Cei ce nu cunosc rușinea

Am mai scris despre asta, în urmă cu cîțiva ani, cred. Dar mi s-a ridicat iar mingea la fileu și simt că este un subiect care trebuie abordat și care ar trebui să cunoască o reformă serioasă. Este vorba despre gradațiile de merit. Vorbim, pentru cine nu știe, despre un spor salarial pe care profesorii îl pot obține ca urmare a unei activități semnificative, care depășește cadrul de bază al fișei postului. Vorbim despre un procent de 25% la salariu, acordat pentru o perioadă de cinci ani, unui procent de 16% din profesori, pe disciplină școlară, la nivel de județ.

Ce mi-a atras atenția a fost mai întîi o postare de pe Facebook, apoi un articol în publicația Timp Online, apărut astăzi, despre cazul unui director de școală care și-a fabricat dosarul personal cu documente falsificate. Cînd spun falsificate, nu folosesc o metaforă, căci se vede cu ochiul liber cum aceste documente au trecut printr-un proces grosolan de falsificare: numele inițial șters și înlocuit cu al directorului în cauză. O grămadă de documente fabricate așa, inclusiv unele care „atestau” premii obținute de elevii săi la concursuri de altă specialitate decît cea pe care el o predă.

Se pare că acest caz a fost semnalat de profesorii din școală, că dosarul nu a mai fost evaluat de comisia de evaluare și că omul nici usturoi n-a mîncat, nici gura-i nu miroase. Din punctul meu de vedere, este ceva ce nu ar trebui trecut cu vederea de către cei ce au putere decizională, căci este de neadmis ca un director de școală să procedeze în acest fel. În fond, este un caz de fraudă, cu nimic mai prejos decît falsificarea unei diplome de studii.

Dar de la această situație, lărgesc puțin cadrul. Și cînd eram inspector de limba și literatura română am avut ocazia să constat o mulțime de situații care erau cel puțin îndoielnice etic, dacă nu fraude. Eu, personal, respingeam documentele în cauză, fără ezitare. Ca să dau cîteva exemple, am întîlnit de multe ori coperte de cărți care nu existau, fiind doar cumpărată coperta cu ISBN de la vreo editură obscură care din așa ceva trăia. La fel, am întîlnit articole imaginare sau contrafăcute sau articole care plagiau sau care conțineau platitudini înfiorătoare, plagiate și ele. Am întîlnit adeverințe de participare la colocvii sau simpozioane la fel de obscure, denumite naționale sau internaționale, dar organizate (mai degrabă fictiv) în localități rurale, în școli fără astfel de capacități, fără existența unui comitet științific, am întîlnit diplome de la concursuri inexistente etc. Nu m-am sfiit, atunci cînd am avut dovezi, căci le căutam, chiar dacă asta însemna timp mult acordat acestei munci detectivistice, să le tai pur și simplu și să scriu pe ele că sînt falsuri sau plagiate.

Obiceiul nu a dispărut, poate s-a mai rafinat, oricum, cred că s-a diversificat. Am văzut recent inclusiv o firmă care oferea un kit de alcătuire a dosarului pentru concurs cu adeverințe standardizate. Mi se pare scandalos și asta. Adeverințe care atestă că s-a făcut și s-a dres, semnate apoi de directori.

În orice caz, ar trebui să se știe că orice astfel de adeverință sau diplomă, care în dosar se pune în copie conformă cu originalul, trebuie să poată fi probată, la solicitare, prin documentul original la care se face referire.

Toate acestea mi se par inadmisibile nu doar pentru că oferă avantaje necuvenite unor oameni, ci și pentru că-i dezavantajează pe alții, cei care nu obțin această distincție, căzînd sub linie, dar care ar fi mai îndreptățiți să fie deasupra, pe baza activității lor oneste, a muncii și rezultatelor reale.

Dar, ca să nu acuz doar, vin cu cîteva păreri despre cum ar putea fi limitate aceste obiceiuri de înșelăciune. În primul rînd, cred că grila de evaluare ar trebui să cunoască o reformă semnificativă, pentru că are destule hibe, suferă de dezechilibre între criterii sau conține criterii care ar putea fi optimizare. Poate unele ar merita scoase și altele adăugate. Dar, mai ales, cred că grila ar trebui să fie standardizată la nivel național. În momentul de față, există o grilă-cadru, pe care fiecare inspectorat școlar județean o poate adapta după propriile nevoi.

Apoi, cred că s-ar putea gîndi – și aici menționez că am discutat subiectul cu prietena mea Monica Halaszi – un sistem național de inventariere a rezultatelor, corespunzătoare criteriilor din grila de evaluarre. Sîntem în epoca informatizării și s-ar putea crea o platformă în care fiecare cadru didactic să-și poată încărca rezultatele muncii, conform criteriilor, pe măsură ce le obține. Astfel, la finalul fiecărui an, omul ar avea încărcate într-un sistem informatizat rezultatele personale, iar atunci cînd are nevoie, platforma ar putea genera automat raportul corespunzător, necesar pentru dosar și pentru evaluare.

Nu spun neapărat că ar trebui să fie o platformă la care să aibă oricine acces, o platformă publică, ci o platformă cu caracter intern, în care fiecare doritor, cadru didactic aspirant la obținerea gradației de merit, să aibă un cont personalizat, iar evaluatorii să poată avea acces la documentele acestuia, în cazul în care doresc să le consulte. Și, subliniez, în care să nu poți încărca adeverințe din 2024 care să ateste activități desfășurate, vezi Doamne, în 2021.

Nu știu dacă este cea mai bună soluție, dar este o idee. În orice caz, această fabricare de documente, care are un caracter destul de frecvent, nu ar trebui să mai fie permisă. Este rușinos pentru sistem, dacă nu și pentru cei care o practică. Mă gîndesc că respectivii nu cunosc rușinea. Am auzit că s-ar exprima în termeni de „păi, așa știm noi, că toată lumea așa face”. Ei bine, nu face așa toată lumea. Și n-ar trebui să facă nimeni.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.