Jazz și poezie la Timișoara

Am ales să locuiesc, în zilele de JAZZx de la Timișoara, lîngă Piața Libertății. Am vrut să pot ajunge la scenă în cîteva minute, să aud repetițiile și pregătirile de pe geam. Între 5 și 7 iulie, Timișoara întreagă a fost o scenă de jazz: a douăsprezecea ediție JAZZx, cu 120 de artiști găzduiți, evenimente conexe în tot orașul și o intenție mai conturată ca oricînd de a experimenta și de a depăși bariere între formate, stiluri și arte. Nu a fost doar jazz, ci și Strada Fără Nume – poezie, poveste, spectacol stradal, improvizație, jam session nocturn. Au fost vernisaje, expoziții, masterclass-uri ghidate de mari nume de pe scena JAZZx. Artiști consacrați și tineri la început de drum, pasionați de jazz sau neinițiați, oameni care au venit special, din alte țări, pentru spectacole și trecători, întîmplător, prin piață.

La Euro 2024 noi am scăpat de emoțiile pentru România, dar pe 5 și 6 iulie erau programate meciurile din sferturi. N-ai fi zis că sînt prea mulți microbiști, după cît de plină era Piața Libertății la orele serii. În confruntarea cu fotbalul, după niște zile dogoritoare de iulie, jazz-ul a cîștigat detașat la Timișoara. Iar diversitatea a fost nota dominantă. Dacă este adevărat ce se spune și ținem minte cu toate simțurile primul contact cu ceva nou, pentru mine JAZZx are o coloană sonoră cu influențe rock semnată de Matteo Mancuso, un chitarist italian cu o tehnică uimitoare, despre care Joe Bonamassa și Steve Vai spuneau că a reinventat, practic, acest instrument, aducîndu-l la un nou nivel. I-a urmat pe scenă jazz-ul cubanez al lui Roberto Fonseca, cu ritmuri care făceau să fie aproape imposibil să rămîi așezat. Pianist și compozitor renumit pe scena internațională, Fonseca îmbină permanent vechiul cu noul și jazz-ul cu alte ritmuri: blues, pop, funk, hip-hop. „Muzica e una singură, iar atunci cînd faci muzică din adîncul sufletului şi cu mult respect, totul fuzionează şi curge ca un singur stil”, îi declara Roberto Fonseca recent lui Marius Chivu, într-un interviu pentru Dilema.

A doua seară a fost cu basul lui MonoNeon, artistul „camuflat”, rezervat și extrem de talentat, fost colaborator al lui Prince. Alături de Matteo Mancuso și Roberto Fonseca, MonoNeon a susținut și un masterclass pentru muzicienii Școlii de Vară de Jazz, oferind sfaturi și răspunzînd întrebărilor jazziștilor din toată țara înscriși în acest program de pregătire, o adevărată invitație la co-creare și co-participare, alături de artiști și educatori din Marea Britanie. Sîmbăta s-a încheiat cu certitudinea Everything Is Going to Be OK, de la GoGo Penguin, pe care mulți abia i-au așteptat la Timișoara, acești „Radiohead ai jazz-ului britanic”, obișnuiți ai turneelor din lumea întreagă. Festivalul a plusat în ultima seară cu energia trupei maghiare Jazzbois și cu influențele soul și R&B și versurile sensibile din muzica lui Jordan Rakei, aplaudat îndelung de mulțimea strînsă în piață.

Pe lîngă Școala de Vară de Jazz, tot din 2 iulie au început pregătirile la Strada Fără Nume, un concept dedicat, de data aceasta, scriitorilor. De patru ani, acest proiect educațional a reușit să îmbine poezia cu muzica și spațiile urbane cu interpretarea scenică. Spoken Word se numesc aceste evenimente în care poeții reușesc să treacă de emoțiile scenei, să-și susțină creația, să o asocieze unui moment muzical și, mai ales, să creeze o conexiune directă cu publicul, fără teamă de expunere. În domeniul acesta, diferența între poeții români și cei străini prezenți a fost evidentă la începutul pregătirii lor. Aceștia din urmă au o mai mare experiență în a face din recitarea propriilor poeme un spectacol – sînt rostite din memorie, pe dinafară, nu de pe foi, este imaginată pentru ele o coloană sonoră creată cu colaborarea directă a unor muzicieni, iar poezia propriu-zisă devine un moment teatral complet. La Timișoara, proiectul Strada Fără Nume și-a propus să aducă creația în spațiul urban, pentru a se potența reciproc, astfel că strada Fără Nume, care este una reală, aflată lîngă Piața Libertății, s-a transformat în loc de întîlnire dintre arte.

În 12 ani, JAZZx a reușit să devină o adevărată călătorie sonoră și să creeze o comunitate, în încercarea de a apropia de oameni un gen muzical unic, valoros, poate eronat considerat mai puțin accesibil. Zilele petrecute la Timișoara m-au convins că efervescența anului în care a fost Capitală Europeană a Culturii este departe de a-și fi evaporat toate bulele. Cred că în serile din săptămîna aceasta, din obișnuință, trecătorii se vor îndrepta spre Piața Libertății sau vor face coadă la pizza cu roșii din grădina proprie, că poeții de la Strada Fără Nume nu-și vor mai putea recita versurile fără coloană sonoră și contact vizual cu publicul și că artiștii de pe scenă se vor muta în listele de Spotify pentru a-i da existenței noastre de zi cu zi ritm și stare.

Foto: Dana Moica, Seba Tătaru, Mihai Toth / JAZZx

JAZZx este finanțat de Consiliul Judeţean Timiş, organizat de Muzeul Național al Banatului, produs și dezvoltat de PLAI. Strada Fără Nume face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.