Space & Bauhaus

● Mother’s Cake, Ultrabliss, 2024.

● The Beauty of Gemina, Songs of Homecoming, 2024.

Austria și Elveția nu se numără printre cele mai prolifice scene pop-rock – sînt societăți concentrate pe organizarea de sisteme și conservarea de tradiții în detrimentul creativității experimentale. Se pune accent pe parametrizarea și calibrarea de rețete, în timp ce explorarea e o activitate pentru bezmetici. În muzică e greu să concurezi cu Mozart, așa că opțiunile tinerilor muzicieni sînt constrînse între speranța de a prinde un loc într-o filarmonică de prestigiu pentru a cînta aceleași piese pînă la finalul carierei, a sfîrși într-un underground nebăgat în seamă sau a rupe gura tîrgului cu ceva radical și efemer, în maniera Conchita Wurst.

Totuși, acel underground nebăgat în seamă mustește de talente și idei, beciurile lor adăpostesc muzicieni inovatori care au și scule, și pricepere, dar nu par interesați de expunere de masă și nu beneficiază de mașinăriile de hituri cu care s-a scris istorie pop-rock în Suedia ori Germania. De cîte ori prind prin festivaluri trupe din Austria și Elveția le acord o atenție aparte – artiștii lor nu părăsesc granițele fără a fi siguri că pot lăsa o impresie puternică, iar fenomenul va putea fi eșantionat prin cîteva concerte anunțate de Clubul Control pentru această iarnă.

Mother’s Cake sînt originari dintr-un sat tirolez și modernizează subgenul space-rock, urmînd totodată și un curent preocupat insistent de conservarea moștenirii Led Zeppelin, deși nimeni nu spune că moștenirea respectivă ar fi în vreun pericol. O serie de trupe insistă de 10-15 ani încoace că ar fi nevoie de asta – Greta Van Fleet și Wolfmother au beneficiat comercial, dar au și suferit în reputație de pe urma acestui statut de epigon asumat. Tirolezii evită pericolul etichetării drept „încă o clonă Led Zeppelin” prin alternarea omagiului premeditat cu sound-ul space-rock (ori echivalentul kraut-rock din spațiul german).

Subgenul s-a desprins în anii ’60 din scena psihedelică, pe măsură ce scoaterea din legalitate a anumitor substanțe a obligat numeroși artiști inspirați de Jimi Hendrix, Hawkwind, chiar Pink Floyd, să își descrie muzica în termeni legați de călătorii celeste, evitînd contextul psihotropic al epocii. Unele titluri de la Mother’s Cake mai trădează acele origini („Serotonin”, „On a Trip”), însă muzica nu abuzează de sinesteziile instrumentale ale acelor vremuri și evită cramponarea într-un unic izvor de influențe. O voce energică în maniera unui Robert Plant întinerit alternează cu o frenezie instrumentală evocînd zborul cosmic și viziunea cinematografică a Odiseei spațiale – Kubrick a fost un estet-cheie al deghizării psihedelicului în science-fiction.

A doua recomandare, elvețienii The Beauty of Gemina, au crescut în festivaluri gotice precum M’era Luna și Wave Gotik Treffen, poziționîndu-se în scena post-punk post-Bauhaus – așadar fațeta dark-romantică și dansantă a scenei gotice europene, cultivată în cluburi germane și britanice, dar contaminînd ocazional și alte popoare. Curentul a ajuns și la noi prin Arc Gotic ori Faunlet, recent am scris aici și despre cîteva tentative turcești de infiltrare; sînt semne că genul ar reveni în atenție în contextul succesului relansării The Cure.

Elveția e mai aproape de spațiul german, așa că The Beauty of Gemina sînt mai „de-ai casei”, continuatori ai unui proiect mai vechi al liderului Michael Sele – la începutul anilor 2000, acesta își urma îndeaproape influențele The Cure, însă cu acest proiect s-a întunecat treptat la sunet, versuri și vestimentație, apropiindu-se de The Sisters of Mercy și Bauhaus în căutarea sound-ului cel mai potrivit pentru o lirică preocupată de solitudine, dezrădăcinare și disperare resemnată.

Mother’s Cake și The Beauty of Gemina vor concerta în Clubul Control din București; primii pe 27 noiembrie 2024, ceilalți pe 21 februarie 2025.