Are globalizarea un viitor?

În ianuarie, în timp ce incendiile de vegetație făceau ravagii în Los Angeles, Alex Jones, infamul adept american al teoriei conspirației, a postat pe X (fostul Twitter) că acestea ar fi „parte dintr-un complot globalist mai amplu, menit să provoace un război economic și să dezindustrializeze Statele [Unite]”.

Ideea lui Jones cu privire la o legătură de cauzalitate e absurdă, dar acesta a avut dreptate atunci cînd a spus că incendiile au legătură cu globalizarea. Anul trecut a fost cel mai cald an pe Terra de la începutul înregistrărilor meteo – și probabil cel mai cald an din ultimii 125.000 de ani –, eclipsînd recordul atins în 2023. Pentru prima dată, temperaturile medii globale au depășit obiectivul acordului de la Paris privind schimbările climatice, de 1,5° Celsius peste nivelurile preindustriale. Pentru această evoluție, oamenii de știință dau vina preponderent pe schimbările climatice antropogene.

Globalizarea înseamnă, pur și simplu, interdependență la distanțe intercontinentale. Comerțul între țările europene reflectă interdependența regională, în timp ce comerțul european cu SUA sau China reflectă globalizarea. Amenințînd China cu tarife vamale, președintele american Donald Trump încearcă să reducă aspectul economic al interdependenței noastre globale, pe care o învinuiește pentru pierderea industriilor și a locurilor de muncă din țară.

Economiștii dezbat în ce măsură a fost cauzată această pierdere de comerțul mondial. Unele studii au constatat că milioane de locuri de muncă au fost pierdute din cauza concurenței externe, dar aceasta nu este singura cauză. Mulți economiști susțin că factorul cel mai important a fost automatizarea. O astfel de schimbare poate crește productivitatea globală, dar provoacă și neajunsuri economice, iar liderilor populiști le este mai ușor să dea vina pe străini decît pe mașini.

De asemenea, populiștii dau vina pe imigranți, care pot fi buni pentru economie, pe termen lung, dar sînt ușor de înfățișat ca principală cauză a schimbărilor perturbatoare care survin pe termen scurt. Migrația oamenilor din Africa este, fără îndoială, primul exemplu de globalizare, iar SUA și multe alte țări sînt rezultatul aceluiași fenomen elementar. Dar pe măsură ce aceste țări se dezvoltau, imigranții mai vechi se plîngeau adesea de povara economică și de incompatibilitatea culturală a celor nou-veniți. Acest tipar continuă și astăzi.

Atunci cînd imigrația (sau acoperirea mediatică a acesteia) crește rapid, e de așteptat să apară reacții politice. În ultimii ani, imigrația a devenit, în aproape toate democrațiile, tema principală pentru populiștii care doresc să conteste guvernele în exercițiu. Acesta a fost un factor-cheie al alegerii lui Trump în 2016 și, din nou, în 2024. Social media și Inteligența Artificială pot provoca în mai mare măsură perturbări și anxietate, dar sînt ținte mai puțin palpabile (și, ca atare, mai puțin atrăgătoare).

Acesta este motivul pentru care unii consideră că de vină pentru noul val populist din aproape toate democrațiile sînt răspîndirea accelerată și viteza crescută a globalizării – și motivul pentru care populiștii acuză comerțul și imigranții pentru majoritatea problemelor din țările lor. Într-adevăr, comerțul și migrația s-au accelerat după sfîrșitul Războiului Rece, pe măsură ce schimbările politice și îmbunătățirea tehnologiei comunicațiilor au dus la o mai mare deschidere economică și au redus costul fluxurilor transfrontaliere de capital, bunuri și persoane. Acum, odată cu creșterea influenței populiștilor, tarifele și controalele la frontieră pot reduce aceste fluxuri.

Dar este globalizarea economică reversibilă? În trecut, a fost. Secolul al XIX-lea a fost marcat de o creștere rapidă a comerțului și a migrației deopotrivă, dar aceasta s-a oprit brusc odată cu izbucnirea Primului Război Mondial. Ponderea comerțului ca parte a produsului total global nu a mai revenit la nivelurile din 1914 decît prin anii 1970.

S-ar putea repeta acest scenariu acum, cînd unii politicieni americani pledează pentru o decuplare completă de China? Chiar dacă preocupările legate de securitate pot reduce comerțul bilateral, costul total al abandonării unei relații care valorează mai mult de o jumătate de trilion de dolari pe an face ca decuplarea să fie puțin probabilă. Dar „improbabil” nu este totuna cu „imposibil”. Un război pentru Taiwan, bunăoară, ar putea opri brusc comerțul dintre SUA și China.

În orice caz, pentru a înțelege viitorul globalizării trebuie să privim dincolo de economie. Există multe alte tipuri de interdependență globală – militară, ecologică, socială, de sănătate și așa mai departe. Chiar dacă războiul este întotdeauna devastator pentru cei direct implicați, merită să ne amintim că pandemia COVID-19 a ucis mai mulți americani decît toate războaiele Americii luate împreună.

În mod similar, oamenii de știință preconizează că schimbările climatice vor avea costuri enorme pe măsură ce calota glaciară globală se va topi și orașele de coastă vor fi scufundate la un moment dat, în acest secol. Chiar și pe termen scurt, schimbările climatice cresc frecvența și intensitatea uraganelor și a incendiilor de vegetație. Ironia perversă este că tindem, se pare, să limităm un tip de globalizare care aduce beneficii și nu reușim să gestionăm tipurile de globalizare care aduc doar costuri. Printre primele măsuri ale celei de-a doua administrații Trump a fost retragerea SUA din Acordul de la Paris și din Organizația Mondială a Sănătății.

Așadar, care este viitorul globalizării? Interdependențele la distanțe lungi vor rămîne o realitate, atîta vreme cît oamenii sînt mobili și dotați cu tehnologii de comunicare și transport. La urma urmei, globalizarea economică se întinde pe mai multe secole, cu rădăcini care datează de la vechile rute comerciale, precum Drumul Mătăsii (pe care China l-a adoptat astăzi ca slogan pentru programul său de investiții în infrastructură la scară globală „Belt and Road”).

În secolul al XV-lea, inovațiile din domeniul transportului maritim au adus epoca explorării, urmată apoi de epoca colonizării europene care a modelat granițele naționale de astăzi. În secolele al XIX-lea și al XX-lea, vapoarele și telegrafele au accelerat procesul, iar industrializarea a transformat economiile agrare. În prezent, revoluția informatică transformă economiile noastre orientate către prestări de servicii.

Utilizarea pe scară largă a Internetului a devenit o realitate cotidiană la începutul acestui secol. În prezent, miliarde de oameni din întreaga lume poartă în buzunar un computer care ar fi ocupat o clădire întreagă cu o jumătate de secol în urmă. Pe măsură ce Inteligența Artificială progresează, amploarea, viteza și volumul comunicării globale vor crește exponențial.

Războaiele mondiale au inversat globalizarea economică, politicile protecționiste o pot încetini, iar instituțiile internaționale nu au ținut pasul cu multe dintre schimbările care tocmai se petrec. Și totuși, atîta timp cît dispunem de tehnologie, globalizarea va continua. Dar s-ar putea să nu fie una benefică.

Joseph S. Nye, Jr., profesor emerit al Universității Harvard, este fost secretar adjunct al Apărării al SUA și autor al volumului de memorii A Life in the American Century (Polity Press, 2024).

Copyright: Project Syndicate, 2025

www.project-syndicate-org

traducere de Matei PLEŞU