În Carmel – unde am ajuns după ce am trecut pe lîngă dealurile ciudate cu iarbă galbenă și fără copaci, cu văi ca niște circumvoluțiuni, produse de falia San Andreas – aveam rezervare la un hotel din lanțul Ramada. Surpriza a fost că nu arăta cum ne-am fi așteptat. Era stilul de motel american cu un singur etaj, din acelea unde parchezi mașina în fața camerei, a cărei ușă dă direct afară. Genul în care se adăpostesc fugarii de prin thrillere, urmăriți de un criminal, care pînă la urmă îi găsește etc. Totul era în regulă în acel motel, dar, dat fiind clișeul amintit, puteai avea rețineri.
Zona Carmel-Monterey, foarte aproape de San Francisco, e renumită pentru peisaje, terenuri de golf și zone rezidențiale în care locuiesc oameni bogați. Vara e răcoare, iarna nu e foarte frig. Romancierul John Steinbeck s-a născut în apropiere. A locuit o vreme în Monterey, unde a scris Cannery Row, tradusă la noi cu titlul Strada Sardinelor. În centrul micului oraș e un monument care seamănă cu o stîncă, în vîrful căreia e sculptat Steinbeck, înconjurat de personajele cărții sale. Am mîncat fish and chips (cum altfel?) la un restaurant de lîngă acea statuie, cu vedere la oceanul în care se bălăceau niște foci. Chelnerul francez ne-a mărturisit că el nu se va mai întoarce niciodată în Europa și că nu cunoaște nici un european ajuns să lucreze prin acele locuri care să mai vrea să se întoarcă în Europa. În fine, Trump nu fusese încă ales pentru a doua oară...
Ne-am plimbat pe o porțiune de drum faimoasă în zonă, pe malul Pacificului – 17 Mile Drive –, avînd, evident, chiar lungimea menționată în denumire, pe care plătești o taxă ca să circuli (dacă nu ești rezident acolo) și care are o mulțime de locuri în care poți opri mașina pentru a admira peisajele. Am ajuns la Pebble Beach, alături de terenurile de golf cu același nume, care fac parte din marele PGA Tour, și la care cîștigătorilor li se oferă niște premii în valoare totală de nu mai puțin de 20 de milioane de dolari. Plaja în sine nu e neapărat una pe care să stai la soare. E mai degrabă sălbatică, miroase a alge, a scoici și a organisme putrezite aduse la mal de ocean, apa e destul de rece, iar cînd am ajuns noi acolo, în septembrie, era răcoare bine. Stîncile de pe țărm sînt pline de foci, lei de mare, marmote și tot felul de păsări. Dintr-un loc de pe șosea poate fi admirat un chiparos celebru – Lone Cypress Tree –, crescut, în mod curios, singur pe o stîncă. Se spune că a înfruntat singur pe acea stîncă, timp de peste 250 de ani, furtunile Pacificului și aerul marin sărat. Zona apare în mai multe filme americane, printre care și Vertigo al lui Hitchcock. De altfel, pe acolo cresc chiparoși dintr-un soi aparte. Din pricina frumuseții sale, acest soi a fost chiar importat în Europa și în multe alte locuri din lume.
Printre asemenea chiparoși splendizi, ceva mai retrase de la plajă și șosea, se pot distinge niște case dintr-un „soi” la fel de extraordinar. Termenul case e poate impropriu. Sînt mai degrabă conace sau chiar mici castele. Intrările asfaltate care duc spre asemenea adrese sînt de cele mai multe ori private.
Noi ne-am bucurat de breakfast-ul pe care l-am luat (și încă două dimineți la rînd) la pensiunea deținută de Clint Eastwood pe coasta Pacificului, în apropiere de vechea mînăstire a carmelitelor, de la care vine și numele localității – Carmel. Actorul a cumpărat o pensiune și o fermă acolo, unde se pot închiria camere și se poate mînca. Nu doar că a fost cel mai bun și mai natural breakfast de care am avut parte în America, dar a costat și 12 dolari de persoană, adică de vreo trei-patru ori mai ieftin decît la un hotel mediu. Localul era mic și fermecător, cu un șemineu în care ardeau lemne. Ferestrele, în stil rustic, dădeau spre un țarc în care pășteau oi, iar undeva în depărtare, printre cețuri, se zărea un mic golf al Pacificului. Pensiunea e total accesibilă, are mai multe căbănuțe cu dormitoare, anexe, grădini frumoase și... nicăieri vreo poză cu celebrul ei proprietar. De bună seamă, e prea cunoscut în toată lumea ca să se mai fălească cu propriul nume și la el acasă. Noi, totuși, am simțit nevoia să întrebăm un chelner dacă el e în continuare deținătorul proprietății. Omul ne-a asigurat că „încă n-a vîndut-o”. Clint Eastwood are 95 de ani și se pare că mai face și filme. Iar pentru o vreme, tot el a fost și primarul localității Carmel.
