Este puțin ceea ce facem

Articolul acesta îl scriu tare greu. După o noapte în care nu am dormit și am stat să urmăresc evoluția scorului electoral. Nu-l scriu ca analist politic, pentru că nu sînt. Îl scriu ca om preocupat de educație și mai ales de viața pe care o ducem în țara aceasta, pe care și noi, și cei din tabăra celui care a ieșit pe locul I, o iubim. Ca om care este preocupat și de viitorul ei, pentru copiii noștri, pentru nepoții noștri, cei care îi avem sau pe care sperăm că îi vom avea.

Acum cîteva zile, înainte de alegeri, am fost surprins să-mi spună cineva apropiat și drag că l-a descoperit pe Călin Georgescu și că i se pare un tip deștept, care vorbește bine. Am avut un schimb destul de intens, pentru că în primul moment am fost șocat. Am întrebat-o dacă știe cine este acest candidat, dacă știe că este extremist, suveranist, că are opțiuni neolegionare, neofasciste, că e pro-Putin, conspiraționist etc. Nu știa. Dar îi plăcuse cum se prezenta omul în video-ul văzut. Mi-a părut rău pentru că am avut o reacție emoțională acuzatoare, fără să încerc să-i explic întîi cu cine are de-a face.

Cum spuneam, nu am pretenții de analist politic. Nu mă hazardez să afirm că succesul acestui candidat se datorează exclusiv viralizării pe TikTok sau că au fost și alți factori. Am opiniile mele în acest sens, dar nu este locul să le exprim aici. Ce știu însă sigur este că un rol important a jucat această distribuire, mai ales pe rețele de socializare, a unor mesaje bine ticluite și cu conținut suficient de mesmerizant (mă scuzați, de fascinant) pentru o largă categorie de alegători. Mesaje cu conținut manipulator care nu ratează nici una dintre formele specifice haosului informațional: legăturile false, conținutul înșelător, contextul fals, conținutul impostor, conținutul manipulat sau conținutul fabricat. Mesaje care au făcut uz de toate reacțiile automate ale creierului, așa-numitele biasuri cognitive sau erori logice: biasul de confirmare, amintirile false, fluența euristică, biasul de autoritate, atracția pentru povești etc.

Sînt cîțiva ani buni de cînd eu și alți cîțiva formatori ținem cursuri de infuzare a educației media pentru profesori, sub egida Centrului pentru Jurnalism Independent. Ce ne străduim să facem am mai scris, o spun din nou: să deschidem predarea disciplinei, în speță limba și literatura română, către integrarea în demersul curent a conceptelor de educație media, pentru ca elevii să înceapă să mînuiască niște instrumente de apărare împotriva formelor tot mai complexe de manipulare. Să li se creeze automatisme de verificare a informației, de contextualizare a ei. Cursurile acestea au avut în general ecou pozitiv în rîndurile profesorilor și, cu siguranță, au generat și efecte în rîndurile elevilor. Dar numărul celor la care s-a ajuns este încă mic și, mai ales, nu pot afirma că există o masă critică de profesori și implicit de elevi sau de absolvenți care să aibă deja aceste obiceiuri.

Sigur, este foarte puțin ceea ce facem noi. Se vede asta, probabil, chiar și în rezultatul acestui vot. Pentru că ceea ce facem noi nu are încă o asumare sistemică solidă, de profunzime, care să fie impregnată în straturile freatice ale didacticilor disciplinelor de studiu. Facem ceva, dar trebuie făcut mai mult.

Astăzi am postat un mesaj pe Facebook: „În bula mea miroase destul de acru a atitudine de superioritate, condimentată cu teamă. Se folosește, mai direct, mai sugerat, apelativul «proști». Exact atitudinea (în diversele ei forme de manifestare) care a generat procentul primului clasat. Poate ar trebui să căutăm puțin recurența apelativului în nuvela lui Negruzzi, Alexandru Lăpușneanul, ca să nu ne pară mai rău peste două săptămîni și să ne victimizăm tardiv. Iar pe termen mediu și lung, să înlocuim superioritatea cu urechile și cu mințile deschise la înțelegerea celorlalți, la dialog real și cu educație (aici e mult de lucrat)”. Mi s-a replicat să încerc eu să vorbesc și să explic unui susținător al lui Călin Georgescu. Am receptat amar mesajul, pentru că eu vorbeam despre niște principii. Mă doare atitudinea superioară față de oamenii simpli, care poate nu au nivelul de cunoaștere și de receptare al celor care sînt în sfere mai înalte ale spiritului. Dar pe fond, cînd spun că problema este și (sau mai ales) una a educației, mă aștept ca oamenii să înțeleagă că educația nu este ceva ce se ia ca un hap, cu apă, și te vindeci. Este un proces, îndelungat, anevoios, costisitor. Proces pe care probabil l-am cam ratat noi, ca societate, de vreo cîteva zeci de ani. De ce, cînd, unde a început scăparea din frîu a unei educații coerente, conștiente, echilibrate, științifice, dar și umaniste, este greu de spus acum și nici nu știu dacă este relevant să căutăm acum izvoarele. Dar ce putem face este să ne așezăm și să căutăm acum soluții pentru o educație mai eficientă, mai aplicată, pentru viitor. Poate mai puțin estetă și academică la nivel preuniversitar, dar mai ancorată în realitate, în viață.

Mă gîndesc că poate scăpăm, cu chiu, cu vai, de întoarcerea în epoci de intoleranță, de cenzură, de ură sau de autonomism păgubos, odată cu celelalte alegeri care urmează. Dar poate apoi ne gîndim la treaba asta mai mult. Pentru că, altfel, degeaba ne-om vedea unii deștepți să le spunem altora că sînt proști. Și este o luptă care poate trece ușor de la cuvinte la sînge.

Eu nu mă cred și nu mă dau deștept. Sînt alții mult mai deștepți ca mine, inclusiv printre apropiații mei. Mereu vor fi unii mai ceva ca oricare dintre noi. Dar atîta cît sînt, sînt pentru că am fost conectat la educație. De mic copil, cînd poate cărțile, poate anturajul mi-au creat alte deschideri. De cînd mă scoteau din minți opțiunile unui unchi naționalist și cam șovin, cu care ajungeam aproape să-mi scot ochii. Dar dacă n-aș fi avut acces la educație, cine știe dacă n-aș fi votat tot Călin Georgescu?

Eu chiar cred și încă sper că educația ne poate salva și de extremisme. Dar n-o va face peste noapte. Ci cu planificare, în timp, cu politici bine gîndite și implementate. Amărăciune însă am, pentru că pînă acum pare că am eșuat, cel puțin parțial. Și nu cred că superioritatea ne va salva.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.