Ce plictiseală!

Un scenariu lansat de G4Media spune că domnul Klaus Iohannis s-ar pregăti pentru o intrare în Senatul României de pe poziția de prim candidat pe lista PNL București. Date „pe surse” în pre-campanie, genul ăsta de informații au un grad mai degrabă redus de credibilitate, și asta nu neapărat pentru că autorul știrii nu știe ce face, ci pentru că tentativele de influențare a opiniei publice din partea diverșilor actori politici sînt mai intense acum decît în alte perioade. E mai greu să discerni între informație și „informație”.

O astfel de știre poate fi un balon de încercare din partea celor amintiți în ea, dar, la fel de bine, poate fi și o tentativă din partea adversarilor PNL de a preveni o manevră ce l-ar transforma pe primul om în stat de azi în al doilea om în stat de mîine, cu posibilitatea certă de a-l întoarce temporar la Cotroceni, dacă viitorul nostru președinte nu își mai poate exercita funcția. Ipoteza de la care plec aici este că dl Iohannis va deveni președinte al Senatului, ceea ce, în scenariul amintit, este foarte plauzibil. E greu de crezut că paltonul prezidențial va accepta să fie trîntit de la înălțimi mici. 

Poate suna bizar, dar președinții se mai îmbolnăvesc, se mai retrag sau chiar sînt suspendați. Așa ne-am ales acum niște ani de zile cu gloriosul interimat al lui Crin Antonescu, unul dintre multele noastre momente în care am citit stînjeniți știrile politice. 

Ideea unui Klaus Iohannis interimar la Cotroceni, prin 2027, așa, e neobișnuită și are în ea o doză de ridicol ce nu poate fi ignorată. Dl Iohannis a încercat, în disperarea sa mută, să rămînă relevant în fel și chip, iar presa care îi e arondată l-a anunțat ca potențial candidat pentru aproape orice funcție internațională disponibilă în ultimii doi ani. Legislația americană nu permite candidaturi la președinție ale cetățenilor născuți în altă parte pentru că probabil am fi citit vara asta despre cum Joe Biden ar fi putut fi înlocuit în ultimul moment de Klaus Iohannis.  

Există și o a doua explicație care nu ține neapărat de orgoliul supradimensionat al unui fost primar, ci de șansele abisale ale candidatului PNL, Nicolae Ciucă, de intrare în turul doi al prezidențialelor. Dacă președintele Iohannis demisionează pentru a putea candida la Parlament, dl Ciucă, actualul președinte al Senatului, devine președinte interimar și astfel poate cîștiga un pic din respectul pe care l-a pierdut atît de public lansînd cea mai scumpă carte de memorii dintre toate cele scrise vreodată de autori români.

Indiferent de sursa știrii și de intențiile celor implicați, rămîne totuși relevant faptul că astfel de scenarii vehiculate senin arată o oarecare disperare în mediile politice. Nici unul dintre candidați nu este azi sigur de intrarea în turul doi și cam toți știu că aleargă pe aceleași culoare ale mediocrității pe care aleargă și concurența. Au nevoie disperată de avantaje decisive și ele nu se prea arată. Domnii Ciucă și Ciolacu au de partea lor aparate masive de partid care s-au dovedit utile la europarlamentare, dar e posibil să nu fie suficiente la prezidențiale. Suveraniștii Simion și Șoșoacă se canibalizează voios și nu par convinși că vor cu adevărat la Cotroceni. Elena Lasconi de la USR încearcă să fie orice pare interesant în ziua respectivă, lăsînd senzația că bifarea mecanică a cît mai multor grupuri din societate e scopul principal al unei campanii prezidențiale. Urmărind-o poți să bănuiești că, sub posibila ei președinție, pe mainstage-ul de la Untold vor avea loc slujbe ecumenice, iar la Pride-ul din București o să mixeze Teodosie al Tomisului, în timp ce președinta noastră va elimina energiile negative din sufletele aflate pe frecvența corectă. În pauze îi va citi horoscopul lui Bibi Netanyahu și-l va speria suficient cît să își bage mințile în cap. Cu astrele nu-i de glumă. 

În paralel, Mircea Geoană zburdă voios din gafă în gafă în ceea ce pare un efort susținut de a aminti oricui de înțelepciunea acră a lui Ion Iliescu. Oricine are răbdarea de a urmări campania haotică a fostului secretar general adjunct al NATO nu-și poate reține senzația că asistă la un fel de dezastru lent desfășurat în timp real. Un Truman Show mai puțin ambițios, în care Jim Carrey a fost înlocuit de un actor local pentru un public local. 

Sînt neserioși. Cu toții. Calculul meschin ține loc de plan și de viziune. Strategiile lor par gîndite de ingineri capabili doar de emoții primare. Tactic, sînt amuzanți. 

Și poate am putea să iertăm lipsa de competențe și de charismă, nu e tocmai timpul să avem un președinte flamboaiant care dă pe afară de inteligență. Un plictisitor care nu produce daune ar fi suficient. 

Însă lipsa de imaginație îmi pare impardonabilă. Să încerci să fii președintele unei țări care a dat lumii cîtiva suprarealiști și prea mulți existențialiști fără a încerca măcar un act de seducție onest inteligentă e aproape un act de trădare. 

Senatorul Klaus Iohannis, președintele interimar Ciucă… ce plictiseală!