vrea, tema timpurilor noastre: această amplificare a nostalgiei ultimilor X-eri și a primilor mileniali, corelată cu strategiile de marketing ale unei industrii renăscute din propria cenușă. În fapt, filmul lui Toby L., ca aproape toate filmele Blur, nu lucrează și el decît la construcția unei prize de sentimentalism „autentic“ apt să deschidă balul acesta al (auto)piarului. Îi vezi pe oamenii ăștia reali ajunși undeva în jurul demicentenarului, performîndu-și vîrsta cu naturalețea celor care poate ar fi vrut să fie deja în altă parte, eventual cît mai departe de ideea aceasta recurentă a unui band reunion. Ei sînt blocați într-un caleidoscop de imagini care glisează în magma ultimilor aproape 30 de ani pentru a ieși triumfător, în flash-uri orgasmatice, din backstage-ul Wembley-ului și a se expune unei fabuloase mulțimi de aproape 100.000 de oameni.  

Se vorbește mult – este asta și cauza, dar și efectul unei reuniuni, nu-i așa?! –, camera scrutează aproape indecent detaliile acestor interacțiuni afective, butadele stereotipizate curg și ele în buclă: „Relațiile de lungă durată sînt o muncă a naibii de grea! (…) Iar să fii într-o trupă nu e deloc diferit”. Dar în tot clipocitul acesta (care se simte) artificial al filmului, în burta acestui documentar stă un fir narativ care devine recompensant pe măsură ce avansezi în el – e povestea a patru bărbați ajunși, cum ziceam, în jurul vîrstei de 50 de ani, care au fost, cîndva în anii ’90, parte a unui stardom care a lăsat urme adînci în însăși societatea britanică. (Liam și Noel Gallagher depun chiar acum mărturie pentru asta.) Cînd Rowntree, ajuns cîndva un fel de consilier județean din partea laburiștilor, vorbește despre o țară „care se duce în jos”, cînd Albarn și James pufăie din niște țigări, iar Coxon vapează, cînd vorbesc despre alcool și eșecurile repetate ale bărbaților în a-și arăta emoțiile, Blur: To the End începe să funcționeze, chiar dacă într-un fel cinic, la jumătatea distanței dintre This Is Spinal Tap și The Hangover.                  

Documentarul Blur: To the End va fi proiectat pe 19 septembrie, de la ora 18,30, la clubul Expirat din București, în cadrul festivalului Dokstation, care se va desfășura între 18 și 22 septembrie. Mai multe informații despre programul evenimentului găsiți pe site-ul organizatorilor, dokstation.ro.

Paul Breazu este jurnalist.