La fața timpului

Ce trebuie să învețe progresiștii din campania lui Trump

. A contribuit poziția lui Harris față de problema transsexualilor la înfrîngerea sa?

Peter SINGER Joi, 20 Noiembrie 2024

În urma victoriei lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din SUA, The New York Times a relatat despre un conflict de opinii dintre doi membri democrați ai Congresului. „Democrații petrec mult prea mult timp încercînd să nu jignească pe nimeni, în loc să fie brutal de sinceri cu privire la provocările cu care se confruntă o mulțime de americani”, a declarat reprezentantul Seth Moulton din Massachusetts. „Am două fetițe și nu vreau ca ele să fie accidentate pe teren de un atlet de sex masculin sau de un fost atlet de sex masculin, dar ca democrat ar trebui să-mi fie teamă să spun asta.”

Reprezentanta Pramila Jayapal, din Washington, președinta Grupului Progresist al Congresului (Congresional Progressive Caucus), a fost de altă părere. Descriindu-se drept „mama mîndră a unei fiice care se întîmplă să fie trans”, ea a spus: „Trebuie să creăm loc pentru temerile oamenilor și să îi lăsăm să-și cunoască semenii [...] și trebuie să contracarăm ideea potrivit căreia fiica mea e o amenințare pentru copiii altora”.

Citez acest schimb de replici nu pentru a stabili cine are dreptate, ci din dorința de a aduce în discuție, în contextul triumfului lui Trump asupra vicepreședintelui Kamala Harris, alte două întrebări. A contribuit poziția lui Harris față de problema transsexualilor la înfrîngerea sa? Și – dincolo de numeroasele probleme importante în privința cărora politica SUA ar fi fost diferită sub conducerea lui Harris față de cum probabil că va fi sub conducerea lui Trump – unde se situează problema transsexualității?

Campania lui Trump a atacat-o în mod repetat pe Harris pe acest subiect. Un anunț publicitar care a fost difuzat de peste 17.375 de ori în ultimele trei săptămîni ale lunii octombrie, cu un cost de peste zece milioane de dolari, se referă la un criminal condamnat la închisoare pe viață în California și le spune telespectatorilor: „Kamala Harris a făcut presiuni pentru a plăti din bani publici operația sa de schimbare de sex... Agenda Kamalei este ei/ele, nu tu”. Un alt anunț, difuzat de 13.445 de ori, a folosit un limbaj similar, dar a acuzat-o pe Harris și că le „permite bărbaților biologici să concureze împotriva fetelor noastre în disciplina sportivă pe care o practică”. Conform unei analize efectuate de Future Forward, un important comitet de acțiune politică pro-Harris, vizionarea acestei reclame a determinat 2,7% din telespectatori să se pronunțe în favoarea lui Trump (care a cîștigat votul popular cu 2%).

Harris nu a răspuns niciodată acestor atacuri. Probabil că directorii de campanie ai lui Trump cred că banii cheltuiți pentru cele peste 30.000 de difuzări ale acestor anunțuri au fost bine cheltuiți. Și s-ar putea să aibă dreptate.

Să trecem așadar la a doua întrebare: între toate problemele afectate de victoria lui Trump, ce loc ocupă problema transsexualilor? Să presupunem că punem această întrebare din perspectiva cea mai favorabilă susținătorilor drepturilor persoanelor transsexuale. Să presupunem că persoanele transsexuale nu reprezintă o amenințare pentru alte persoane, fie că vorbim de toalete publice, de închisori sau de sport. Să presupunem, de asemenea, că a le considera periculoase e o simplă prejudecată care le dăunează persoanelor trans, le împiedică să participe la activități sportive, le face mai predispuse la boli mintale decît ar fi în alte condiții și, cel mai tragic, le împinge, în unele cazuri, la suicid.

Chiar și pe baza acestor supoziții, nimic din ceea ce ar putea face Trump în privința transsexualilor nu se poate compara ca importanță cu alte măsuri pe care acesta probabil că le va lua. Dacă SUA își încalcă angajamentele asumate în cadrul Acordului de la Paris privind schimbările climatice, așa cum a declarat Trump că va face sub președinția sa, de ce și-ar mai dori să își asume vreun angajament țări precum China, care au emisii de gaze cu efect de seră mult mai scăzute? Dar dacă SUA și China nu iau măsuri ferme, încălzirea globală va depăși limita de 2° Celsius stabilită de Acordul de la Paris, cu consecințe mai catastrofale chiar decît cele pe care le-am văzut deja în ultimii ani.

De asemenea, dacă Trump oprește sprijinul SUA pentru Ucraina – sau chiar dacă doar îl reduce –, această țară democratică cu aproape 40 de milioane de locuitori va sfîrși probabil sub o dictatură rusă, iar agresiunea președintelui rus Vladimir Putin s-ar putea să nu se oprească aici. La toate acestea se adaugă și amenințarea pe care Trump o reprezintă pentru democrația americană, daunele pe care e posibil să le provoace sistemului de acces la serviciile de sănătate și de ajutor social pentru persoanele nevoiașe și, desigur, planurile sale radicale de a deporta milioane de străini fără acte.

Progresiștii se confruntă cu o dilemă acută. Ar trebui oare să susțină orice cauză pe care o consideră justă, indiferent de importanța acesteia în raport cu alte probleme aflate în joc, sau sînt îndreptățiți să adopte o poziție mai centristă în ceea ce privește unele probleme mai puțin semnificative, în privința cărora nu au reușit să convingă o parte importantă a electoratului? În opinia mea, ar trebui să ne concentrăm asupra problemelor care contează cel mai mult pentru întreaga lume.

Într-un spot publicitar de un minut, lansat în ultimele zile ale cursei electorale, campania lui Trump a vizat ceea ce a considerat a fi o altă slăbiciune a democraților. Anunțul începe prin a spune că, în timpul administrației Biden-Harris, America „a luat o turnură greșită”. Ceea ce înseamnă, printre altele, că cei care „au îndrăznit să spună adevărul” au fost acuzați de „discurs instigator la ură”.

Desigur, ceea ce campania lui Trump a considerat a fi „adevărul” a fost adesea foarte departe de a fi adevărat. Dar acuzația potrivit căreia eticheta „discurs instigator la ură” a fost folosită pentru a bloca dezbaterea liberă consonează cu senzația lui Moulton că, „în calitate de democrat”, i se interzice să exprime rezerve cu privire la sportivii trans.

Dacă însă colegii noștri progresiști se tem să vorbească deschis despre probleme delicate, cum vom putea descoperi ce gîndesc oamenii cu adevărat – sau ce anume e, realmente, adevărul?

Peter Singer, profesor emerit de Bioetică la Universitatea Princeton, e profesor invitat la Centrul pentru etică biomedicală de la Universitatea Națională din Singapore. Este, împreună cu Kasia de Lazari-Radek, gazda podcast-ului Lives Well Lived și coeditor fondator al Journal of Controversial Ideas. Este autorul cărților Animal Liberation, The Life You Can Save și al recentului volum Consider the Turkey.

www.project-syndicate-org