Am participat la un curs despre prevenirea radicalizării și a extremismului violent în sistemul de învățămînt. Aparent, în școala și în societatea românească, în general, acestea nu sînt fenomene foarte răspîndite, dar în ultimele luni și-au mai arătat colții unele tendințe de manifestare a extremismului. Cursul pornea de la premisa că fenomenul radicalizării începe să fie tot mai frecvent, mai ales datorită dezvoltării mijloacelor de comunicare prin rețelele sociale.
Radicalizarea este un fenomen prin care indivizi, grupuri sau organizații îmbrățișează convingeri și comportamente extremiste, fie că acestea se manifestă prin acțiuni violente sau rămîn la nivel ideologic. Este un proces progresiv, avînd o durată variabilă. În cadru european, radicalizarea este definită ca „un proces complex, derulat în etape, în care un individ sau un grup adoptă o ideologie sau o credință radicală care acceptă, folosește sau tolerează violența, inclusiv actele de terorism, pentru a atinge un scop politic sau ideologic specific” (https://home-affairs.ec.europa.eu/). Cursul se axa mai ales pe fenomenul radicalizării spre terorism venit pe filiera unor organizații cum sînt Daesh sau Al-Qaeda, dar și pe extremismul de dreapta (legionarism, neolegionarism, antimigraționism, neonazism), respectiv de stînga (comunism, anarhism, extremism ecologist), cu multe studii de caz.
O persoană parcurge un proces în patru etape, conform unui model propus de Randy Borum, pînă adoptă mentalitatea extremist-teroristă. Subiectul începe prin perceperea unei situații sau a unui eveniment ca fiind nemulțumitoare („Nu este corect!”) și o cataloghează ca o nedreptate („Nu este just!”). Ulterior, responsabilitatea este atribuită unei persoane, unei politici sau unei națiuni („Este vina ta!”). În continuare, entitatea considerată vinovată este prezentată într-o lumină negativă, chiar demonizată („Ești malefic!”), ceea ce facilitează legitimarea violenței și a agresiunii. Identifică o țintă, iar apoi se distanțează de ea, justificîndu-și dorința de a o suprima („Tu reprezinți răul!”).
Amintesc și o serie de factori declanșatori: criza identitară, incertitudinea, dorința de apartenență și spiritul de rebeliune, izolarea socială, dificultățile economice și deziluzia politică, traumele personale, sărăcia, șomajul, instabilitatea, violența, conflictele, răsturnările de situație, insatisfacția spirituală, căutarea unui sens, neînțelegerea identității proprii, lipsa speranței în contextul socio-cultural și religios în care trăiesc etc.
Ne mirăm de situația în care se află țara, cu proliferarea tendințelor extremiste? Ceea ce descriam mai sus, din perspectiva unor persone izolate, poate că ar putea fi translatat și la nivel social. Dacă privim atent în jur, vedem că societatea trece printr-un proces similar: nemulțumirea generalizată („Nu este corect!”), identificarea unor vinovați – fie ei politicieni, instituții, categorii sociale sau etnii („Este vina ta!”), demonizarea acestora („Ești malefic!”) și, în cele din urmă, justificarea unor atitudini sau chiar acțiuni agresive.
Sigur, din toate acestea pot fi trase niște învățături de către cei puternici. Dar să revin la educație, la cei slabi. Sistemul de învățămînt trebuie să ofere nu doar cunoștințe academice, ci și instrumente prin care tinerii să înțeleagă mecanismele manipulării și ale radicalizării. Este important ca școala să promoveze gîndirea critică, toleranța și dialogul, pentru ca elevii să poată analiza informațiile din jurul lor cu discernămînt și să nu cadă pradă retoricilor extremiste. Dezvoltarea competențelor media, de exemplu, poate ajuta la identificarea dezinformării și a discursului instigator la ură. Educația civică și istorică ar trebui să pună un accent mai mare pe lecțiile trecutului, pentru a preveni repetarea greșelilor. Dacă radicalizarea se bazează pe percepția unei nedreptăți și pe identificarea unui „dușman”, atunci soluția poate include și cultivarea empatiei și a dialogului.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
