Epidemia de singurătate

Împinse de singurătate și de o societate în care nu-și mai găsesc locul, aceste doamne își caută grupul de apartenență și o viață stabilă.

În Japonia, după cum aflu dintr-o știre recentă de pe site-ul Fortune Well, doamnele în vîrstă au găsit o metodă de a lupta împotriva singurătății la care nu s-ar fi gîndit nici un specialist: comit infracțiuni pentru a fi duse la închisoare. Acolo își regăsesc prietenele și cineva se ocupă de traiul lor de zi cu zi. Asta în condițiile în care Japonia a fost mereu una dintre țările cu speranță de viață ridicată și cu o populație în vîrstă sănătoasă, comparativ cu alte colțuri de lume. Insula Okinawa, care are sub un milion și jumătate de locuitori, este una dintre „zonele albastre”, cu cele mai longevive femei și risc scăzut de cancer, boli cardiovasculare ori demență senilă.

Potrivit unui reportaj CNN, cea mai mare închisoare de femei din Japonia dă pe dinafară la capitolul „senioare”: din 2003 pînă în 2022, numărul acestora a crescut de patru ori. Închisoarea pare locul unde, împinse de singurătate și de o societate în care nu-și mai găsesc locul, aceste doamne își caută grupul de apartenență și o viață stabilă. Infracțiunile pentru care ajung acolo sînt minore – furtul de mîncare din magazine este un exemplu –, iar mesele regulate și îngrijirea gratuită fac să merite efortul. Multe persoane sînt dispuse și să plătească o sumă lunar, doar ca să rămînă închise și poate chiar să lucreze în fabricile pușcăriilor. În 2022, procentul prizonierelor în vîrstă închise pentru furt ajunsese la 80%, toate fiind nevoite să recurgă la această infracțiune pentru a putea supravețui. Asta în condițiile în care, potrivit datelor OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development), 20% din populația de peste 65 de ani din Japonia trăiește în sărăcie. Mulți sînt abandonați de familii și, la părăsirea închisorilor, nu mai au un „acasă” la care să se întoarcă. Prin urmare, diverse programe ale guvernului nipon încearcă să le ofere un ajutor la ieșirea din pușcărie și îngrijire la domiciliu celor care nu au rude apropiate. Cei mai mulți spun însă că sînt prea bătrîni pentru o viață nouă.

Forma psihologică, dacă-i pot spune așa, a singurătății fizice, adică însingurarea, care nici nu prea are vreo treabă cu numărul persoanelor din jur, ci cu lipsa legăturilor reale, autentice, cu diminuarea conectării, poate duce la depresie, boli cardiovasculare, slăbirea sistemului imunitar, risc de infarct, diabet, gînduri suicidare și lista poate continua aproape la nesfîrșit. Este recomandată terapia, dar și implicarea în activități cum sînt cluburile de carte, excursiile pe munte, voluntariatul, tot ce ar putea oferi un grup și un sens. Unul dintre felurile în care nemții, de exemplu, aleg se să lupte cu singurătatea poartă un nume: Stammtisch – o întîlnire de grup la o masă dintr-un restaurant sau bar pentru a sta de vorbă și a bea un pahar. De fapt, termenul se referă și la eveniment în sine, și la cei care participă la el, iar în localurile din Germania de multe ori o masă mare, rotundă, este deja rezervată pentru așa ceva, data întîlnirii fiind fixată din vreme în calendar.

A fi nevoit să propui tu de fiecare dată modalitatea de „distracție”, să-i reamintești celuilalt de întîlnire, să-i găsești pînă și loc de parcare, să-l aștepți minute interminabile pentru că nu e în stare să respecte ora ori să mănînci într-un restaurant care nu-ți place, doar pentru că respectiva persoană acolo vrea să meargă (mai ales dacă este lîngă casa ei, iar tu ai de schimbat trei mijloace de transport) au fost, toate, compromisuri pe care le-am făcut ani în șir, doar pentru a nu fi singură. Foarte tîrziu am realizat că timpul este o resursă care se evaporă precum acetona și că trebuie investit cu grijă. Așa că, treptat, singurătatea a ajuns să mi se pară o alegere ideală pentru timpul liber, excursii în străinătate ori evenimente culturale de orice fel.

La vîrsta de mijloc nu mai cred însă că este de ales singurătatea. Ci contează găsirea persoanelor potrivite – activitate care are nevoie de atenție, încercări repetate, triere și reevaluare. Înțeleg tot mai mult că efortul pentru o viață personală sănătoasă – la fel de importantă ca a avea o carieră care să-ți asigure o existență decentă – are însemnătatea principiilor termodinamicii din fizică și n-ar trebui neglijat sau amînat pentru „data viitoare”. Ba chiar aș plusa și aș spune, concluzie la care am ajuns de puțini ani, că premiile, banii și fotografiile de pe Instagram făcute cu cel mai performant telefon, așa încît să poți scrie #nofilter sub ele, nu valorează nimic cînd ești singur în spital, ai un necaz și nu ai pe cine suna ori, pur și simplu, te întorci zi de zi într-o casă goală. Păcat că uităm repede asta și urcăm iar în carusel, în loc să ne punem un reminder zilnic, pe telefoanele noastre șmechere, și să începem să ne purtăm în consecință, pînă cînd regretele nu vor deveni statui.

 

Credit foto: Flickr

Share