Ilie Bolojan e de ani de zile un fel de bizară mascotă antisistem provenită exact din încrengătura de aranjamente care i-a făcut posibili și pe Marcel Ciolacu, Crin Antonescu, Victor Ponta etc. Avantajul său e că a jucat rolul „gospodarului” încruntat și cu umeri puternici pe care misiunea publică îl responsabilizează pînă la sacrificiu. În permanentă căutare de modele pe care să le opună aroganților zilei, presa română a îmbrățișat fără discernămînt povestea lui Bolojan și și-a adus voioasă contribuția la crearea micii legende din jurul actualului președinte interimar.
Ceea ce media a interpretat drept seriozitate e mai degrabă avantajul inerent al oricărui taciturn care n-are nimic de zis. Oamenii au tendința să creadă că e profund și permanent preocupat de problemele globale ale comunității, ca să îl parafrazez pe Ion Iliescu.
În fapt, Ilie Bolojan este un avatar al lui Klaus Iohannis. Acum zece ani de zile, Iohannis avea aceeași imagine de administrator corect, dar ferm, incapabil să se exprime, dar bine intenționat. Pe parcursul mandatului a confirmat imaginea respectivă, însă lipsa sa absolută de instincte politice și o conduită mai degrabă amorală și răspunzînd doar umorilor proprii l-au transformat, pînă la finalul mandatelor, într-o carcasă neplăcută și pe care aproape toți foștii săi votanți vor astăzi să o uite.
Sînt unii care îl descoperă acum pe Bolojan și fac eforturi să îi găsească calități politice care, din motive misterioase, au stat ascunse anterior. Dacă există, ele se manifestă doar într-o mică măsură. Ceea ce multă lume se face că nu vede este că înainte de a fi președinte interimar dl Bolojan era izolat la vîrful PNL într-o situație care friza ridicolul. Să nu uităm că a fost aproape de a pierde actuala funcție ca urmare a unei mici conspirații a colegilor săi peneliști din Parlament care au vrut să îl înlăture de la conducerea Senatului și din linia de succesiune în cazul unei demisii a președintelui în funcție. Merită reamintit de asemenea că președintele interimar nu e la prima sa incursiune la București. Dl Bolojan a mai avut funcții în partid și Guvern nelăsînd în urmă decît frustranta amintire a neputinței.
Paradoxal, faptul că avem mai degrabă de a face cu un politician neadaptat politicii de la București îl face pe dl Bolojan un candidat serios pentru un mandat plin de președinte. Faptul că nu reușește să se aclimatizeze cu Bucureștiul e principalul său avantaj. Este, în mod egal, distanțat de toate patru partidele din arcul democratic și e foarte departe de pretutindenarii domnilor Georgescu și Simion. Clișeul ăsta cu ardeleanul serios are încă suficient potențial cît să îl ajute pe Ilie Bolojan să cîștige alegerile din mai.
Problema e că nu l-a nominalizat nimeni încă, iar pentru asta dl Bolojan ar trebui să facă ceva ce îi e mai degrabă nespecific. Un act de curaj: să își anunțe ferm decizia de a candida și să cheme toate partidele și toți candidații aflați deja în cursă în spatele său cu promisiunea de a lucra cu ei pe termen lung după alegeri.
Argumente are destule – Crin Antonescu are un efect mai degrabă soporific și demobilizator asupra electoratului, care vede în el o tentativă obosită de a învia un potențial ce nu a fost valorificat nici în vremuri în care actualul candidat era mai energic. Nicușor Dan speră oportunist că va fi proiectat la Cotroceni pe un val de nemulțumire la adresa celorlalți. Elena Lasconi are de partea sa argumentul voturilor din primul tur al prezidențialelor anulate, dar chiar și martorii Elenei știu bine că doar o minune a Arhitectului ar putea să îi aducă aceleași cifre în mai. Nici unul dintre cei trei nu are azi șanse reale de a-l bate pe Călin Georgescu în cazul în care acesta din urmă ar rămîne totuși candidat după ce a fost acuzat, practic, că vrea să dea o lovitură de stat fascistă.
Ce știm sigur e că toți cei trei cred că pot cîștiga dacă ceilalți doi se retrag. Din nou, Bolojan este soluția pentru a ne asigura că nici unul dintre cei trei nu se va considera nedreptățit. Și ar avea dreptate să se simtă așa pentru că doamna Lasconi și domnii Dan și Antonescu sînt, în fapt, interșanjabili. Cam aceeași greutate politică, cam aceeași pregătire pentru postul de la Cotroceni, cam același potențial (mic) de a entuziasma publicul cu ideile și viziunea proprie.
Există un risc ce trebuie luat în seamă – acela de a avea în turul II doi suveraniști și nici un democrat. În atari condiții, judecata istoriei va fi aspră cu toți cei de mai sus plus Marcel Ciolacu a cărui insistență de a avea un candidat pe care nu-l consideră o amenințare și de a rămîne în fruntea Guvernului a produs deja pagube însemnate.
Poate pentru prima oară în cariera sa politică, Ilie Bolojan ar trebui să arate că are curaj. Că imaginea aia de politician dur, care își poate impune voința, nu e un fake absolut. Măcar o dată în viață trebuie să facă primul pas. Campaniile de presă și opinia publică l-au dus pînă la Cotroceni. Ca să rămînă acolo e nevoie de mai mult. Știu că am mai văzut o variantă a acestui scenariu, dar, dacă e ceva de reținut din cel precedent e că actorul care a interpretat scena acceptării candidaturii voia cu adevărat să devină președinte și asta s-a întîmplat. Ar fi din nou „Dragă Stolo”, dar mai grav, pentru că riscul unui derapaj istoric e gigantic. Nu e nevoie de procurori care vorbesc despre atacuri la ordinea constituțională ca să înțelegem asta.
Teodor Tiță este gazda podcast‑ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ
