Două notițe la început de an școlar

Două notițe la puțin timp de la începerea anului școlar 2024-2025. Nici una chiar nouă, dar ambele vizînd practici recurente, chit că de-a lungul anilor s-au tot pus în dezbatere cu scopul de a fi corectate.

Mai întîi, problema testelor inițiale. Acele evaluări pe care profesorii le dau la începutul anului școlar, pentru a identifica nivelul de pregătire al elevilor. Aceste teste inițiale s-ar da, normal, după o minimă recapitulare: elevii sînt după o lungă perioadă de vacanță, este firesc să aibă nevoie de actualizări ale cunoștințelor și competențelor. Scopul testelor nu este acela de a se bifa o notă în catalog. Mai mult, notele nu ar trebui, de fapt, să fie trecute, ci să stea la baza analizei profesorului și a direcțiilor pe care urmează să le stabilească, de remediere sau de continuitate. În plus, notele se acordă, în mod normal, pentru materia asociată anului școlar în curs, nu anilor precedenți. Nici măsura de a se trece în catalog doar notele elevilor care sînt de acord, pentru că au obținut rezultate bune, nu este firească: este discriminatorie. Bineînțeles, aceste principii nu se respectă peste tot, de către toți profesorii. Există încă unii care dau testele inițiale fără recapitulări și care trec notele în cataloage, fie pe ale tuturor elevilor, fie pe ale celor care consimt. Practici greșite.

A doua chestiune este a temelor. Mi-a revenit în atenție ca urmare a unei știri vizînd temele de casă date la nivelul claselor primare, dar problema vizează și celelalte cicluri școlare. Discuții despre aglomerarea excesivă a elevilor cu teme au mai fost, în urmă cu cîțiva ani. Este oarecum de mirare că profesorii, care se plîng – într-o oarecare măsură pe bună dreptate – de excesiva lor încărcare cu diverse sarcini birocratice uită să se raporteze echilibrat la elevi, atunci cînd le stabilesc sarcinile de lucru pentru acasă.

În 1916, un document oficial, ordin de ministru cu nr. 5893, emis tocmai în urma unor discuții despre temele de casă, stabilea cîteva principii de respectat. Printre altele, faptul că la ciclurile gimnazial și liceal timpul total alocat pe zi rezolvării temelor pentru acasă nu poate depăși două ore. Ordinul de ministru este încă în vigoare, nefiind abrogat. Un alt document interesant este un raport redactat ca urmare a unui studiu din 2017 al Ministerului Educației Naționale și al Institutului de Științe ale Educației, care poate fi consultat cu ușurință de oricine, fiind liber pe Internet în format pdf. În esență, dincolo de o serie de considerații pertinente privind rolul temelor, practicile dezirabile în construcția, valorificarea și evaluarea lor, dificultăți pe care le întîmpină elevii, studiul indică și el un timp optim de două ore acordat zilnic temelor, respectiv 10-20 de minute/disciplină de studiu. Recent, unul dintre cercetătorii în științele educației, Dacian Dolean, cu expertiză dobîndită în spațiul american, a condus, de asemenea, un studiu privind temele pentru acasă, dar, din cîte știu, acesta s-a rezumat la clasele ciclurilor preșcolar și primar. Mi s-au părut interesante și cîteva studii și documente similare din Republica Moldova.

În fine, ideea este că dincolo de unele recomandări sau chiar norme legislative, la noi temele de casă se dau încă într-un mod destul de haotic și fără estimarea eficacității lor, respectiv a resurselor de timp de care dispun elevii. Profesorii disciplinelor considerate de bază la profilul pe care îl studiază elevii dau teme multe, iar la materiile considerate secundare se dau teme mai puține. Poate că acesta nu ar fi un fapt cu totul nepotrivit, cîtă vreme profilul este, totuși, ales în cunoștință de cauză. Dar problema este că profesorii nu țin cont unii de temele date de alții, apoi că dau uneori teme exagerat de cronofage și poate chiar irelevante. Nu vreau să generalizez, dar cunosc cazuri, nu unul.

Mai este o situație interesantă. În clasele terminale, a VIII-a și a XII-a, profesorii care predau disciplinele de examen apasă accelerația pînă la refuz, riscînd uneori accidente. Ca să nu mă refer mereu doar la limba și literatura română, să luăm exemplul matematicii. În liceu, de-a lungul primilor trei ani, este posibil ca elevii să nu fi fost obișnuiți cu un ritm intens de lucru și cu teme complexe, pe modelul celor din structura subiectului de bacalaureat. Poate au avut un profesor care în clasa a XII-a li s-a schimbat. Acesta, din dorința de a recupera, ajunge să solicite elevilor să rezolve, într-o singură săptămînă sau de pe o zi pe alta, zeci de probleme sau multiple subiecte de bacalaureat din culegeri. Nu e vorba doar de volumul uriaș de teme, ci și de gradul de dificultate al acestora, care depășește nivelul la care elevii s-au pregătit anterior. Iar ei mai au teme și la alte materii, au și alte materii de bacalaureat, cel mai probabil au și meditații care le încarcă vreo trei-patru după-amieze pe săptămînă. Ce să mai zicem despre a avea timp de relaxare, de sport, de lecturi sau alte activități recreative?

Dar știți ce se întîmplă adesea? Elevii confruntați cu acest volum masiv de teme într-un timp scurt se văd copleșiți și deseori recurg la soluții rapide și nesănătoase, cum ar fi copierea rezolvărilor de pe Internet sau utilizarea aplicațiilor care oferă soluții instantanee. Astfel, se pierde sensul educativ al temelor, acestea devenind doar un exercițiu formal, menit să fie bifat, ceea ce nu ajută nici la consolidarea cunoștințelor și nici la dezvoltarea competențelor analitice ale elevilor. Sau excedați, mai ales la alte discipline cum este limba și literatura română, dacă au de făcut vreo două-trei eseuri de la o săptămînă la alta, care poate depășesc cerințele programei de bacalaureat, recurg la situația la îndemînă, ce-i scoate din impas: ChatGPT. Și atunci devine totul doar un exercițiu de inutilitate. Nu contest, ba din contra, sînt convins de bunele intenții ale profesorilor care dau teme multe. Adesea profesori foarte buni la clasă. Dar uneori lipsa de experiență în managementul resurselor curriculare, alteori pur și simplu excesul de zel au efecte inverse, contrarii.

Personal, aș miza pe o abordare mai echilibrată, bazată pe o înțelegere nuanțată a nevoilor elevilor și pe respectarea principiilor pedagogice sănătoase, nu doar din dorința de a bifa anumite cerințe. Profesorii trebuie să fie nu doar buni pedagogi, ci și buni manageri ai resurselor curriculare și umane, ținînd cont de capacitatea reală a elevilor de a procesa și de a aplica ceea ce învață. În lipsa unei armonizări coerente între recomandările oficiale și practica la clasă, riscăm să perpetuăm obiceiuri care, deși bine intenționate, ajung să dăuneze mai mult decît să ajute.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.