Cu ce am rămas după Euro 2024?

Cu dovada că un joc deschis și dezinvolt aduce publicul din România mai aproape de echipă, chiar dacă rezultatele nu sînt grozave. Cu alte cuvinte, spiritul de echipă și de luptă poate încînta chiar și în lipsa unei valori remarcabile. Un joc încuiat și meschin, ca acela de pe vremea cînd Naționala era condusă de Pițurcă, nu dădea nici rezultate și nici speranțe. Echipa lui Edi Iordănescu a dat măcar speranțe publicului. Ne-a făcut să visăm frumos. Cît despre rezultatele ades invocate, primul loc în grupa de calificare și primul loc în grupa din Germania, trebuie să recunoaștem că ele au fost obținute cu mult noroc și din conjuncturi favorabile. Dacă doar la intervenția asupra lui Ianis Hagi de la marginea careului, din meciul cu Slovacia, arbitrul nu binevoia să ne dea penalti, în loc de prima în grupă, echipa României ar fi ieșit din turneu ca ultima din grupă și probabil că nimeni nu s-ar fi mirat. La teste mai serioase, cu Belgia sau Olanda, echipa și-a arătat din plin neputința și vulnerabilitățile. Sufletul contează, dar fotbalul are nevoie și de multe altele.

Un fost jucător de tenis mi-a povestit că la întoarcerea după un turneu de juniori din Cehoslovacia, în anii ’70, turneu în care el a ajuns în finală, dar a pierdut în fața viitorului număr 1 mondial Ivan Lendl, autoritățile comuniste i-au reproșat că nu ar fi fost destul de patriot. „Patriot-patriot, sînt patriot, dar dacă ăla știa mult mai mult tenis decît mine, ce era să fac?”, comenta el apoi. La fel și cu fotbaliștii noștri de azi, tot sufletul și dedicarea lor (patriotice) n-aveau cum să compenseze tehnica mediocră, prea multele pase și preluări greșite.

S-a spus că echipa aceasta încă nu și-a atins potențialul maxim. Probabil că s-ar mai putea face cîte ceva. Ca nespecialist, dar ca tot omul care se pricepe la fotbal și la politică, pot observa că la spiritul de echipă existent se mai poate adăuga și un joc de echipă, adică oamenii să se găsească mai bine pe teren (cu pase mai precise), așa cum am văzut la foarte multe alte echipe de la acest campionat european. Relațiile de joc, cum se zice, ar putea fi îmbunătățite. Tot așa și cu tacticile și cu schimbarea lor în funcție de situație. E loc de mai bine și acolo. S-a mai spus că ritmul primului sfert de oră din meciul cu Olanda nu a mai putut fi susținut din cauză că jucătorii și-au pierdut suflul (nu sufletul). Dacă într-adevăr asta e cauza, lucrurile mai pot fi îmbunătățite și aici: alergarea de la Bușteni la Piatra Arsă și înapoi, ca pe vremuri, e întotdeauna un exercițiu posibil (înainte chiar să prindă urșii de veste). Numai „să se vrea”, cum se zicea odată. Dincolo de asta, însă, de la aceiași jucători n-avem cum să ne așteptăm la o tehnică mai bună.

Lăsînd la o parte Naționala noastră, putem observa că și o echipă pragmatică și cu joc urît, cel puțin în primele faze, precum Anglia, a putut ajunge în finală. În general, însă, echipele cu joc bun și spectaculos în același timp au avut cîștig de cauză. Fotbalul de calitate a fost recompensat. S-a putut constata și că insistențele pînă în ultimele minute au adus multe egalări sau victorii. 12 goluri (10%) au fost înscrise după minutul 90. Echipele care au mizat cu disperare doar pe apărare au fost în cele din urmă învinse. Arbitrajul, cum am mai scris și cu altă ocazie, se află într-un fel de tranziție între decizia umană și precizia noilor tehnologii. De remarcat e și că banii contează tot mai mult. Adică țările mai dezvoltate, în care mulți bani se învîrt și în fotbal, care au campionate bogate, produc și echipe naționale de succes. Nici o echipă dintr-o țară est-europeană, fostă comunistă, n-a trecut de optimile de finală. La Euro 2020, în sferturile de finală mai ajungeau Cehia și Ucraina. Pare că aceeași polarizare din Cupele europene intercluburi se petrece și cu echipele naționale. Marile puteri în fotbal, mai puțin Italia, și-au respectat statutul și au ajuns în fazele superioare. Surprize mari, la nivel de echipe, n-au existat. Eliminarea prematură a Italiei sau cea a echipei gazdelor, Germania, n-au fost chiar surprize. De data asta, Italia nu a mai jucat minimal ca altădată, ci de-a dreptul prost, iar Germania a fost eliminată de cea mai în formă echipă, Spania.

Vedete precum Cristiano Ronaldo sau Kylian Mbappé n-au reușit să arate ceea ce arată de obicei la echipele lor de club. Echipele au contat, în general, mai mult decît individualitățile. În întregul turneu s-au dat cu 25 mai puține goluri decît la precedenta ediție. Despre avalanșa de autogoluri și goluri anulate am mai scris. Au fost arătate șase cartonașe roșii, tot atîtea cîte la Euro 2020, deși numărul total de faulturi a fost aproape dublu față de ediția precedentă (1.136). Partidele n-au prea fost dezechilibrate de eliminări. Eroii „bătrîni” și experimentați de la precedenta ediție, Chiellini și Bonucci, au fost înlocuiți de tînărul dezinvolt Lamine Yamal, cu bijuteria sa de gol din seminfinala contra Franței, la numai 16 ani.

Pentru noi, ce rămîne de neuitat e însă mobilizarea suporterilor în galben. Încă n-avem cine știe ce putință, dar am căpătat entuziasm și voință. Și, bineînțeles, nu poate fi omisă savuroasa emisiune gastro-fotbalistică de la PRO TV, de la sfîrșitul fiecărei zile de la Euro.