Cu dozaj și cu măsură

Se știe că sistemul de învățămînt cuprinde pe lîngă procesul instructiv-educativ de bază, care presupune parcurgerea programelor școlare și evaluarea acestora în raport cu ceea ce au asimilat, și o componentă suplimentară dedicată, ca să spun așa, performanței, a concursurilor și olimpiadelor școlare. În privința olimpiadelor școlare, acestea reprezintă competițiile considerate cu gradul cel mai înalt de dificultate, reușita la acestea fiind considerată o performanță de top. Olimpiadele școlare, organizate pe discipline de studiu și, în unele cazuri, pe domenii de specialitate, presupun etape succesive care pot fi parcurse, de la cea de selecție la nivelul școlii, apoi la nivel municipal sau zonal, județean, culminînd cu etapele naționale, la care ajung reprezentanții județelor cotați cu șansele cele mai mari.

În istoria olimpiadelor, pe care o cunosc destul de bine în ultimii vreo 15 ani, cînd am făcut parte constant din comisiile naționale, au fost diverse momente de reorganizare a lor și chiar de suspendare în anul pandemic. Ce pot spune este că participarea la o etapă naținală reprezintă pentru elevii calificați o sărbătoare, în general. Organizată fiind într-un oraș mare, de obicei universitar, oferă acestor elevi multiple deschideri, de la sentimentul de sărbătoare și de satisfacție pînă la ocazia comunicării și împrietenirii cu alți elevi din țară de același nivel sau la întîlniri cu diverse personalități din domeniul disciplinei respective de studiu. Este o formă de recunoaștere la care au acces, cu doza sărbătorească de rigoare, dar și o formă de propulsare a lor, pentru că acolo leagă relații care pot deveni importante în timp. Firește, nu trebuie scăpat din vedere faptul că pentru unii elevi este și o formă de presiune pe care o gestionează mai greu. Mi s-a întîmplat să văd multe frustrări, lacrimi, revolte sau reacții de furie la unii elevi care au avut rezultate sub așteptările lor, atît la nivelurile intermediare ale olimpiadei, cît și la etapa națională. Contribuie la acestea și presiunile puse de familie sau de profesori, care declanșează sau nu domolesc presiunile interioare puse pe ei înșiși de copii. Totuși, în ansamblu, trecînd peste astfel de neajunsuri (și peste altele, care sînt mai degrabă de scris în pagini de literatură), etapele naționale ale olimpiadelor au această componentă cu valoare educațională intrinsecă generată de emulația unui context al performanței înalte, precum și de aerul sărbătoresc al acesteia.

În anul școlar curent s-au auzit zvonuri privind faptul că olimpiadele nu vor mai avea etapele naționale desfășurate în format fizic, cu toți elevii calificați adunați într-un singur centru de examen, într-un oraș-gazdă, ci că se va căuta o formulă de organizare online a acestora. Respectiv o evaluare digitalizată, fără ca elevii să mai aibă ocazia de a se întîlni unii cu alții și de a interacționa cu o comisie națională, dar și cu personalități care erau invitate. Este o măsură care, se poate intui, are un fundament economic, pentru că astfel pot fi salvate multe fonduri. Nu se știe încă dacă va fi așa sau nu, pentru că nu au apărut încă regulamentul general de organizare a concursurilor și olimpiadelor școlare și calendarul lor pentru anul școlar în curs.

Nu sînt complet împotriva unei reorganizări de acest fel, cu unele nuanțe, totuși, pe care încerc să le expun aici. La una dintre olimpiadele în care m-am implicat mult, Olimpiada „Lectura ca abilitate de viață“ – OLAV, avem dintotdeauna la etapa națională o probă scrisă și o probă orală. Nu dezvolt detalii tehnice, dar la proba orală intră doar o parte dintre elevii care se califică la proba scrisă a etapei naționale. În ultimii doi ani, elevii calificați la etapa națională au susținut proba scrisă în județele lor, corectura s-a realizat în comisia națională prin proceduri digitale, iar elevii calificați în urma probei scrise au fost convocați la proba orală într-un centru național. A fost bine și cred că o astfel de organizare este eficientă și satisface, de asemenea, sentimentul de reușită al elevilor celor mai buni. Nu-mi imaginez că o probă orală se poate desfășura online. Dar există multe olimpiade – majoritatea – care nu au probă orală. Astfel, dacă acestea vor elimina total întîlnirea elevilor într-un centru de examen și vor miza pe desfășurare online și digitală, se va pierde enorm din spiritul acestor competiții, dar și din eficiența lor educațională. Cred că mulți elevi își vor pierde interesul, iar cei care nu și-l vor pierde vor fi văduviți de plusurile pe care aminteam mai sus că le aduce întîlnirea lor fizică în centrele naționale de concurs. O posibilă soluție mă gîndesc că ar putea fi organizarea premierii lor în format fizic. Adică elevilor care obțin în urma evaluărilor online, digitalizate, mențiuni și premii să li se organizeze o premiere într-un centru național, unde să petreacă două-trei zile momente împreună și să participe la evenimente conexe, pe lîngă premierea propriu-zisă. Ar fi o soluție de mijloc, pentru că s-ar reduce mult din costurile deplasării și cazării tuturor elevilor calificați la etapele naționale.

De cealaltă parte, mai sînt și o sumedenie de concursuri școlare care nu au statut de olimpiade. Unele finanțate, altele nefinanțate, unele în calendarul național, altele doar în calendarele județene. Printre ele se află concursuri extrem de serioase și de dificile, cu standarde înalte, dar și o puzderie de concursuri care fac parte mai degrabă din portofoliul de ambiții al unor organizatori. Ele atrag, la rîndul lor, ambiții ale profesorilor care pregătesc elevii și ale părinților. Nu vreau să pară că privesc unilateral, sînt unele care au ținută, care oferă contexte de evaluare și de învățare deosebite, dar există și latura cealaltă, a unui efort generat de orgolii și de dorința de glorie. Profesori care își împing elevii spre cît mai multe astfel de competiții pentru a aduna, la rîndul lor, diplome și punctaje, respectiv părinți care își împing copiii spre eforturi suplimentare poate nejustificate și care, uneori, mai sînt nevoiți să depună și ei efort financiar și de timp, căci trebuie să finanțeze deplasările copiilor și cazarea prin centrele de concurs din țară, în cazul concursurilor nefinanțate.

Indiferent de forma pe care o vor lua olimpiadele și concursurile școlare în viitor, este esențial ca ele să-și păstreze spiritul de sărbătoare și motivația profundă insuflată elevilor. Emoția întîlnirii, schimbul de idei și recunoașterea meritelor sînt elemente care fac diferența între o simplă competiție și o experiență ce poate marca un parcurs educațional și personal. Fie că vorbim de un format clasic sau de unul adaptat contextului actual, e bine să nu pierdem din vedere scopul cel mai important: sprijinirea performanței și cultivarea pasiunii pentru învățare. Dar și cu dozaj și măsură.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.