Medaliile olimpice par a spune că românii au o abilitate specială la sporturi acvatice, înot și canotaj. Se poate explica?

Mamă, de cînd aștept întrebarea asta! Pentru că, da, înrudirea medaliilor olimpice pare evidentă și mi-am și pregătit din timp, după vaste cercetări, răspunsul. Răspunsul e: habar n-am! Cu semnul exclamării. De fapt, dacă mă gîndesc mai bine, nu există un răspuns. Acum ceva decenii eram buni la gimnastică și la atletism. Aveam o abilitate specială pentru sporturile de pămînt? Trebuie să o luăm altfel. De ce doar două sporturi cu podium acum? Pentru că așa s-a nimerit. Pentru că acolo au existat niște oameni în grupuri mici și foarte mici care au pus la cale performanța. Nu există o politică natural coerentă a sportului românesc, asta v-o poate spune oricine, inclusiv cei care ar trebui să facă această politică. Sîntem, dintre națiunile cu pretenții olimpice, țara care își pregătește cel mai puțin recolta. În zona noastră de clasament din ierarhia pe medalii a Jocurilor de la Paris eram, după jumătatea întrecerilor, singura națiune cu răspîndire atît de mică a laurilor. Ungaria și Noua Zeelandă aveau câte patru sporturi medaliate, Suedia – șase, Canada – zece! Atenție, România devine prezentă, ca în cazul lui David Popovici sau al celor din bărci, de îndată ce intervine factorul excepționalității. Dacă ești al naibii de bun ți se pun la dispoziție resurse, aș zice chiar cu asupra de măsură. În rest, mii de potențiali campioni mai mari sau mai mici eșuează din cauza dezorganizării și dezinteresului. Și a risipirii banilor publici. Performanța de vîrf românească se naște prin polenizare naturală, nu e însămînțată, plivită, însoțită, altoită (în fine, altoită era în trecut...), îndrumată. Sportul românesc înseamnă, ca și România, de altfel, o sumă de insule care sînt stăpîne pe teritoriul lor și, dacă nu e cineva acolo care chiar vrea să facă treabă, atunci băltesc regește și cheltuiesc împărătește. Noi mergem la Jocurile Olimpice la ghici. Dacă luați pronosticurile de medalii emise înaintea plecării, ele variază de la simplu la dublu. Și pe bună dreptate. Dacă Popovici era un pic mai răcit decît a fost, între un sfert și o treime din succesul României dispărea. SUA au luat acum medalii de aur la înot jumătate din cîte au avut la Rio în 2016. A fost una dintre cele mai slabe prezențe în acest sport ale americanilor. Dar, per total podiumuri, a fost cam tot pe acolo. Asta înseamnă să știi ce vrei și, sigur, mai apoi se pot întîmpla multe, dar nu dezastre. Sportul românesc de succes înseamnă acum Popovici și niște fete și băieți care trag la vîsle și la rame. Și cam atît. Orice altceva e din categoria surprizelor. E ca viața în marile cartiere. Vii acasă și, surpriză, ai apă!