Cînd Trump pozează în Mesia al economiei

Alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA are mari șanse să schimbe peisajul economic global. Este de așteptat ca economia mondială să fie tot mai fragmentată. Fenomenul a început odată cu pandemia, atunci cînd lanțurile internaționale de aprovizionare s-au blocat sau au încetinit. Tot atunci, Europa a descoperit cu o oarecare uimire dependența de China în ceea ce privește unele mărfuri de strictă necesitate și, drept urmare, a gîndit, fără să se grăbească să le pună în practică, măsuri care să îi ofere canale alternative de aprovizionare.

Fragmentarea s-a acutizat odată cu războiul din Ucraina și cu sancțiunile economice impuse Rusiei. S-au creat două-trei blocuri comerciale distincte, chiar dacă, în unele cazuri, neoficial, prin circuite de business mai puțin vizibile, sancțiunile au fost evitate. Cu toate acestea, este clar că Uniunea Europeană a schimbat furnizorul de materii prime energetice: Rusia a fost înlocuită cu SUA, Norvegia și cu unele state arabe. În orice caz, harta comerțului mondial s-a împărțit tot mai mult în cîteva tabere.

E greu de spus care mai este în acest moment starea a ceea ce numim globalizare. În mod cert, companiile multinaționale încearcă să susțină în continuare comerțul global, dar piedicile sînt tot mai mari și tot mai dese. Inevitabil, sancțiunile blochează o parte din teritoriul larg pe care multinaționalele și-ar dori să facă afaceri, iar apariția unor politicieni tot mai naționaliști economic susține ideea de antiglobalism.

Din acest punct de vedere, revenirea lui Trump ca președinte al SUA nu va face decît să accentueze fenomenul fragmentării comerțului mondial. Nu este nici o îndoială că Trump vrea ceva între protecționism și naționalism economic. Declarațiile din campania electorală sînt edificatoare, la fel ca și măsurile pe care le-a luat în mandatul anterior. Acum, ar putea să fie și mai acut. Un slogan de tipul „America first” va naște o reacție din partea partenerilor tradiționali, europenii. Dacă este „America first”, atunci de ce nu și „EU first”? Și cînd toată lumea se pune pe primul loc, cineva trebuie să iasă pe locul doi.

O parte a politicii economice a administrației Trump va fi protecționismul. Deja se vorbește despre nivelul taxelor vamale care vor fi introduse și despre omul care va implementa această gîndire. Problema este că, de data aceasta, Uniunea Europeană are șanse mari să fie inclusă pe lista cu taxe vamale. Este adevărat că Uniunea Europeană are excedent comercial în relația comercială cu SUA, dar problema, dacă este o problemă, nu ar trebui rezolvată atît de abrupt, prin introducerea de taxe vamale. 

La fel de adevărat este că și Europa are zona ei de protecționism. Să dăm un singur exemplu: agricultorii europeni resping cu îndîrjire orice formă de concurență. Mișcarea a început împotriva produselor care vin din Ucraina și continuă, la fel de agresiv, cu acordul cu statele Mercosur (tratatul comercial ce ar trebui semnat de Uniunea Europeană cu țările din America de Sud). 

Fermierii europeni nu acceptă concurența nici în interiorul Uniunii, cu atît mai mult pe cea din afara Uniunii Europene o exclud cu desăvîrșire. Sînt trei probleme mari: prima este aceea că totuși fermierii primesc subvenții substanțiale din bugetul UE, ceea ce ar trebui să îi facă mult mai pregătiți pentru concurența externă. A doua temă este că blocajul pe care agricultorii îl fac în cazul acordurilor comerciale internaționale defavorizează alte industrii care sînt competitive pe piața internațională. Și, în fine, a treia problemă este că protestele fermierilor nu țin cont deloc de consumatorii europeni care ar avea posibilitatea să cumpere unele produse din import la un raport preț-calitate bun. Așadar, Europa are și ea o contribuție la fragmentarea comerțului mondial. 

Trump va veni cu această dilemă: globalism sau naționalism? Răspunsul va fi: depinde de interesul american. Este însă o problemă pe jumătate falsă. Pentru că barierele vamale nu fac decît să crească prețurile, nu rezolvă problema de fond, și anume producția locală. De fapt, sursa deficitului comercial al oricărei economii este lipsa producției proprii, lipsa investitorilor sau o competitivitate redusă în raport cu concurența. 

America a înțeles. Prin așa-numita lege contra inflației se acordă ajutoare de stat companiilor care investesc în SUA. Și Europa a înțeles în felul ei. Are în derulare un program – Next Generation EU – care oferă granturi și împrumuturi cu dobînzi foarte mici statelor membre. Doar că pentru a primi finanțarea, statele au fost nevoite să facă un program, să respecte liniile strategice europene și mai ales să însoțească finanțările de reforme publice. După cum se poate vedea, ca de obicei, în Europa este mai complicat decît în SUA.

Piețele financiare au primit cu „brațele deschise” alegerea lui Trump. A fost numai „lapte și miere” pe piețe: dolarul a crescut, indicii bursieri au urcat, obligațiunile americane au fost mai bine cotate, iar bitcoin a atins un maxim istoric. Investitorii se așteaptă la reduceri de taxe și impozite, la încurajarea business-ului, la scăderea dobînzilor și la creștere economică. Pare că piețele au descoperit „un Mesia” al economiei. Dar lucrurile sînt complicate. Trump revine într-o lume măcinată de tensiuni, într-o economie în care globalizarea se limitează, iar Trump însuși are o mulțime de probleme. Este demagog, egocentrist, imprevizibil, răzbunător și nu apreciază standardele democratice. De la un conducător de acest gen ne putem aștepta la orice.